melcul de mare

melcul de mare
rămas-am fără inimă, mâncată de femei
cu ghearele-ascuțite și colții ca de lei
de sânge însetate, cu ochii de văpăi
arzânde de iubire, uitate de flăcăi

amicii vin la mine, pentru a mea faimă
fiind Stan pățitul și ei cuprinși de spaimă
„am ajuns ciolane și de vlagă storși
lipsițiți de sânge-n vene, palizi, niște moși”

întâi frământați sânii, ca un cofetar
cu delicatețe, că nu sunteți barbari
cu buzele și limba, parcurgeți cu încetul
pe coapse și pe văi, până găsiți melcul ...

mândru se lasă seara și ceru-i îmbujorat
zadarnic m-amăgesc, sunt naufragiat
cu a mea corabie, scufundată-n mare
tristețea-mi e imensă, ca fructele amare
Taras Bulba