dorul brizei

dorul brizei
un vechi plictis m-atacă în orgoliu
să fug, să plec din al meu fotoliu
să zbor pe crește de valuri înspumate
sau mai sus, spre bolțile înalte

sunt trist căci cărțile-s citite toate
penele nu scriu, păsările-s moarte
pagina mi-e albă, lumina e pustie
gândul e plecat, din zori pân' la chindie

un pescăruș e beat sau aripa e frântă
nici parcul verde nu mă mai încântă
nici țărmul calm și-atuncea m-am decis
să ridic ancora și să mă las de scris

am pus la apă nava cu-ale ei tangaje
cu cap-compas spre exotice miraje
cu velele în vânt, ademenind furtuni
departe de lume, aproape de genuni
Taras Bulba