Practica in productie

      Practica in productie
      Amintiri ale unor vremuri traite din plin, peste care nu s-a asternut praful uitarii.
Nostalgia tineretii imi da tarcoale din ce in ce mai des, pesemne ca simte graba calatorului ce se apropie de capatul drumului. Cum amintirile sunt legate cu un cordon ombilical de o epoca ce se vrea uitata, imi pun speranta in generatia mea, dornica sa afle ca au fost si lucruri frumoase, in fond, e viata noastra.
      La terminarea anului III, dupa sesiunea de vara a examenelor, vacanta era amanata de perioada de practica de trei saptamani, ce trebuia efectuata la Uzina de autocamioane Steagu Rosu. In cea mai mare parte era un timp pierdut, dupa vreo 2 ore de colindat prin diferite sectii, studentii plecau catre locatii mai atrgatoare: Noua, Valea Racadaului, Tampa, fiecare la alegere si dupa posibilitati. Nu in ultimul rand, escapada se termina la Braseria Postavarul.
      Dovedindu-mi inca o data pragmatismul si avand o cunostinta la sectia de montaj general, am apelat pentru a-mi urgenta o angajare pe timp de o luna, perioada pentru care urma sa fiu platit, concomitent cu echivalarea practicii.
      Am fost repartizat la montarea casetei de directie la SR 113, 114, erau camioanele Bucegi si Carpati. Banda de montaj general era recent infiintata de ing. Trica (numit apoi director general), dupa un proiect american si permitea montarea pe sasiu a tuturor ansamblelor si accesoriilor, inclusiv a cabinei, pentru 63 de autocamioane pe schimb, adica 126, zilnic. Era o realizare extraordinara, pentru anul 1972, dar nu este momentul sa fac apologia epocii. Montarea casetei de directie nu era o lucrare dificila, devenea un reflex, dand din maini cu 2 chei fixe, ca in filmul cu Chaplin. Cand eram depasit de deplasarea rapida a benzii, faceam un semn cu creta pe sasiu, iar saptamanal, in ziua de luni, mergeam in parcul rece si fiecare isi termina treaba; eu verificam daca lipsesc suruburi, piulite, saibe si daca acestea erau stranse bine.
      La terminarea practicii, colegii au plecat, eu mi-am terminat luna de munca, am incasat 1400 de lei si dupa o scurta vacanta alaturi de parinti, am plecat la Costinesti, avand bilet din partea Facultatii.
Am repetat figura si in anul urmator, cu mentiunea ca deplasarea la Costinesti am facut-o in privat (indeplineam conditiile financiare), alaturi de alti 3 colegi. In tren am facut cunostinta cu 3 unguroaice; una era profesoara de franceza, asa ca am avut posibilitatea, timp de o saptamana sa-mi verific cunosttintele de limba franceza si nu numai.
     Practica in productie a devenit voluntariat.

      Taras Bulba