Autoportret

Autoportret
Un gong de-oracol bate
La vama timpului carare
Vestind sosirea in cetate
A lui Taras Bulba, care

Cu mintea vida, nenascuta
In citadela constiintei
In ochi cu o privire muta
Timid da viata nefiintei

Iavas, iavas, prinde curaj
C-un stil artistic imprimat
Far' de crampeie ori colaj
Si riscul de a fi damnat.

Cu-n idolatru patetism
sub al emfazei voal,
Inchina ode de eroism
cat sa se urce-un deal

Un mic poem oriental
Cuprinde-n versul finisat
Un microcosmos ancestral:
Stravechea obste dintr-un sat

Batran corabier pe ceruri
Vasleste-n unda universala
Cu-a ei spirala de-adevaruri
Si cu matricea infernala

Prin telescopul din dotare
Din turla de la catedrala
Vegheaza fara incetare
Pentru linistea astrala

Exilat in propriu-i zid
De principii fara mantra
Scapa pe obraz, in rid
O lacrima-nghetata-n piatra
Taras Bulba