Poveste despre inima (IV)

       Poveste despre inima (IV)

      Am fost externat dupa 4 zile de stat la terapie intensiva, timp in care, din 6 in 6 ore eram frectionat pe spate cu spirt, apoi tapotat cu palmele, pus sa tusesc, sa umplu un balon cu aer, sa suflu intr-o jucarie, ce fluiera. Toate acestea, pentru a repune in functiune alveolele pulmonare. Schimbarea bandajelor le facea medicul principal ce m-a operat; se ocupa personal de inchiderea operatiei, fara riscul infectarii postoperatorii.

      Din punct de vedere traumatic, n-am simtit o clipa o cat de mica durere, desi sternul fusese taiat in doua si tot toracele despicat. Singura durere a fost la gamba piciorului stang, in zona de unde fusese recoltata o portiune de grefa pentru inlocuirea unei artere coronariene. Era un medic de salon, care de fiecare data cand intra, prima grija era sa ma atentioneze sa flexez muschii piciorului stang, pentru ca sangele ce urma sa se retraga spre inima sa gaseasca alte vene, in lipsa celor recoltate. “Flexeaza piciorul de 5 mii de ori pe zi. Alfel, nu pleci din spital”. Atat apa consumata zilnic, cat si urina, erau masurate si comparate: cat lichid consumai, atat trebuia sa elimini, altfel, suplimenta doza de furosemid, ceea ce creea un semn de intrebare. Inainte de a se face o injectie, in branula se injecta o cantitate mica de heparina, cu efect anticuagulant, pentru a desfunda intrarea in vena, apoi se introducea serul propriuzis.

       In cei 12 ani si jumatete, scursi de la acea operatie, am mai avut peste 20 de internari, dar niciodata nu mi s-a desfundat branula cu heparina, suportand in tacere durerea provocata la patrunderea fortata a serului. De ce va spun toate aceste maruntisuri? Pentru a va aduce la cunostinta ca avem un sistem medical performant, dar depinde foarte mult de managementul institutiei, altfel, procedurile raman scrise pe hartie. Un management pus la punct, cu respectarea intocmai a procedurilor, este cel realizat de Raed Arafat, dar din pacate, numai la nivel de sectii de urgenta.

       Va mai retin atentia cu un exemplu. In 2012 ajunsesem intr-o noua faza terminala, de aceasta data, din cauza agravarii anevrismului ventricular stang, motiv pentru care erau necesare bronhodilatatoare injectabile. De fiecare data cand mi se aplica injectia in sectia de cardiologie, asistentele bagau seringa in branula si intr-o secunda terminau operatiunea, dupa care, inima, si asa cu o capacitate de pompa de numai 15%, mi-o lua razna. La una din internari, la UPU, am sesizat ca o asistenta mi-a facut aceeasi injectie in timp de 2 minute, cu rabdare si urmarind pulsul pe monitor. Am intrebat si m-am dumirit: medicamentul respectiv era bun la plamani, dar provoca totodata, tulburari cardiace.

       Dupa externarea de la Iasi, nu am revenit niciodata la IC Parhon, operatia a fost reusita din punctul lor de vedere. Eventualele probleme si internari ulterioare au fost cauzate de neadaptarea medicatiei de catre medicul de profil (spre exempliu, nu mi s-a prescris prestarium de 4 mg, medicamentul ce anihila hipertensiunea arteriala esentiala, adica aceea de care sufeream din nastere).

Asa se face ca, dupa un an am avut un nou puseu, cu un inceput de infarct, ceea ce a necesitat internarea la Fundeni si efectuarea unei noi coronarografii. Am fost la acelasi doctor Zarma, cu readaptarea “taxei” la inflatie si cu raspunsul ca unul din by-pass-uri s-a infundat, ceea ce a necesitat introducerea unui stend. Alti bani, alta distractie.

       Mai grav e ca am asistat la un moment ce m-a ingrozit, pur si simplu n-am crezut ca un om, mai ales doctor, poate decade moral intr-un asemea hal. Cat asteptam sa intru la operatie, doctorul avea o discutie cu un batran ce venise pentru o interventie similara. Efectiv, i-a refuzat interventia ca nu avea suficienti bani si l-a trimis acasa “sa-si vanda vaca”.

Retineti ca eram la Spitalul Fundeni si nu intr-o clinica particulara, bolnavul avand trimitere de la medicul de specialitate pentru o interventie suportata de CAS. (va continua)

Taras Bulba