sâmbătă, 16 iulie 2016

ritual

ritual
pa, copii ai nopții,
vă părăsesc doar pentru o zi
plec pentru a răsări
deschizând zăvorul porții ...
tu, stea ce-aprinde geana zării
ce luminezi, bezna alungând
ne părăsești în apusul întristării
ne pregătești de somn, înlăcrimând
și iar și iar, în ziua următoare
ne-aduci pe chipuri bucuria
străpungi neantul cu raza călătoare
vine iar noaptea și-ți înnoiești tăria
… v-am regăsit, copii ai nopții
merg pentru a mă răcori
și-a pregăti ritualul sorții
căci și mâine este o zi
Taras Bulba

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu