Sonet de toamna

Sonet de toamna
Natura-si plateste obol frumusetii
Apoi se retrage intr-un ungher.
Copacul desfrunzit se vrea strajer
Pe strada disparuta-n spuma cetii.

Nu e magie, nici vraja ori mister.
In bruma alba, rece-a diminetii
Incet, se scurge clorofila vietii
Din frunza florilor lui Baudelaire.

Venit-a toamna cu razvratiri de vant
Cu vreme rece, bruma si cu ploi
M-afund in noapte, in ceata, in noroi.

Cu un poem de Edgar Poe in gand,
Ma-ndrept alene cu capul in pamant
Spre cuibul corbului, trist, de nevoi.
Taras Bulba.

E. A. Poe, Corbul (fragment)
Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
Numai vorba NEVERMORE?