amurg

amurg
astrul zilei obosit, de pe gorgan se ascunde
amurgul său e vestit de-ale copacilor umbre
coboară-ncet bătrânul, după o cale așa de lungă
o clipă se oprește, atâta doar, pentru o rugă

se-nroșește în obraji, rușinat ca un fecior
pletele I se răsfrâng, peste hat, peste răzor
precum fiecare moș, murmură ceva în barbă
încruntat de se cutremur' firicelele de iarbă

alungat de craiul tânăr, iată că dispare-ndată
s-a dus timpul, Luna, sâmbetele I le poartă
alungat, simte o jale și se-ntunecă la față
necăjit, oftează lung și ascultă de povață

tremură în crâng alunii și îndat', pădurea-ntreagă
a-nțeles sosirea Lunii și cu asta nu-i de șagă
ofilită e grădina, în zadar te-arăți în cale
toate florile plâng; plâng de dorul pentru Soare
Taras Bulba