eroarea timpului

eroarea timpului
ți-aduci aminte noaptea, plină de tăcere
sub cerul înstelat, cu-a lunii mângâiere?
cum barca plutea spre țărmul fermecat
în sunetul de vâsle prin valul despicat

de undeva un glas, răsună fără veste
noi ascultăm uimiți, parcă-i în poveste
și fluviul fără vârstă pare a se mira
de vocea din genuni care grăia așa:

„ceas blând, oprește-ți acele din zbor,
e vreme de-adăstat și de făcut amor
nisipul fin, să nu se mai prelingă
prin clepsidra-ngustă, cât acul de seringă

pentru îndrăgostiți, clipele-s fugătoare
n-au timp destul, plăcerea-i împresoară
sunt ticăloși destui, băgați în închisori
lungește-n compensare, timpul dă erori”
Taras Bulba

veșnic visător

veșnic visător
cândva, copil fiind, am pornit cu mintea
să cutreier lumea în lung și-n lat
pe globul pământesc, fără a ști ținta
la lumina lămpii, stând culcat în pat

aveam porniri naivei, arzând de idealuri
neștiind că soarta ne joacă la zaruri
mă vedeam corsar, legănat de valuri
pe mări întinse, adesea fără maluri

atunci am învățat că pot fi oriunde
umblând hai-hui prin lumea largă
sau nicăieri, unde lumina nu pătrunde,
în vâltoarea luptei, rănitul de pe targă

corabia mi-e sufletul, iar Utopia, soartă
copilăroasa minte, tirană ca o stâncă
la fiecare treaptă a vieții, ea mă poartă
în înalta slavă sau negura adâncă

am fugit din turma împinsă spre Destin
dar ce-am găsit? odihna veșniciei
bătrâne căpitan, primita-i statornic buletin
de fidel amant, fugit din calea nebuniei
Taras Bulba

fermierul

fermierul
îmi voi construi o casă 
în mijlocul mării
cu geamuri din lacrimi, 
ce râuri formează
cu geamanduri,
să mă odihnesc la lăsatul serii
cu heliport
pe care delfinii dansează
voi investi
în crescătorie de caracatițe
le voi hrăni
cu alge și grașnițe
mă voi alege
la bătrânețe
cu zeci de îmbrățișări
dar mai ales,
cu mii de sărutări
fac un apel online, live
la amicii de pe feizbuc
să mă ajute. sunt naiv,
îi rog frumos!
să construiesc un viaduct
între inima mea
și a lor
și-i voi răsplăti,
de vor,
cu îmbrățișări și sărutări
din ferma mea
de caracatițe
Taras Bulba

câmpia Burnasului

Câmpia Burnasului, cel mai roditor pământ al țării, cuprinde aproape în întregime județele Vlașca (azi Giurgiu) și Teleorman, de la rămășițele Codrilor Vlăsiei, până la cele ale Pădurii Deliormanului, numită și Pădurea nebună. În sudul acestei întinse stepe, mai precis, în lunca râului Vedea, la vărsarea acestuia în Dunăre, în frumoasa comună Bujoru m-am născut și am copilărit.
câmpia Burnasului
rostogolit în aur de pojar la margini de tărâm
al zilei astru apune, lăsând în urma-i scrum
jerbe de foc și fum se joacă pe miriști aprinse
gonind sălbăticiuni spre insule, încă neatinse

spre sat se-ndreaptă-alene, care trase de boi
aceste corăbii pe roate, plutind pe câmpii goi
pe un gorgan, stingheră siluetă, o târlă de oieri
sloboade un fir de fum, pierzându-se în cer

ici-colo căpițe de fân apar în prag de seară
lucind în geana de lumină, par a fi de ceară
o dropie își strigă puii risipiți pe-ntinsa stepă
stăpânu-și mână calul ce trage o șaretă

gâștele sălbatice plutesc în zarea-ncețoșată
se-ndreaptă către baltă, spre trestia înaltă
când bărăganul se afundă tot mai mult în noapte
pornesc și chițoranii pe câmp să se îndoape
Taras Bulba

cogito ergo sum (cuget, deci exist)

cogito ergo sum (cuget, deci exist)
nu sunt sămânță seacă să mă sufle vântul
și chiar dacă mă suflă, ajung unde vreau eu
nu mă-nspăimântă cerul și nici pământul
tot Universul infinit e al lui Dumnezeu

voi cugeta, de veghe sus, cu mâinile pe cârmă
să am drept țintă insule pline de idealuri
unde s-arunc uitarea trecutului în urmă
să poposesc la sânu-Ți, cu ancora în vaduri

chiar dacă cerul pare un fund de iaduri
din care oarba negură ca fumul își revine
corabia găsește drumul, cu prova printre valuri
și-atâta cât trăiesc, sunt contemporan cu mine
Taras Bulba

odă zeiței frumuseții

odă zeiței frumuseții
din ceruri, coborâtă în zorii dimineții
sau ieșită din adâncul mării înspumate
încerc să îți dedic un imn al frumuseții
ție, ce râzi de timp și bagi groaza-n toate

de-a valma aduci lumii și fericiri și crime
sărutul tău e vrajă, venin îți este gura
toți te doresc fără a fi stăpâni pe tine
aduci miresme-n adiere, hăul cu furtuna

ești torță aprinsă pentru un fluture orbit
ce lacom te cuprinde, încetând să zboare
ești icoana sfântă pentru bietul osândit
drăceasca sirenă pentru un eșuat în mare

nu-mi pasă că apari din Eden sau Infern
ochii, părul, surâsul, piciorul tău mă-mbie
iubită-mi ești în brațe. te rog să îmi așterni
o lumea mai frumoasă, sătul sunt de furie
Taras Bulba

diurn

diurn
din umbre, din depărtări de șesuri
apar lenoși primii zori de vară
ca roiul de albine de la urdinișuri
se-nalță către cer o uriașă pară

ca Phoenix cu fulgere în pene
renaște din propria-i cenușă
se-mprăștie ca niște fumigene
aruncate într-o zi apusă

vulcanul, după mai mult de-o clipă
se-avântă către înaltul zenit
pufăie de parc-ar fi o pipă
și apoi pârlește tot ce a-ntâlnit

după o haltă pe bolta fără stele
năpraznic, astrul se-n-convoaie
privește lumea plină de belele
și, coborând, încet-încet se-nmoaie

încă o zi de slăvi încăpătoare
înspăimântat de aste tărâmuri
pasărea, transformată-n Soare
se stinge în laser și în fumuri
Taras Bulba

iubirea nu-i iluzie

iubirea nu-i iluzie
să ții minte, iubirea nu-i păpușă
cu care să te joci, ca în copilărie
e foc, dar fără flacără, cenușă
e tainică văpaie ce sufletul învie

te ispitește-n trup, stăpână a plăcerii
te zgândăre în spirit, te consumă
te face fericită în spaimele durerii
de care scapi doar când ajungi în humă

iubirea nu-i dezmăț, zilnic să îmbraci
o altă rochie, rămâi cu-aceeași fire
în lăuntrul tău, chiar de te prefaci
încape-n tine o singură iubire
Taras Bulba

capra neagră

capra neagră
capra cu iedul, aleargă pe creste
se-ascunde-n crevase, în ponoare
în urma-i se-mpușcă fără de veste
de braconieri lipsiți de onoare

ecoul dă munților, văilor scurt ocol
minune, capra a scăpat în tufișuri
alături, iedul pitit, privește în gol
atent la pietre ce cad, la povârnișuri

câini, hăitași pornesc pe-a lor urmă
perechea o tulește în găvane adânci
barbarii se-ndreaptă spre altă turmă
gonacii adorm la umbră, sub stânci

se lasă seara în liniște deplină
inima iedului curând se potolește
a mai trecut o zi și karma divină
le-a salvat viața, dumnezeiește
Taras Bulba

poet pe FB

poet pe FB
ce este dar, sfânta poezie?
e religie sau erezie?
călcată-i adesea în picioare
de profitori sau impostoare
de fapt, ea din picioare trăiește
și tot de-acolo putrezește
încălțată adesea în rime de lac
îmbrăcată-n epitete cu frac
devine templu sau casă de palavre
se minte frumos, se spun lucruri grave
deschis îi să intre orișicui
îndrăznește să bată un cui
să agațe cuvinte, să le înoade
să intre-ncălțați sau cu broboade
că fură idei sau copie rime
nu-i judecați cu atâta asprime
nu-i marfă s-o vândă în galantare
e o simplă trăire pusă-n picioare
de vă dă mâna, poftiți în vagoane
cu cuvinte alese sau cu jargoane
fără-ngrădiri de la cei literați
poeții pe FB pot fi agramați
Taras Bulba

vara, pastel

vara, pastel
greu e să înțelegi natura
ce în toate e artistă
se-nconjoară cu-a sa aură
la parada de revistă

în răsăritul rimpuriu
lumina învăluie toate,
floră, faună ce-i viu
mai mature, poate coapte

în lacul cu oglinda lină
măreț soarele lucește
îi ia locul luna plină
idol celui ce iubește

ce poet cu fin condei
ce plutește printre astre
ar scăpa, fără temei
visul nopților albastre?

Ce frumoasă e natura!
de-aș trăi cu ea etern
și să fiu pus în postura
zilnic versuri să-i aștern
Taras Bulba

clepsidra

clepsidra
nu mai smuci vechea clepsidră
crezând că timpul vei bloca
zadarnic tai un cap de Hydră
altele-n loc vor apărea

lasă să curgă nisipul prețios
și să măsoare veșnicia
ți-oferă șansa s-ajungi moș
și asta-i toată bogăția

măsoară-ți viața din interior
nu în grăunții de nisip
vei birui, astfel, cu fiece fior
vei fi mai mult decât nimic
Taras Bulba

picuri de ploaie

picuri de ploaie
așa un dor intens mă înfioară
când somnul printre gene se strecoară
că aș vrea să cad ca picurii de ploaie
și cerbicia-ți aprigă s-o mai înmoaie

în brațe să te port apoi, în noapte
în pajiștea cu iarbă, flori și șoapte
să-ți stârnesc patimi, să-mi fii stăpână
să adormim în zori, acoperiți de lună

aș vrea această noapte să fie repetată
de fiecare dată să fii încercănată
să uiți de somn, cuprinsă de fiori
să uiți prezentul, în vis să te cobori

vor trece anii peste o lume-ntreagă
aminte ne-om aduce, parcă-n șagă
sub pasul nostru va crește iarba fericită
din cer cad picuri din ploaia îndrăgită
Taras Bulba

amurg

amurg
astrul zilei obosit, de pe gorgan se ascunde
amurgul său e vestit de-ale copacilor umbre
coboară-ncet bătrânul, după o cale așa de lungă
o clipă se oprește, atâta doar, pentru o rugă

se-nroșește în obraji, rușinat ca un fecior
pletele I se răsfrâng, peste hat, peste răzor
precum fiecare moș, murmură ceva în barbă
încruntat de se cutremur' firicelele de iarbă

alungat de craiul tânăr, iată că dispare-ndată
s-a dus timpul, Luna, sâmbetele I le poartă
alungat, simte o jale și se-ntunecă la față
necăjit, oftează lung și ascultă de povață

tremură în crâng alunii și îndat', pădurea-ntreagă
a-nțeles sosirea Lunii și cu asta nu-i de șagă
ofilită e grădina, în zadar te-arăți în cale
toate florile plâng; plâng de dorul pentru Soare
Taras Bulba

nemurire

nemurire
zilele trec, se duc departe
nu se ating una cu alta
e noaptea ce le desparte,
nu le-ai desprinde cu dalta

ca stejarul ce frunza își vede
căzându-i alături îngălbebită
sângele, nu-mi vine a crede
se târâie prin vena boțită

la fel ca ziua, toți se strecor
și-odată cu ei anii mei repezi
viața-mi trăită trece-n décor
trupul rămâne sub lespezi

rămân umbra unui mincinos
ce mi-a promis nemurire
că nu există loc întunecos
iar zilele îmi caută iubire

singurrul ce vârstă nu are
și-n veci nu va-mbătrâni
e sufletul, mereu în stare
morții mele a se-mpotrivi

al meu suflet, al meu amor
nu are noapte, el trăiește
nu pleacă cu zilele în zbor
el stă deasupra și strălucește
Taras Bulba

vântul

vântul
strânge totul de pe drum
frunze, zdrențe ori hârtii,
cărțile făcute scrum,
zi de zi și-alte mizerii

de-l întrebi: - ce faci cu ele?
îți răspunde cam flegmatic
- le arunc până la stele
și dispare enigmatic
Taras Bulba
(după o idee de Marin Sorescu)

comunicăm în vis

comunicăm în vis
avem o noapte-ntreagă
timp,să vorbim în somn
mai serios, mai în șagă
ca de la domn la domn

sătui, de-atâta muncă
tragem un kil de vin
nu cred să ne ajungă
căci noi în somn vorbim

în vis vorbesc cu mama
cu tine-n vis mă cert
în vis se iscă drama
sau câte un concert

mă scol de dimineață
când soarele irumpe
și aflu după o viață:
comunicarea
se-ntrerupe
Taras Bulba

un amurg vibrant

un amurg vibrant
vibrează floarea, când soarele se stinge
precum cădelnița în mâna unui preot
parfumul zboară și farmecul și-l frânge
în ritm de vals și în bătăi de clopot

cerul devine grav, ca bolta din altare
vioara vibrează ca sufletul ce plânge
asemeni unui lujer ce susține-o floare
și care-n vânt sălbatic imediat se frânge

în mine amintirea e scrinul de odoare
din vremuri vechi vestigii le vor strânge
în sufletul cel blând, ce răutatea-l doare
ca soarele apus și înecat în sânge
Taras Bulba 

atlanții

atlanții
cei ce susțin Pământul pe umeri
prin forță, voință, fără de temeri
sunt tineri titani numiți și atleți
mari cât odaia cu patru pereți

planeta albastră e ștearsă de praf
cu o cârpă ruptă dintr-un cearceaf
zilnic, în zori, de-o frumoasă fată
într-o rochie veche, cam demodată

îi e teamă pe atleți să-i atingă
astfel ca a lor forța să nu se stingă
când Atlas prin unghere e șters
cu riscul de-a se pierde prin Univers
Taras Bulba

amor sonor

amor sonor
te sprijini pe ale mele pleoape
te oglindești în ochii mei
prin ochelari cu lentile mioape
și-mi verși o lacrimă din ai tăi

îmi arzi irișii cu raza de jad
și-a lor lumină se vor pierde
n-oi vede stradă, n-oi vede gard
nici semaforul pe verde

nu voi avea pace, nici somn
pot sta cu ochii deschiși
te voi visa fără s-adorm
te voi iubi-n veci, fără iriși

vei râde, vom face amor
odată cu ploaia de vară
îți vei arăta plăcerea, sonor
s-o simt ca odinioară
Taras Bulba

rutieră

rutieră
am pornit pe jos
cu mâinile la spate
pe drumul cel mai scurt
fără să dau din coate

din spate vine tirul
sigur mă va călca
șoferu-i la taclale
cu iubita sa

și-atunci apare calul
pe el, călare-un înger
rămân dator paharul
cu vin,
ovăzul și un burgher

sunt sigur de acum
și voi puteți socoate
că pot să merg pe jos
cu mâinile la spate
Taras Bulba

baiadera

baiadera
seara vin îngerii ce te slujesc
și de mătăsuri te sloboadă
se ivesc nurii, ochii mi-i vrăjesc
mulți și-ar dori asemenea corvoadă

ies sâni și brațe ca fildeșul de albe
în raza lunii, ce subtil se furișează
rotunde coapse, înfășurate-n salbe
ce pântecul cu arcuiri îl decorează

văpăi arunci din ochii tăi de foc
curbura lină a pulpelor coboară
spre gleznele subțiri prinse-n breloc
și-un Univers erotic mă-mpresoară

stafia pură se-arată-n întregime
călcând pe nori și printre stele
pare dulce, dar plină de cruzime
dacă o tratezi doar cu temenele
Taras Bulba

balada unui Preș(edinte)

balada unui Preș(edinte)
de miere-ți este vorba, dar îmi pare amară
auzul mi-l mângâie, dar mintea nu mă-nșeală
tu vrei să-mi fii prieten, dar mă ocolești
îți pasă de toate, doar că nu muncești

te-mbuibezi de bunuri, pui case peste case
cine să moștenească? Că n-ați avut moașe
și nici timp de adopție, cheltuiala-i mare
nu e rentabilă și nici n-aveți răbdare

minciuna îți e prieten, dreptatea inamic
pe cel ce te-a ales, l-ai dat pentru nimic
I-ai păcălit o dată, dar nu-i tot timpul orb
ești vulpea cea șireată și totodată, corb

zeița Fortuna a fost cu noi chiar crudă
putea să strige, chiar de lumea-i surdă,
că ești ca piratul, adică un biet poltron,
am fi avut o șansă, născut ca avorton

pe câmpul de bătaie te dovedești un laș
n-ai trecere la nimeni, parcă n-ai fi sas
nu ești singurul de vină, dar vei plăti-nsutit
pentru păcatele celor ce ne-au umilit
Taras Bulba

eroarea timpului

eroarea timpului
ți-aduci aminte noaptea, plină de tăcere
sub cerul înstelat, cu-a lunii mângâiere?
cum barca plutea spre țărmul fermecat
în sunetul de vâsle prin valul despicat

de undeva un glas, răsună fără veste
noi ascultăm uimiți, parcă-i în poveste
și fluviul fără vârstă pare a se mira
de vocea din genuni care grăia așa:

„ceas blând, oprește-ți acele din zbor,
e vreme de-adăstat și de făcut amor
nisipul fin, să nu se mai prelingă
prin clepsidra-ngustă, cât acul de seringă

pentru îndrăgostiți, clipele-s fugătoare
n-au timp destul, plăcerea-i împresoară
sunt ticăloși destui, băgați în închisori
lungește-n compensare, timpul dă erori”
Taras Bulba

ritual

ritual
pa, copii ai nopții,
vă părăsesc doar pentru o zi
plec pentru a răsări
deschizând zăvorul porții ...

tu, stea ce-aprinde geana zării
ce luminezi, bezna alungând
ne părăsești în apusul întristării
ne pregătești de somn, înlăcrimând

și iar și iar, în ziua următoare
ne-aduci pe chipuri bucuria
străpungi neantul cu raza călătoare
vine iar noaptea și-ți înnoiești tăria

… v-am regăsit, copii ai nopții
merg pentru a mă răcori
și-a pregăti ritualul sorții
căci și mâine este o zi
Taras Bulba

sătul de flămând

sătul de flămând
flămând am fost de mic copil
sătul nu sunt, nu sunt umil
flămând am fost de neștiință
sătul sunt azi de necredință
flămând de carte necitită
sătul de muncă istovită
flămând de lună și de stele
sătul de griji și de belele
flămând de mers, de colindat
sătul de boli, de stat în pat
flămând de-a bea și a iubi
sătul de dreptul de-a trăi
Taras Bulba

veșnic visător

veșnic visător
cândva, copil fiind, am pornit cu mintea
să cutreier lumea în lung și-n lat
pe globul pământesc, fără a ști ținta
la lumina lămpii, stând culcat în pat

aveam porniri naivei, arzând de idealuri
neștiind că soarta ne joacă la zaruri
mă vedeam corsar, legănat de valuri
pe mări întinse, adesea fără maluri

atunci am învățat că pot fi oriunde
umblând hai-hui prin lumea largă
sau nicăieri, unde lumina nu pătrunde,
în vâltoarea luptei, rănitul de pe targă

corabia mi-e sufletul, iar Utopia, soartă
copilăroasa minte, tirană ca o stâncă
la fiecare treaptă a vieții, ea mă poartă
în înalta slavă sau negura adâncă

am fugit din turma împinsă spre Destin
dar ce-am găsit? odihna veșniciei
bătrâne căpitan, primita-i statornic buletin
de fidel amant, fugit din calea nebuniei
Taras Bulba

fermierul

fermierul
îmi voi construi o casă 
în mijlocul mării
cu geamuri din lacrimi, 
ce râuri formează
cu geamanduri,
să mă odihnesc la lăsatul serii
cu heliport
pe care delfinii dansează
voi investi
în crescătorie de caracatițe
le voi hrăni
cu alge și grașnițe
mă voi alege
la bătrânețe
cu zeci de îmbrățișări
dar mai ales,
cu mii de sărutări
fac un apel online, live
la amicii de pe feizbuc
să mă ajute. sunt naiv,
îi rog frumos!
să construiesc un viaduct
între inima mea
și a lor
și-i voi răsplăti,
de vor,
cu îmbrățișări și sărutări
din ferma mea
de caracatițe
Taras Bulba

câinele și parfumul

câinele și parfumul
frumosul meu câine,
ce-ar fi să te delectez
(nu cu resturi de pâine
că de fapt nu colectez)
ci c-un parfum de doamnă
de la un vestit negustor?
aprobă, dând din coadă
ba-i chiar surâzător
'și-apropie boticul umed
de-acel flacon misterios
de parcă ar fi fost rânced,
mă latră. a crezut că-i os.
de ți-aș fi dat rahat
ar fi deliciu, câine ticălos
îndată l-ai fi înfulecat
fără pretenții la miros
te-asemeni câtorva pe feizbuc
cărora le dăruiesc delicatese
e adevărat,
aplic și câte-un truc
dar nu, ei vor murdării,
cu grijă alese
Taras Bulba (după o idee de Charles-Pierre Baudelaire)

natură moartă

natură moartă
într-o vază, în apă este o floare,
uitată-ntr-un ungher. ea încet moare
își plânge cu petale strălucirea
iubirii noastre. rămâne amintirea.

oglinda veche și-a estompat privirea
într-u strat de praf și în urzirea
pânzei de păianjen. pagini ude
pe veci iubirea noastră vor ascunde

măhnita floare, în cupă-i ofilită
fibra veștedă, de cancer osândită
treptat se va transfera în irosire
plângând petală cu petală o amintire

mirosul de câmp al crinului văratic
fost martor tăcut al amorului sălbatic
în apa din vază, de vreme clocită
va pieri cu floarea și a mea iubită
Taras Bulba

autocritică

autocritică
încercați să vă jucați de-a baba-oarba
cu necuvintele poetului Nichita
dezbateți filozofic, ca alchimiștii, ciorba
și cum se combate guta sau colita
înființați cenacluri de judecăți estetice
voi, literații, lipsiți de simțul ironiei
dar, paradoxal, cu aplecări mimetice
cu dăruire în exces, spre alcool, euforie
poetul le-a spus că-s „șezători”
că-i repetați necuvintele în van
preferă robotul unor muritori,
ce se declară al lui Nichita „fan”
I-au demontat opera, piesă cu piesă
I-au refăcut-o cu ecuațiile lui Decartes
mai nichitiană, fără nicio breșă
o poți patenta, cu un cod spart
și Eminescu, Luceafărul, a fost mimat
dar numai după moarte, niște lași
cât de curând, n-au mai existat
cu guma de elev, definitiv sun rași
lupi tineri sau critici mai bătrâni
au contestat o poezie trivială
mă-nfrupt din ghinda marilor goruni
asimilând substanța; restul e spoială
Taras Bulba

câmpia Burnasului

Câmpia Burnasului, cel mai roditor pământ al țării, cuprinde aproape în întregime județele Vlașca (azi Giurgiu) și Teleorman, de la rămășițele Codrilor Vlăsiei, până la cele ale Pădurii Deliormanului, numită și Pădurea nebună. În sudul acestei întinse stepe, mai precis, în lunca râului Vedea, la vărsarea acestuia în Dunăre, în frumoasa comună Bujoru m-am născut și am copilărit.
câmpia Burnasului
rostogolit în aur de pojar la margini de tărâm
al zilei astru apune, lăsând în urma-i scrum
jerbe de foc și fum se joacă pe miriști aprinse
gonind sălbăticiuni spre insule, încă neatinse

spre sat se-ndreaptă-alene, care trase de boi
aceste corăbii pe roate, plutind pe câmpii goi
pe un gorgan, stingheră siluetă, o târlă de oieri
sloboade un fir de fum, pierzându-se în cer

ici-colo căpițe de fân apar în prag de seară
lucind în geana de lumină, par a fi de ceară
o dropie își strigă puii risipiți pe-ntinsa stepă
stăpânu-și mână calul ce trage o șaretă

gâștele sălbatice plutesc în zarea-ncețoșată
se-ndreaptă către baltă, spre trestia înaltă
când bărăganul se afundă tot mai mult în noapte
pornesc și chițoranii pe câmp să se îndoape
Taras Bulba

cogito ergo sum (cuget, deci exist)

cogito ergo sum (cuget, deci exist)
nu sunt sămânță seacă să mă sufle vântul
și chiar dacă mă suflă, ajung unde vreau eu
nu mă-nspăimântă cerul și nici pământul
tot Universul infinit e al lui Dumnezeu

voi cugeta, de veghe sus, cu mâinile pe cârmă
să am drept țintă insule pline de idealuri
unde s-arunc uitarea trecutului în urmă
să poposesc la sânu-Ți, cu ancora în vaduri

chiar dacă cerul pare un fund de iaduri
din care oarba negură ca fumul își revine
corabia găsește drumul, cu prova printre valuri
și-atâta cât trăiesc, sunt contemporan cu mine
Taras Bulba

odă zeiței frumuseții

odă zeiței frumuseții
din ceruri, coborâtă în zorii dimineții
sau ieșită din adâncul mării înspumate
încerc să îți dedic un imn al frumuseții
ție, ce râzi de timp și bagi groaza-n toate

de-a valma aduci lumii și fericiri și crime
sărutul tău e vrajă, venin îți este gura
toți te doresc fără a fi stăpâni pe tine
aduci miresme-n adiere, hăul cu furtuna

ești torță aprinsă pentru un fluture orbit
ce lacom te cuprinde, încetând să zboare
ești icoana sfântă pentru bietul osândit
drăceasca sirenă pentru un eșuat în mare

nu-mi pasă că apari din Eden sau Infern
ochii, părul, surâsul, piciorul tău mă-mbie
iubită-mi ești în brațe. te rog să îmi așterni
o lumea mai frumoasă, sătul sunt de furie
Taras Bulba

epitaf IV

epitaf IV
vuiește codrul sălbatic-n furtună
vibrează fereastra după ce tună
ascult cu teamă și cad pe gânduri:
pământul mă cheamă-n adâncuri

soarele e coborât în bernă
luna e împachetată pentru cadou
să vor aprinde stelele în beznă
să nu mă sperii singur în cavou

nu scrieți pe tort un La mulți ani!
Căci ultimul abia s-a scurs
împărțiți alaiului mulți bani
pentru o bună impresie mai Sus

curg clipele încet spre cimitir
odată scurse, se duc definitiv
vor destrăma al vieții mele fir
și vor lăsa un dor de mine fugitiv
Taras Bulba

diurn

diurn
din umbre, din depărtări de șesuri
apar lenoși primii zori de vară
ca roiul de albine de la urdinișuri
se-nalță către cer o uriașă pară

ca Phoenix cu fulgere în pene
renaște din propria-i cenușă
se-mprăștie ca niște fumigene
aruncate într-o zi apusă

vulcanul, după mai mult de-o clipă
se-avântă către înaltul zenit
pufăie de parc-ar fi o pipă
și apoi pârlește tot ce a-ntâlnit

după o haltă pe bolta fără stele
năpraznic, astrul se-n-convoaie
privește lumea plină de belele
și, coborând, încet-încet se-nmoaie

încă o zi de slăvi încăpătoare
înspăimântat de aste tărâmuri
pasărea, transformată-n Soare
se stinge în laser și în fumuri
Taras Bulba

iubirea nu-i iluzie

iubirea nu-i iluzie
să ții minte, iubirea nu-i păpușă
cu care să te joci, ca în copilărie
e foc, dar fără flacără, cenușă
e tainică văpaie ce sufletul învie

te ispitește-n trup, stăpână a plăcerii
te zgândăre în spirit, te consumă
te face fericită în spaimele durerii
de care scapi doar când ajungi în humă

iubirea nu-i dezmăț, zilnic să îmbraci
o altă rochie, rămâi cu-aceeași fire
în lăuntrul tău, chiar de te prefaci
încape-n tine o singură iubire
Taras Bulba

capra neagră

capra neagră
capra cu iedul, aleargă pe creste
se-ascunde-n crevase, în ponoare
în urma-i se-mpușcă fără de veste
de braconieri lipsiți de onoare

ecoul dă munților, văilor scurt ocol
minune, capra a scăpat în tufișuri
alături, iedul pitit, privește în gol
atent la pietre ce cad, la povârnișuri

câini, hăitași pornesc pe-a lor urmă
perechea o tulește în găvane adânci
barbarii se-ndreaptă spre altă turmă
gonacii adorm la umbră, sub stânci

se lasă seara în liniște deplină
inima iedului curând se potolește
a mai trecut o zi și karma divină
le-a salvat viața, dumnezeiește
Taras Bulba

poet pe FB

poet pe FB
ce este dar, sfânta poezie?
e religie sau erezie?
călcată-i adesea în picioare
de profitori sau impostoare
de fapt, ea din picioare trăiește
și tot de-acolo putrezește
încălțată adesea în rime de lac
îmbrăcată-n epitete cu frac
devine templu sau casă de palavre
se minte frumos, se spun lucruri grave
deschis îi să intre orișicui
îndrăznește să bată un cui
să agațe cuvinte, să le înoade
să intre-ncălțați sau cu broboade
că fură idei sau copie rime
nu-i judecați cu atâta asprime
nu-i marfă s-o vândă în galantare
e o simplă trăire pusă-n picioare
de vă dă mâna, poftiți în vagoane
cu cuvinte alese sau cu jargoane
fără-ngrădiri de la cei literați
poeții pe FB pot fi agramați
Taras Bulba

vara, pastel

vara, pastel
greu e să înțelegi natura
ce în toate e artistă
se-nconjoară cu-a sa aură
la parada de revistă

în răsăritul rimpuriu
lumina învăluie toate,
floră, faună ce-i viu
mai mature, poate coapte

în lacul cu oglinda lină
măreț soarele lucește
îi ia locul luna plină
idol celui ce iubește

ce poet cu fin condei
ce plutește printre astre
ar scăpa, fără temei
visul nopților albastre?

Ce frumoasă e natura!
de-aș trăi cu ea etern
și să fiu pus în postura
zilnic versuri să-i aștern
Taras Bulba

simțire fără cuget

simțire fără cuget
smulse din taina potecii-ntortocheate
ale mele gânduri pasc pe vechi imașuri.
în pajiștea durerii, plăpânde, neînțărcate
sunt vândute cu zeci de adălmașuri

bătute, suduite, ele pornesc la vale
fără muget, răget merg la junghiere
în urma lor rămân urmele de jale;
lumea e flămândă de fragedă-nfiere

din vârf de munte până în câmpie
țara e plină de vânzători de suflet
turma de gânduri e păstrată vie
dar în veșted creier nu mai este cuget
Taras Bulba

(am utilizat varianta adălmaș, în detrimentul variantei provenite din ungurescul aldamoș)

iubiți pe astă lume!

iubiți pe astă lume!
e vremea de-a valsa pe sunet de vioară
când parfum și sunet, la lăsat de seară
vibrează trist că inima în piept îmi plânge
căci soare apune-n zare, înecat în sânge

frumos și grav e cerul ca bolta din altare
cu farmecul genezei din lada de odoare
parcă și luna visează mai trândavă
când ațipește sânul, iar trupul e epavă

crinul pus în vază mi-a declanșat delirul
m-adoarme lângă tine, anulând destinul
eu îl joc pe Paris învățat să-nvingă
ce nu-i lăsa Elenei văpaia să se stingă

ochii sunt închiți, dar pe-ale lor ecrane
apare-o nouă lume, cu feți și amazoane
suave, mlădioase, coboară lin pe scară
din pufoșii nori, ca tinerii-ntr-o gară

dar mă trezesc în stradă în plină veselie
cred c-am scăpat de noapte și de sihăstrie
m-aud că poruncesc: oricine să iubească
destul că pe-altă lume o să trândăvească
Taras Bulba

regenerare II

regenerare II
eram odată singur pe-o culme a visării
când mintea îmi juca feste, ale nepăsării
într-o-mpletire suavă de sunet și lumină
mă las furat de vise într-o tainică grădină

femeia era goală c-un aer de biruință
culcată între perne, cuprinsă de dorință
blufam, părând un țărm de mare liniștită
atras totuși de formale felinei îmblânzite

maiestuoasă, lină ca lebăda pe unde
mă îmbia cu sânii și pulpele rotunde
m-ademenea ca îngerul spre fructul oprit
sub frunza ei de vie c-un ciorchine vrăjit

mi-a dat să beau din cupă licoarea uitării
un laser îmi pătrunde în venele pierzării
(furase de la lună o rază și-o răsfrânge)
ca palidul ei trup să se îmbăieze-n sânge
Taras Bulba

agurida

Strugurii la care nu ajungi, sunt acri.
agurida
artist sau nu, te-ndrăgostești de dulcea ei făptură
întinsă pe nisipul cald, pe plaja de velură
având piciorul fin și șoldul împlinit
cu pielea marmoreană și ochi de antracit

eu aș privi-o veșnic, dar ochii-mi sunt orbiți
și nu de soarele pe cer, ci de nuri vrăjiți
zadarnic caut să m-apropii, ars de dor, jelesc
mi-e milă de-a ei piele și caut să o-nvelesc

prea mulți o-ncolăcesc în a lor minte beată
o-adoră deopotrivă, ea însă-i ferecată
ca o podoabă a zilei în spațiul unei cuști
un fruct al întristării din care să nu guști

mă pregătesc de luptă, cu planuri de atac
deodată apare o gorilă și mă trezesc în lac
mă simt ca un cadavru atacat de viermi
la fel de rece ca aceea pentru care gem
Taras Bulba

alegeri libere

alegeri libere
dincolo de viață este-un somn etern
ai ultim domiciliu: în Rai sau în Infern
acesta nu-i destin, e lege a naturii
ești câștigător sau victima minciunii

să vedeți în Moarte ca pe-orice amantă
febra-ți potolește, e chiar consolantă
iar taina-mbrățișării e un un simplu spasm
e maxima iubire, ce-o trăim în basm

să nu vă speriați, că hăul nu-i adânc
e ca la vreo doi metri sub pământ
sau dacă preferați, veți pieri în foc
iar dragilor, cenușa, le-o lăsați în stoc

dependenți suntem de-o străină vrere
că-i foc, că-i mormânt, dincolo-i tăcere
Taras Bulba

Străina

Străina
străina ce-mi apare în vis straniu
de fapt nu e străină, ci al ei ecou
o simt apropiată, e ca argintul viu
deși sunt exilat, sunt al ei erou

nu mai contează dac-a fost roșcată
blondă, brună, o recunosc oricum
ea știe, noi n-am fost niciodată
despărțiți, decât de-al sorții drum

ca orice-ndrăgostiți din această lume
vom mai găsi o viață, chiar de exilați
sunt sigur că vei plânge că n-ai nume
rămânem în postura de amanți
Taras Bulba

sonetul miresei

sonetul miresei
ți-ai ales suflet din esență de Rai
în pași de dans, o zână tu păreai
acompaniată de triste viori
cântând iubirea pe un ton minor

o-ntreagă viață-ți pare oportună
e o minune, picată ca din lună
a ta fericire se naște la izvor
c-al tău iubit e-un veșnic iubitor

din arbori, de la păsări ai arvună
răgazul timpului dat de natură
cei uniți să creadă-n fericirea lor

în parcul vechi își spun cu dor
printre alei, statui ce mor
speranțe pentru-o viață bună
Taras Bulba

noapte de vară

noapte de vară
peste oraș și fluviu doar luna de mai vine
ne luminează-n treacăt în nopțile senine
ceva zdrențe de nori atârnă într-o parte
par aripi ostenite, venite de departe

pescărușii, printre macarale-ntunecate
rup pânza de păianjen prin unghere uitate
ici-colo, printre ierburi, câte-un greier trist
sub farmecul de lună se crede un artist

în zori faleza-i prinsă în aceeași armonie
cântă cinteza în zăvoaie, pe cer o ciocârlie
mii de corole prin aer își împrăștie odorul
rămâi vară mai mult, că tare îți duc dorul
Taras Bulba

femeia vampir

femeia vampir
m-am trezit singur pe-o culme a uitării
când mintea îmi juca feste, ale nepăsării
într-o-mpletire suavă de sunet și lumină
eram furat de vise într-o tainică grădină

femeia era goală c-un aer de biruință
culcată între perne, cuprinsă de dorință
blufam, părând un țărm de mare liniștită
atras totuși de formele felinei îmblânzite

maiestuoasă, lină ca lebăda pe unde
mă îmbia cu sânii și pulpele rotunde
m-ademenea ca îngerul spre fructul oprit
sub frunza ei de vie c-un ciorchine vrăjit

mi-a dat să beau din cupă licoarea visării
în laser se transformă în venele pierzării
raza din cer ce luna pe mine o răsfrânge
iar trupul ei din bronz se îmbăia în sânge
Taras Bulba

apariția-surpriză

apariția-surpriză
umblam pe mal, în prag de seară,
când tu mi-ai apărut, ca o visare
în jur cu heruvimi, cu ale lor viole
ce făceau să plângă în urma lor, corole

părea, pe cer, și luna îndoliată
oricum, avea lacrimi, era încercănată
se aplecau pe ape sălcii plângătoare
deși se anunța o zi de sărbătoare

dar, vai, și-n ochii tăi sunt lacrimi
să fie căință, de la mai vechi patimi?
să fie sărutarea dulce din divina zi
a mirelui, ce încă nu pare-a se trezi?

te las cu-a tale lacrimi și tristeți
cu a ta alegere, sper să nu regreți
cu ochii în pământ, plec, recules
cu savantul regret al unui neales

m-alint, cu luna-n plete, parcă zbor
în cântec disonant, ca un canon de cor
aș vrea s-adorm între stele albe
în miros de crini cu petale dalbe
Taras Bulba

dorul brizei

dorul brizei
un vechi plictis m-atacă în orgoliu
să fug, să plec din al meu fotoliu
să zbor pe crește de valuri înspumate
sau mai sus, spre bolțile înalte

sunt trist căci cărțile-s citite toate
penele nu scriu, păsările-s moarte
pagina mi-e albă, lumina e pustie
gândul e plecat, din zori pân' la chindie

un pescăruș e beat sau aripa e frântă
nici parcul verde nu mă mai încântă
nici țărmul calm și-atuncea m-am decis
să ridic ancora și să mă las de scris

am pus la apă nava cu-ale ei tangaje
cu cap-compas spre exotice miraje
cu velele în vânt, ademenind furtuni
departe de lume, aproape de genuni
Taras Bulba

trecerea Styxului

trecerea Styxului
ce tare suflă vântul! îmi frunzărește cartea
zburați voi pagini, moartea-și va cere partea
valuri sărate născute-n marea exaltată
stârnesc în suflet gânduri, o stare agitată

să vi-l prezint pe-Ahile, obișnuit să-nvingă
și pe Paris, ce nu-i lăsa, văpaia să se stingă
Elenei cea din Troia? toți, astăzi sunt statui
primu-a pieri stupid, rănit în al său călcâi

consolatoarea moarte se vrea un sân matern
e mândră, e pioasă, se ascunde-n timp etern
al meu brav suflet,mai speră-ntr-o visare
dar va pieri-ncântat, de-o simplă, pură boare

semeață ești cu coasa, somnul îl ții ascuns
într-un abis în care soarele încă n-a pătruns
altar al efemerului timp, împrejmuit de ape
în care vom depune ofrandă cât încape

asemeni fructului ce gustul nu și-l schimbă
nu piere, atîta vreme cât e ținut pe limbă
asemeni țigaretei ce se transformă-n scrum
și trupul lasă-n urmă un suflet ca un fum

chiar de-o susțin sau nu, justiția-i superbă
c-un nemilos amnar aprinde-ndat o jerbă
am timp să-mi spun în sine, numai mie
„treci inimă-n neant, în cânt și poezie!”
Taras Bulba

rutieră

rutieră
am pornit pe jos
cu mâinile la spate
pe drumul cel mai scurt
fără să dau din coate

din spate vine tirul
sigur mă va călca
șoferu-i la taclale
cu iubita sa

și-atunci apare calul
pe el, călare-un înger
rămân dator paharul
cu vin,
ovăzul și un burgher

sunt sigur de acum
și voi puteți socoate
că pot să merg pe jos
cu mâinile la spate
Taras Bulba

melcul de mare

melcul de mare
rămas-am fără inimă, mâncată de femei
cu ghearele-ascuțite și colții ca de lei
de sânge însetate, cu ochii de văpăi
arzânde de iubire, uitate de flăcăi

amicii vin la mine, pentru a mea faimă
fiind Stan pățitul și ei cuprinși de spaimă
„am ajuns ciolane și de vlagă storși
lipsițiți de sânge-n vene, palizi, niște moși”

întâi frământați sânii, ca un cofetar
cu delicatețe, că nu sunteți barbari
cu buzele și limba, parcurgeți cu încetul
pe coapse și pe văi, până găsiți melcul ...

mândru se lasă seara și ceru-i îmbujorat
zadarnic m-amăgesc, sunt naufragiat
cu a mea corabie, scufundată-n mare
tristețea-mi e imensă, ca fructele amare
Taras Bulba

baiadera

baiadera
seara vin îngerii ce te slujesc
și de mătăsuri te sloboadă
se ivesc nurii, ochii mi-i vrăjesc
mulți și-ar dori asemenea corvoadă

ies sâni și brațe ca fildeșul de albe
în raza lunii, ce subtil se furișează
rotunde coapse, înfășurate-n salbe
ce pântecul cu arcuiri îl decorează

văpăi arunci din ochii tăi de foc
curbura lină a pulpelor coboară
spre gleznele subțiri prinse-n breloc
și-un Univers erotic mă-mpresoară

stafia pură se-arată-n întregime
călcând pe nori și printre stele
pare dulce, dar plină de cruzime
dacă o tratezi doar cu temenele
Taras Bulba

balada unui Preș(edinte)

balada unui Preș(edinte)
de miere-ți este vorba, dar îmi pare amară
auzul mi-l mângâie, dar mintea nu mă-nșeală
tu vrei să-mi fii prieten, dar mă ocolești
îți pasă de toate, doar că nu muncești

te-mbuibezi de bunuri, pui case peste case
cine să moștenească? Că n-ați avut moașe
și nici timp de adopție, cheltuiala-i mare
nu e rentabilă și nici n-aveți răbdare

minciuna îți e prieten, dreptatea inamic
pe cel ce te-a ales, l-ai dat pentru nimic
I-ai păcălit o dată, dar nu-i tot timpul orb
ești vulpea cea șireată și totodată, corb

zeița Fortuna a fost cu noi chiar crudă
putea să strige, chiar de lumea-i surdă,
că ești ca piratul, adică un biet poltron,
am fi avut o șansă, născut ca avorton

pe câmpul de bătaie te dovedești un laș
n-ai trecere la nimeni, parcă n-ai fi sas
nu ești singurul de vină, dar vei plăti-nsutit
pentru păcatele celor ce ne-au umilit
Taras Bulba

îngerul tău

îngerul tău
spune-mi, nu-ți sunt oare dragi
sălbaticele păsări călătoare?
sau prin păduri, rugi de muri și fragi
sau drumul din aval către izvoare?

ce zici de faguri dulci din scorburi
sau gustul lacrimilor părintești?
de-ntâia ta idilă, fragilele lui șolduri
de fluturii din pântec, de faptul că iubești?

m-ai tot chemat, eu am venit tiptil
cu șovăielnici pași, de stângaci copil
am plecat din tine și am rămas umil
continuă să speri, nimic nu e facil
Taras Bulba

eroarea timpului

eroarea timpului
ți-aduci aminte noaptea, plină de tăcere
sub cerul înstelat, cu-a lunii mângâiere?
cum barca plutea spre țărmul fermecat
în sunetul de vâsle prin valul despicat

de undeva un glas, răsună fără veste
noi ascultăm uimiți, parcă-i în poveste
și fluviul fără vârstă pare a se mira
de vocea din genuni care grăia așa:

„ceas blând, oprește-ți acele din zbor,
e vreme de-adăstat și de făcut amor
nisipul fin, să nu se mai prelingă
prin clepsidra-ngustă, cât acul de seringă

pentru îndrăgostiți, clipele-s fugătoare
n-au timp destul, plăcerea-i împresoară
sunt ticăloși destui, băgați în închisori
lungește-n compensare, timpul dă erori”
Taras Bulba

visuri de mărire

visuri de mărire
coboară Doamne pân la mine
că tare îmi este greu să urc
nu-ți cer ce nu mi se cuvine
n-aș vrea ca lumea s-o încurc

de am greșit prin năzuințe
nu-mi cer iertare, voi recidiva
oferă-mi niște referințe
căci în curând voi candida

doresc să port o grea povară
trântit în pernele din Cameră
să sesizez că timpul zboară
și să mă simt ca-n tabără

sătul de somn, de desfătări
precum curcanii se înfoaie
voi avea râvnă în visări
în Cameră sau în odaie

mașina lunecă ușor
bravul șofer mă protejează
gândul îmi este la amor
vrabia mălai visează
Taras Bulba

ritual

ritual
pa, copii ai nopții,
vă părăsesc doar pentru o zi
plec pentru a răsări
deschizând zăvorul porții ...

tu, stea ce-aprinde geana zării
ce luminezi, bezna alungând
ne părăsești în apusul întristării
ne pregătești de somn, înlăcrimând

și iar și iar, în ziua următoare
ne-aduci pe chipuri bucuria
străpungi neantul cu raza călătoare
vine iar noaptea și-ți înnoiești tăria

… v-am regăsit, copii ai nopții
merg pentru a mă răcori
și-a pregăti ritualul sorții
căci și mâine este o zi
Taras Bulba

sătul de flămând

sătul de flămând
flămând am fost de mic copil
sătul nu sunt, nu sunt umil
flămând am fost de neștiință
sătul sunt azi de necredință
flămând de carte necitită
sătul de muncă istovită
flămând de lună și de stele
sătul de griji și de belele
flămând de mers, de colindat
sătul de boli, de stat în pat
flămând de-a bea și a iubi
sătul de dreptul de-a trăi
Taras Bulba

fermierul

fermierul
îmi voi construi o casă 
în mijlocul mării
cu geamuri din lacrimi, 
ce râuri formează
cu geamanduri,
să mă odihnesc la lăsatul serii
cu heliport
pe care delfinii dansează
voi investi
în crescătorie de caracatițe
le voi hrăni
cu alge și grașnițe
mă voi alege
la bătrânețe
cu zeci de îmbrățișări
dar mai ales,
cu mii de sărutări
fac un apel online, live
la amicii de pe feizbuc
să mă ajute. sunt naiv,
îi rog frumos!
să construiesc un viaduct
între inima mea
și a lor
și-i voi răsplăti,
de vor,
cu îmbrățișări și sărutări
din ferma mea
de caracatițe
Taras Bulba

câinele și parfumul

câinele și parfumul
frumosul meu câine,
ce-ar fi să te delectez
(nu cu resturi de pâine
că de fapt nu colectez)
ci c-un parfum de doamnă
de la un vestit negustor?
aprobă, dând din coadă
ba-i chiar surâzător
'și-apropie boticul umed
de-acel flacon misterios
de parcă ar fi fost rânced,
mă latră. a crezut că-i os.
de ți-aș fi dat rahat
ar fi deliciu, câine ticălos
îndată l-ai fi înfulecat
fără pretenții la miros
te-asemeni câtorva pe feizbuc
cărora le dăruiesc delicatese
e adevărat,
aplic și câte-un truc
dar nu, ei vor murdării,
cu grijă alese
Taras Bulba (după o idee de Charles-Pierre Baudelaire)

natură moartă

natură moartă
într-o vază, în apă este o floare,
uitată-ntr-un ungher. ea încet moare
își plânge cu petale strălucirea
iubirii noastre. rămâne amintirea.

oglinda veche și-a estompat privirea
într-u strat de praf și în urzirea
pânzei de păianjen. pagini ude
pe veci iubirea noastră vor ascunde

măhnita floare, în cupă-i ofilită
fibra veștedă, de cancer osândită
treptat se va transfera în irosire
plângând petală cu petală o amintire

mirosul de câmp al crinului văratic
fost martor tăcut al amorului sălbatic
în apa din vază, de vreme clocită
va pieri cu floarea și a mea iubită
Taras Bulba

autocritică

autocritică
încercați să vă jucați de-a baba-oarba
cu necuvintele poetului Nichita
dezbateți filozofic, ca alchimiștii, ciorba
și cum se combate guta sau colita
înființați cenacluri de judecăți estetice
voi, literații, lipsiți de simțul ironiei
dar, paradoxal, cu aplecări mimetice
cu dăruire în exces, spre alcool, euforie
poetul le-a spus că-s „șezători”
că-i repetați necuvintele în van
preferă robotul unor muritori,
ce se declară al lui Nichita „fan”
I-au demontat opera, piesă cu piesă
I-au refăcut-o cu ecuațiile lui Decartes
mai nichitiană, fără nicio breșă
o poți patenta, cu un cod spart
și Eminescu, Luceafărul, a fost mimat
dar numai după moarte, niște lași
cât de curând, n-au mai existat
cu guma de elev, definitiv sun rași
lupi tineri sau critici mai bătrâni
au contestat o poezie trivială
mă-nfrupt din ghinda marilor goruni
asimilând substanța; restul e spoială
Taras Bulba

amor astral

amor astral
seara se lasă rumenă, pasională.
după o zbuciumată zi de dănțuit
îi așterne soarelui culcarea în poală
acesta face fețe-fețe, apoi a adormit

arsă de dor, seara aprig îl sărută
pe coapse, pe piept, pe ochi, pe gură
deschisă-i este rana, poftitoare mută
e scuturată de friguri și parcă de ură

rămâne pătată pe sâni, pe veșminte
soarele alunecă din poală, se stinge
aleargă spre el, ieșită din minte
și toate deodată: leșină, râde și plânge

apare-ntre stele pe cer, secerea lunei
într-un târziu noaptea, acel negrul gâde
ridicând din umei în spatele nebunei
se răcorește, crudă, sălbatică și râde
Taras Bulba