Aparatele mele biometrice imi indicau o racire a vremii, o scadere a presiunii atmosferice si ploi. Pentru mai multa siguranta am consultat net.-ul, care a confirmat prognoza oaselor mele. Dar cum planificasem vizita cu ceva timp in urma, iata-ne plecati la drum. Dupa o traversare a Dunarii cu bacul, fiind prima experienta a lui Vladimir de acest fel, am urmat un traseu, a carui priveliste incanta ochiul: am ocolit Muntii Macinului pe la vest si ne-am indreptat spre Cerna si Horia (de Tulcea), soseaua traversand gorgane si vai line, cu palcuri de foioase pe alocuri, dar si cu brazi pitici pe versantul sudic al muntilor. Pe raza localitatii Turcoaia am trecut prin apropierea vechii cetatii getice Troesmis, iar in Cerna, un indicator trimitea turistul spre casa memoriala Panait Cerna. Muntii tociti ai Macinului sunt ramasite ai celor mai vechi munti din Europa, Muntii Hercinici si au constituit adevarate ziduri de aparare pentru Scitia Minor, in vremea cand era stapanita de romani pe la sec. I d.c. La aceasta aparare naturala impotriva atacurilor tot mai dese ale dacilor si sarmatilor de dincolo de Istrus, romanii au ridicat cetati in puncte strategice sau le-a intarit si folosit pe cele cucerite de la localnici (cazul Troesmis) : Troesmis, Durustorum si Capidava.
Pe masura ce inaintam spre sud prin Podisul Casimcea, un tinut pietros, arid, intalneam tot mai des mori de vant moderne, ale caror pale ce spintecau aerul, erau demne de un Don Quijote al vremurilor noastre: Vladimir, la cei 2 ani si jumatate scotea cate o onomatopee la fiecare aparitie fioroasa.
Am trecut pe langa Hanul Morilor, candva un popas frecventat de turistii catre mare, astazi o ruina din care rasare o moara de vant din lemn, cazuta in desuetudine.
In sfarsit, Topalu, locul de destinatie, locul de nastere a strabunicii si al vacantelor bunicii din partea tatalui lui Vladimir: o localitate de oameni gospodari, construita pe neprielnicul sol calcaros intalnit cam peste tot in Dobrogea. De altfe, toate stradutele sunt “pavate” cu piatra de calcar, roca din care sunt construite si gardurile de imprejmuire a gospodariilor taranesti. Cu 30 de ani in urma terenurile aride din jur erau acoperite cu livezi de caisi si pruni, cu vii manoase pe terase, disparute toate sub binefacerile economiei de piata. Pe partea dreapta a soselei spre Cernavoda, pe dealul ce starjuieste Dunarea, se ridica, totusi o oaza de verdeata: cateva zeci de ha. cu vita nobla, cu o crama moderna, apartinand unui neamt, ratacit nu se stie cum pe aceste meleaguri. Dar ce iese din naturaletea acestor locuri, este o mica uzina unde se fabrica piese pentru cutiile de viteze ale autoturismelor di Germania. Si uite asa, localnicii din Topalu s-au recalificat in domeniul mecanicii fine.
La 7 km de Topalu dai de un satuc, aruncat intr-o vaioaga, aproape parasit, daca n-ar mai aparea cate un batran ducand cate o vaca spre imasul din imprejurimi. Este satul Capidava, nume ce l-a imprumutat de la vestitul castru roman construit pe un promontoriu ce domina cotul Dunarii, ingustata, parca strategic in acest loc. In stanga este un fel de golf, unde se varsa apele unui parau, nefiind vazul acum, dupa aceasta seceta prelungita. Ploaia de sambata a cazut dupa mai mult de 100 de zile de seceta crunta.
Capidava este in plin santier de reconstructie, bucati mari de roca fiind imprastiate peste tot. In apropiere se toarna si fundatiile unui hotel, pe malul Dunarii se va amenaja un debarcader modern, iar in golf vor fi amarate ambarcatiuni particulare. Toate amenajarile se fac cu fonduri europene si am mari dubii ca neamtul isi are meritul lui: vase de croaziera austriece si nemtesti, in drum catre Delta, vor face escala pentru vizitarea castrului roman, a manastirii cu acelasi nume din apropiere, urmate de o degustare de vinuri la crama.
A fost un sfarsit de saptamana de neuitat si o prima lectie de istorie si de viata pentru nepotul Vladimir.
Taras Bulba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu