eroarea timpului

eroarea timpului
ți-aduci aminte noaptea, plină de tăcere
sub cerul înstelat, cu-a lunii mângâiere?
cum barca plutea spre țărmul fermecat
în sunetul de vâsle prin valul despicat

de undeva un glas, răsună fără veste
noi ascultăm uimiți, parcă-i în poveste
și fluviul fără vârstă pare a se mira
de vocea din genuni care grăia așa:

„ceas blând, oprește-ți acele din zbor,
e vreme de-adăstat și de făcut amor
nisipul fin, să nu se mai prelingă
prin clepsidra-ngustă, cât acul de seringă

pentru îndrăgostiți, clipele-s fugătoare
n-au timp destul, plăcerea-i împresoară
sunt ticăloși destui, băgați în închisori
lungește-n compensare, timpul dă erori”
Taras Bulba