iubire de toamnă

iubire de toamnă
mi-apare o fecioară cu sufletul păgân
păream posac și rece cu sufletul bătrân
reanimat de sânii albi și tari ca piatra
visez la vremea când ea venea cu șatra

o stea se năștea la margine de sat
pribegia sorții ne-ademenea la pat
era toamnă, vântul purta nostalgia
furam mirajul clipei, lepădam vecia

'nainte ca Nordul să apară-n zare
simțeam în ea o rece depărtare
i-am jurat credință, ca soarele de sus
dar iubirea ei, în iarnă a apus

pastorală

pastorală
sub sprânceana de pădure lacul pare adormit
stufărișul îl îngână cu păsăretul cuibărit
putregai de crengi uscate coborâte în adânc
plauri pribegi din frunze moarte plutesc, aburind

ciopor de oi borțoase molfăie din iarba rară
pe plaiul veșted, cu amintiri din fosta vară
dulăii-s tolăniți apatic în praful de pe drum
privesc c-un ochi deschis la toamna, ca un fum

ciobanii, sprijiniți în bâte, par obidiți și triști
ogoare-s proaspăt arate, din vechile miriști
se-ndreaptă, legănat, mai sus, spre Pricopan
e raiul cu verdeață pentru mânzări, cârlani

curând vor sosi neguri din nord, dinspre Măcin
măturând în cale pajiști, cu resturi de ciulini
pornesc din nou la drum cu albele alaiuri
doinind melancolia lumii din fluiere și naiuri

vânătorească

vânătorească
în lunca fluviului de din vale
în lacuri efemere cu ciulini
tăiau țăranii, doinind a jale,
papura verde pentru rogojini

ici-colo, sălcii plangeau de dor
tânjeau la cântecul de ciocârlie
trestiile fluierau în limba lor
și încropeau pe note o melodie

cu capul rezemat in mâini
până și biciul în mână a ațipit
noroc cu lătrături de câini,
inima-n piept s-a mai liniștit

din păpuriș sare-un mistreț
ce ronțăia ciulinii din zăvoi
eu, vulturește, poate și isteț
I-am trimis în frunte plumbii noi.
minel tănase

promenada Sissi

promenada Sissi
verdele muntelui fără prihană
îmi alintă a sufletului rană
cumulus-nimbus printre azururi
se lasă cu gheață, cu fumuri

las anii ce-n urmă se sfarmă
las griji și prea multă larmă
din timpuri prea pline de-otravă
tu, munte, ești plaiul de slavă

imi vei fi scut dar și sabie
îmi vei fi râu, dar și albie
vei fi pentru arme, rastel
și nepoților, mândru castel
minel tănase

soției mele

soției mele
ai fost prințesa tinereții mele
mi-ai tălmăcit noaptea în stele
mi-ai oblojit inima rănită
mi-ai fost soție, mamă și iubită

am colindat prin zări astrale
am gustat amarul din migdale
am rupt din noi două făclii
le-am botezat simplu „copii”

le-am dat un nume, n-a fost greu
tradus ca „dat de Dumnezeu”
iar tu, ai devenit de-acum regină
după o viață de trudă, de albină
minel tănase

Echinocțiul de toamnă

Echinocțiul de toamnă
Îmi simt răbdarea ajunsă la dezastru
De când această Venus, rece astru
Cu ochii falși, luceferi de minciună
Îmi zvârle inima bolnavă, până-n lună

Și-mi pune-n loc un roșu rug ce arde
Și luminează-n jur ca focul de petarde.
După deal dispare un alt apus de soare
Dispar în orizont și păsări călătoare

Privesc nostalgic cocorii care pleacă
Aș vrea să strig, dar vocea mă îneacă.
Oare un vers, în care m-am răsfrânt
Să-mpiedice rostirea, ca un jurământ?

Mareea se revarsă, împăcând oceanul
În piept țâsnește iubirea ca noianul
Acum, când timpul în cumpănă-i egal
A, vrea s-adorm și să visez astral.
minel tănase

plânsetul toamnei

plânsetul toamnei
pe cerul brăzdat în zig-zag
de trăsnete ce cad pe un fag
satanele aleargă în robe
fac haos și bat în tobe

în geam bat ramuri de vânt
plâng norii și intră-n pământ
șiroaie de lacrimi mărunte
vin nopți, vin zile cărunte

sus, sub un cer pământiu
gâște sălbatice trec și scriu
V-uri argintii printre nori
îndoliate pe-alocuri cu ciori

carul cu boi, alene pe drum
se pierde prin tină și fum
indiferenți, și omul și boii
la zloată, la biciuirea ploii
minel tănase

Destinul

Destinul
tenace mă precede cu piedici și cu chinul
prin grote și păduri, plin de mister, Destinul
găsește, orbecăind, poteca și se-ndreaptă
spre viitorul meu, urcând treaptă cu treaptă
presare cu cenușă în urma lui cărare
de întâlnește o apă, înoată prin vâltoare
se odihnește-o clipă și pleacă-n pas de melc
eu îl urmez fidel, mergând adesea-n cerc
odată m-am ascuns, în nas i-am închis poarta
cum să-l împiedic? în spate era Soarta
de la o vreme, tot mai des se-ntoarce
respiră greu, transpiră, hainele le stoarce
nu stă nici noaptea, când mintea mea visează
artistul din el lucrează, poeme îmi dictează
bâjbâie prin noapte, cată să ghicească
ce-i bine pentru mine, să mi se potrivească
adesea dă prin gropi, docil, eu îl urmez
sătul de întuneric, încep să-mi pierd din crez
cu cât înaintează în noapte și tumult
cu atât sunt copleșit și n-am să-l mai ascult
m-ascund într-o bodegă și mă îmbăt cu vin,
mă despart de Soartă și de-al meu Destin
minel tănase

opriți timpul

opriți timpul
s-a tot vânturat vechea clepsidră
a-ntors-o viața, mai mult smucit
cu o inimă și trei capete de hydră
pustiul acestei lumi l-am scotocit

odată cu nisipul curge și iubirea
mai mult, ne măsoară veșnicia
timpului interior oprit și nemurirea
și trăirea efemeră, vremelnicia

am biruit o clipă al clipelor regat
și am păstrat clepsidra nemișcată
pentru tine; și timpul s-a schimbat
trăim etern o viață cum ... a fost odată
minel tănase

copiilor și nepoților mei

copiilor și nepoților mei
e ora când regretul îmi zâmbește amar
nu-mi mângâie orgoliul, e ca piatra
noian de amintiri mă bântuie-n zadar
eu, trist zănatic, mă strămut cu șatra
strămoșul grav, o viață a trecut în voi
a săpat în stâncă cu dalta, pioletul
cât mai adânc, să nu mă-ntorc strigoi
se apropie apusul și-și plânge violetul
minel tănase

sst, liniște!

sst, liniște!
o surdă tăcere mă doare
din cap până-n picioare
cu cât tăcerea e mai mare
cresc și petele solare
le văd și aflu cu stupoare
că liniștea vine din mare
e acea tăcere-n disperare
când pentru tine nimeni n-are
o scurtă clipă de-alinare
nu pot lega două picioare
cred că e grav, să fie oare
a nemateriei nepăsare?
nu mai adie nicio boare
de fac o glumă, n-are sare
e necesară o imputare
și poate chiar o amputare
eu vă anunț cu întristare
aceasta-i ultima postare
a unor versuri cu picioare
și-atunci tăcerea-i și mai mare
e acea tăcere care doare
doare-al dracului și moare …
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
vă aștept cu mine în netăcere
în necuvinte, în nedurere
Adios, Taras Bulba!

iubire oarbă

iubire oarbă
sub vraja frunții, tainice simboluri
mă străpung și îmi dau ocoluri
să deslușesc un zodiac de vise
ce m-au vrăjit, dar nu sunt scrise

gust din lacrima pe obraji prelinsă
scursă din ochii cu lumina stinsă
e din izvorul dulce al purei poezii
zvârlită de muze în varii seminții

nu sunt stăpân pe oracole și rugi
ca pe arcada coapselor prelungi
mai repede găsesc pistilul unui crin
sau sunt vrăjit de-al buzelor rubin

ușor descopăr un cearcăn al iubirii
e acea suavă pecete magică a firii
mai greu să aflu, ca orbul, un destin
iar de îl aflu, în fața lui mă-nclin
Taras Bulba

seducție

seducție
se lasă seara pe lacul de cleștar
prin fundul curții o fată de rudar
furiș, intră în apă și ușor înoată
se lasă pe spate și pluta o poartă

din trupul unduios, doar sînii îi ies
zici că sunt nuferi și nu dai greș
cu balonul lunii se joacă în lac
natura întreagă îi face pe plac

se leagănă lin în mișcări de-not
se fasă adormită să vadă visul tot
nu-i basm, e iureș, e spaimă, e amor
se simte deflorată de un zburător

o adiere provoacă un mic talaz
iubitul se desprinde de grumaz
deschide ochii, unde-i Făt-Frumos?
iese din apă și pleacă-ncet pe jos
Taras Bulba

toamna la Bujoru

toamna la Bujoru
în odaia veche de la stradă
petale palide stau să cadă
din tufănica, ruptă din grădină
tânjind la viață, lipsită de lumină

dintotdeauna, odaia de la drum
își aștepta un oaspete postum
aici se depănau vechi amintiri
cum cad petalele din trandafir

oglinda era întoarsă, părăsită
pisica torcea sub masă, liniștită
într-un pahar, micuța tufănică
murea și ea, căci apa era clocită
Taras Bulba

amurg de toamnă (pastel)

amurg de toamnă (pastel)
perdele lungi de nori fără de beteală
se lasă pe orizont ca o amăgeală
un alai de umbre se lasă pe câmpie
și se tot lungește pe culmea arămie

pe un stei de munte mai licăre lumina
zorind a sa plecare, căci apare luna
ciobanul își strânge întreaga turmă
un urlet din pădure se aude-n urmă

o pală vineție dispare-n arcul zării
fugind de întuneric, de frica răzbunării
pâlcuri fumurii cad iute, fără veste
acoperind tot câmpul și înalte crește

deodată o fereastră se deschide-n cer
puzderie de stele apar ca un mister
pe-al lor fundal, o seceră răsare
e încă somnoroasă, plină de mirare
Taras Bulba

Copiii vor totul, mai puțin credința

Copiii vor totul, mai puțin credința
rupți de realitate, noi vrem tărâm de Rai
dar ne privim cu gheață și n-avem grai
să ne rostim că Timpul, fără de iubire
se vestejește-n noi, pe veci și în neștire

altoiuri tot mai șubrede, lipsite de sevă
le educăm de mici să facă grevă
se mânie pe noi și pe întreaga lume
în Universul lor, iubirea n-are nume

ne plângem zilnic a noastră umilință
dar nu ne vrednicim pentru credință
îi educăm în van despre omenire
uitând că libertatea înseamnă și robire

și-acoperit, mă voi întoarce-n groapă
mă voi scula din moarte printr-o trapă
să le transmit că am găsit credința
o vor găsi și ei, odat' cu suferința
Taras Bulba

motivație

motivație
la pieptul tău e altarul de-nchinat
gurguii să-i sărut ca altădat'
și pietrele-n șiragul de la gât
pe rând în seara asta le sărut

de-o fi ca seara să sfârșească
și brațele albe să-ți obosească
de-atâtea strângeri, sărutări aprinse,
voi mai rămâne până vor fi stinse

stelele, clipind, vor sta de pază
cât fur o floare, să o pun în vază
vechea pendula se va opri din mers
cu buzele, îți voi desena un vers

îți voi declama minciuni adevărate
să te uimesc, deja îmi sunt iertate
să ne despărțim, uitând de iubire
având motive de o nouă întâlnire
Taras Bulba

ornicul

ornicul
de-aș mai fi copil, din ce-am primit în viață,
jumate aș ceda, m-aș târgui ca-n piață
cu timpul, poate am recurge la un troc
s-ar odihni oleacă, sau poate ar sta pe loc

clepsidră ori ceasornic, a devenit un zeu
ne-amenință, ne-mplântă săgețile mereu
plăcerea de-a trăi, un strop de desfătare
a pierit cu totul, a dispărut în zare

să-ți amintesc că timpul, nemăsluind, câștigă?
cu fiece secundă șoptește, nu ne strigă:
clipele-s de aur, sunt scumpe, nu le pierde
ești mână spartă, ceasornicul te vede

genunea e-nsetată, timpul, lacom se joacă
secunde, minute, ore, zile vin și pleacă
nisipul se scurge, precum argintul viu
mori dară, tu bătrâne, până nu-i prea tîrziu
Taras Bulba

Sonetul abisului

Sonetul abisului
cu mine port abisul oriunde mă îndrept
coșmar cromatic, pictat de-un înțelept
al spaimei rece vânt, tăios, este abis
dorință, faptă aievea, trupul sau un vis

în stânga, în dreapta, adâncul e cuprins
de o tăcută taină a spațiului prelins
și să adorm mi-e teamă de neființă
de eram savant, muream în neștiință

cu spaime vagi, fug de orice groapă
e acel neant, ce trupul îl așteaptă
privesc în sus, în jos, nu văd decât abis

am sufletul vânat, de rătăcire prins
uneori, noaptea, chiar Domnul intervine
îmi slăvește abisul ce îl port cu mine
Taras Bulba

Voi sunteți Țara

Voi sunteți Țara
voi, neliniștiții tineri
ar trebui s-aveți abțineri
când vă umiliți străbunii
ați dat dosul rugăciunii
ne-ați adus un președinte
cu un vocabular cuminte
ați aruncat vorbe de ocară
guvernanților de țară
le-ați furat arșilor făclia
și ne-ați adus tehnokrația
când meritele le-ați văzut
ați fugit, că n-ați știut
că pământul nostru plânge
că este-mbibat cu sânge
câți din voi v-ați da o clipă
pentru țara înrobită?
cum copiii îi apărați
când codrii ne sunt tăiați?
declarând ritos pe feisbuc
„vreau la miting să mă duc”
adunați-vă-n tăcere
este timp de repliere
lăsați zodii, lăsați aștrii,
amicii cu ochi albaștri
n-așteptați decât cuvântul
ce țâșnește din adâncuri
ce rămâne după voi?
întrebați-ne pe noi
am fost și pierim în vânt
ca o mână de pământ
vă-ntrebați, ce a rămas?
„Țara nu e de pripas”
Taras Bulba

toamna

toamna
cad frunzele din pom, cad clipele din mine
pe ele laolaltă calc, sub talpă îmi foșnesc
iubito, la picioare ți le-mpletesc cunune
un soare fără milă, le ard, le veștejesc

cad frunzele, de vânt sunt spulberate
ale mele clipe se cern prin sită rară
deopotrivă toate vor fi cândva uitate
până o sosi o viitoare primăvară

cad frunzele , sub talpa mea foșnesc
trec clipele-n neant din trupul pământesc
Taras Bulba

rănile amorului

rănile amorului
întâlnesc pe drum o piatră
roasă-n vânt, spălată-n apă
pe-ntuneric, ea mă-ndreaptă
către tine -i prima treaptă

pietre întâlnesc tot drumul
pe-a ta potecă-s cu duiumul
în calea mea, visând de dor
le dau cu șutul pietrelor

până când la tine ajung
pe acest drum atât de lung
dâre de sânge las în cale
din rănile primite-n gioale

merg și mă rog într-una
cât e noapte, cât e luna
lângă mine cântă vântul
roade piatra și pământul

merg târâș, curge albastru
sângele, parcă-i de astru
timpul curge în înalturi
vin la tine să mă saturi
Taras Bulba

insomnie

insomnie
te culci odată cu pleoapele mele
și nu-mi dai pace să mai dorm
mâinile-mi cad ca pietrele grele
orologiul sună în înaltul dom

îți spun atâtea, am căpătat curaj
dar tu dispari în a mea umbră
rămân cu gândul pururi treaz
și râd și plâng în noaptea sumbră

forma mâinilor tale se imprimă
pe pielea mea, pe gât pe piept
ochii tăi negri îmi dau lumină
e plină zi și veșnic sunt deștept
Taras Bulba

vipera la sân

vipera la sân
obrajii-s încărcați de lacrimi de icoană
ți-e inima o faclă, balsam de pus la rană
în cântec de arcușuri, domol armonioase
pe perna mea aluneci în valuri generoase

cât de gingașă ești, născută pentru amor
cu pulpa pârguită, cu gust aromitor
te-aștept cu trupul, cu patul plin de flori
te-aștept cu mintea, să îmi provoci fiori

covorul să ne poarte spre depărtate oaze
luna plină să ne mângâie cu ale sale raze
să ne iubim secret dar taine să n-avem
să nu ne înșelăm, căci masca e blestem

așa gândeam, sclav al adevărului lumesc
ce salutam iubirea-ntr-un décor ceresc
plutind în noapte, în ochiul ei adânc
în care se-oglindesc speranțe ce se frâmg
Taras Bulba

zori pentru nepot

zori pentru nepot
nu-i joc al întâmplării, geamul e pătruns
de taine ancestrale, ce zorii le-au adus
raze de aur pur vin și-mi dau de veste
că îngerul luminii în casă se ivește

înlătură-ntuneric, deasupra-mi se rotește
din zări spirituale pe Domnul îl slăvește
peste adânci prăpăstii apare un curcubeu
să cuceresc azurul, să-l văd pe Dumnezeu

dispare ceața și ale mele păcate în moloz
în minte îmi rămâne doar chipul pur și roz
al unui nou-născut, cu aură îngerească
cu suflet fără pată; și-așa o să trăiască
Taras Bulba

insomnie II

insomnie II
culcată devreme în perne moi de nori
în seara asta luna-i pătrunsă de fiori
când ale sale raze pornite-n jos alene
îi luminează sânii și ochii-nchiși de gene

de pe trupul gol curg valuri de mătase
în zbuciumatul somn poate că visase
vedenii ale vieții sau poate un cer senin
acum e istovită, zace într-un lung leșin

poate un poet e al somnului dușman
și a rămas pătrunsă de un focos alean
în vis îi scapă o lacrimă pe finul obraz
se reflectă-n lună și mă ține treaz
Taras Bulba

inima de lut

inima de lut
o nostalgie cruntă m-apucă și oftez:
eu din copilărie am rămas c-un crez
cum că Tu, Doamne, trupul l-ai făcut
ca și-ntreaga Lactee, adică din lut

că din mine-odată s-or face cărămizi
că voi fi mraniță pentru crescut duzi
că viermii de mătase se vor dezvolta
din borangic cămasă mi se va țesea

că am fost piatră, că am scăpărat
precum Luceafărul o clip-am luminat
rămân uimit desigur, că eu singur pot
să duc cu-această inimă Universul tot
Taras Bulba

Sonetul Divei

Sonetul Divei
privește printre gene cu ochii de mărgean
ispita o împarte prin mersul ondulat
e naltă și brunetă, cu părul răsculat
trăiește-n tinerețe cu un ascuns alean

de o privești în față, te pierzi, săgetat
de laserul trimis pe sub sprâncene
de graiul duios, de vorbele-i viclene
iar încruntata frunte te lasă derutat

la glezne ori la mâini e plină de brățări
în mâna străvezie poartă un trandafir
la gât sunt atârnate perlele pe fir

îmbrăcămintea-i fină îndeamnă la visări
prin rochia mulată pulpa se-nfioară
tânjind după amorul de odinioară
Taras Bulba

Raiul amăgirii

Raiul amăgirii
te duci cu sacul la Raiul amăgirii
acum, când, tinerețea s-a ofilit de tot
visezi să apelezi la moda rugăciunii
crezi tot mai des că este un complot

privești în luciul apei, ca într-o oglindă
chipul tău, după nori tulburi se ascunde
privești tavanul și vezi un nod în grindă
a cărui taină nu o poți pătrunde

o umnră îți apare cu chip înșelător
să-ți mai refacă o clipă stinsa fericire
apusa-ți tinerețe s-a ofilit de dor
și va pieri zâmbindu-ți ca o nălucire
Taras Bulba

Alternanța obligatorie

Alternanța obligatorie
Sunt un câine ce a găsit culoarea
Ascunsă într-un arc de curcubeu
Sunt fata ce și-a pierdut pudoarea
În minijupa și adâncul decolteu.

Sunt rătăcitul ce a pierdut prezentul
Printre meandrele unui trecut uitat
Sunt râul ce și-a găsit torentul
În strunga stâncilor din Retezat

Sunt vrăjitorul ce și-a uitat bagheta
În pălăria, de vânt purtată-n zări
Sunt dirijorul ce și-a găsit nota
În trilul unei ciocârlii în zbor

Sunt floarea ce-mprăștie odorul
Albina s-o îmbie în patul de polen
Sunt mama pătrunsă de fiorul
Că al ei soldat e pe-un minat teren

În astă lume plină de perdanți
Fie că-i om, că-i plantă ori omidă
E o alinare că nu vom fi restanți,
Că alternanța trece prin clepsidră
Taras Bulba

inima

inima
inima ne bate până când se stinge
martoră-n amoruri și în despărțiri
la jafuri, omoruri, bălțile de sânge
suspine, infernuri, dar și fericiri

tot ea se răzbună în cazuri de trădare
că-s regi, omnipotenți ori parlamentari
se vrea sânge, nu mai e răbdare
regate sau republici, în toate sunt barbari

teroare e în toate, justția este oarbă
ne credem frați, dar prinși în crunte jocuri
și în vârtejuri, ca Iadul să ne soarbă
să ne perpelească în aprinse focuri

suntem din diaspora, cu sânge de români!
strigați din Europa, America ori Asia
avem un dor, o țară, lăsată din străbuni
să facem front comun, acum și pururea

cetăți și câmpuri, vom fi zdrobiți ușor
de răbufnim în tonuri separate
oriunde sunteți, rămânem un popor
pentru că în toți, o inimă ne bate
Taras Bulba

rugă către Satan

rugă către Satan
tu, care-ai fost învins, ești mai oțelit
tu, ești pretutindeni, cu pieptul dezvelit
ai fost școlit în ceruri, ești un învățat
ai fost frumosul înger, de Domnul lăudat

tu, care vindeci pe cei ce cad din Paradis
hulit de toată lumea și pe veci proscris
tu, cu a ta iubită, ce coasa își ascute
și-așteaptă, răbdătoare, zilele trecute

tu, cel mai frumos, din ceruri izgonit
rămas învins de-a pururi, neîndreptățit
tu, ce etalezi în public tărâmuri cu ispite
și-aștepți oamenii-n capcane pedepsite

tu, care îndemni învinsul s-apese pe trăgaci
iubiții să se bată și să îi bagi în draci
tu, ce-aprinzi fecioarelor lasere în ochi
să atragă amorul prin cărți și prin deochi

îi cauți cărare lașului, de pe front să fugă
eroul îl lași să moară, fără nicio rugă
Satan, te rog ai milă, sunt ateu din fire
martor vreau să-mi fii, pentru izbăvire
Taras Bulba

ceva fără E-uri

ceva fără E-uri
în baruri și spelunci cu vin înmiresmat
strecurat prin ierburi să pară galonat
mai rubiniu ca soarele ce apune-n nori,
se nalță fumul gros, de ne lasă chiori

că e tutun sau iarbă de peste hotare
te trece în plăcere de la nepăsare
nu mai este ziuă, dar parcă nici noapte
se întinde vremea, e stoarsă de lapte

inima se-ncarcă cu amarul din venin
ochii mei se pierd în al tău senin
amorul se adapă în ape tot mai verzi
din lacul ce tremură și chipul îl pierzi

ne ademenești cu vraja ta cumplită
ce-neacă în uitare o minte cătrănită
aștept al tău sărut ca să gust otrava
până ce moartea va face pe grozava
Taras Bulba

tic-tac pentru tehnokrați

tic-tac pentru tehnokrați
nu a fost ură, atunci când Te-am hulit
îmi voi plăti greșeala, poate înzecit
spurcatei buruiene, ieșită la lumină
îi voi tăia lăstarul ce a fost de vină

totu-i batjocorit, nu numai Dumnezeu
istorie și neam și tot ce este-al meu
te rog Doamne, dacă-i cu putință
un leac de curățire, chiar prin suferință

dezmoșteniți vor fi în bezna de jos
cu un dărab de pâine și mere în coș
le-amestec cu cenușă și cu nisip murdar
și-i trimit Satanei într-un sos tartar

„lăsați fățărnicia, credința nu v-atinge
un înger vă atrage, dracul vă împinge
vă voi încinge fruntea cu lauri de spini
am priceput că ne-ați tocmit destin

durere ne-ți adus, durerea vă îndreaptă
vom birui până la cea mai înaltă treaptă
nu v-am ales și nu-mi sunteți pe plac
e un ultimul tic și e un ultimul tac”
Taras Bulba

după plată și răsplată

după plată și răsplată
adesea ne temem de moartea ce-o să vină
dar teama-n sine ne-mbată și ne-animă
ne dă încrederea în noi, să mai trăim o zi
când viața e mai scumpă, aflăm de verbul a fi

ajunși în zarea-ntunecată, aflăm unica lumină
cu raze argintii, ce merge cu îngerul de mână
e cârciuma vestită, cu un ultim pahar de vin,
unde-o țigancă odată ne-a ghicit destin

aflat-am de la ea și somnul și liniștea visată
acel somn etern dat de licoarea-mbălsămată
intrăm în cercul elitist de Domnul închis
în țara tuturor, că e-mpărat sau e proscris

acest culcuș de veci e Rai pentru sărmani
e poarta-ntredeschisă spre avuția fără bani
e și a zeilor mânie pentru tâlharul cunoscut
trimis pentru vecie în Iad, un adăpost tăcut
Taras Bulba

artă cu tendință

artă cu tendință
din ochii tăi, văpaia e un laser
ce-mi taie gândul ca un gater
mă face scrum și-apoi uitare
au fost și tandri, plini de-ardoare

unde-s săruturile de balsam?
nimic din toate nu mai am
ți-am uitat chipul, niște linii
de raze reci ale luminii

bătrânul timp, ingrat din fire
ne șterge, fără nicio lămurire
cu aripa, din valul soartei
ne revedem pe soclul Artei
Taras Bulba

conjunctiv pesimist

conjunctiv pesimist
ca să ne-ntâlnim odată
am crezut în vechi povești
ce s-au întâmplat vreodată
pe la case-mpărătești

ca să mă-ntâlnesc cu tine
mi-am gajat al meu cuvânt
și nu pentru oarecine
pentru o aripă de vânt

ca să mai trăiesc cu tine
i-am zis morții să cosească
valea toată-n întregime
și cu noi s-o primenească

dară basmul s-a sfârșit
s-au spus vrute și nevrute
vântul cred c-a obosit
moartea, coasa își ascute
Taras Bulba

picuri de ploaie

picuri de ploaie
așa un dor intens mă înfioară
când somnul printre gene se strecoară
că aș vrea să cad ca picurii de ploaie
și cerbicia-ți aprigă s-o mai înmoaie

în brațe să te port apoi, în noapte
pe pajiștea cu iarbă, flori și șoapte
să-ți stârnesc patimi, să-mi fii stăpână
să adormim în zori, acoperiți de lună

aș vrea această noapte să fie repetată
de fiecare dată să fii încercănată
să uiți de somn, cuprinsă de fiori
să uiți prezentul, în vis să te cobori

vor trece anii peste o lume-ntreagă
aminte ne-om aduce, fie și în șagă
sub pasul tău va crește iarba fericită
din cer cad picuri din ploaia îndrăgită
Taras Bulba

insomnie

insomnie
te culci odată cu pleoapele mele
și nu-mi dai pace să mai dorm
mâinile-mi cad ca pietrele grele
orologiul sună în înaltul dom

îți spun atâtea, am căpătat curaj
dar tu dispari în a mea umbră
rămân cu gândul pururi treaz
și râd și plâng în noaptea sumbră

forma mâinilor tale se imprimă
pe pielea mea, pe gât pe piept
ochii tăi negri îmi dau lumină
e plină zi și veșnic sunt deștept
Taras Bulba

vipera la sân

vipera la sân
obrajii-s încărcați de lacrimi de icoană
ți-e inima o faclă, balsam de pus la rană
în cântec de arcușuri, domol armonioase
pe perna mea aluneci în valuri generoase

cât de gingașă ești, născută pentru amor
cu pulpa pârguită, cu gust aromitor
te-aștept cu trupul, cu patul plin de flori
te-aștept cu mintea, să îmi provoci fiori

covorul să ne poarte spre depărtate oaze
luna plină să ne mângâie cu ale sale raze
să ne iubim secret dar taine să n-avem
să nu ne înșelăm, căci masca e blestem

așa gândeam, sclav al adevărului lumesc
ce salutam iubirea-ntr-un décor ceresc
plutind în noapte, în ochiul ei adânc
în care se-oglindesc speranțe ce se frâmg
Taras Bulba

alchimie

alchimie
tu, preafrumoaso, te-ncânți că sunt proscris
te desfeți în orgii, ți-e teamă de plictis
te bucuri de focuri de-artificii explozive
prin grădini de vară, în amoruri fugitive

plăcerea-i în continuu, nu știi ce e iubirea
ai cultivat disprețul, de-aici dezamăgirea
izbânzi de-o clipă, intrigi, dar și suspine
descurajări, urmate de câte-o rugăciune

regină ești în teatru, cu vorba mă rănești
cu pietre fermecate, tu vrei să m-amăgești
eu, alchimist, am stors esența ca un faur
noroiul de pe tine l-am transformat în aur
Taras Bulba

răzbunare

răzbunare
Lună, tu capriciu al nopții
pe fereastră îmi pătrunzi
scârțâind, ușorul porții
mi-a deschis ochii rotunzi

coborai scara din nori
mlădioasă ca un înger
cu ochi verzi, pătrunzători
în atmosfera de mister

eu te ador în mod egal
c-apari pe seară sau în zori
ești musafirul meu letal
ce-mi pricinuiești fiori

devin o vază de tristețe
ce n-are apă sau o floare
când uiți să îmi dai binețe
știu motivul, este Soare

vei fi regina multor miri
curtată noaptea cu plăcere
eu, cu un țep de trandafiri
te voi aduce la tăcere
Taras Bulba

lui Alexander

lui Alexander
grădina-i părăsită, copacii îmi sunt goi
lovită greu de fulger, de grindină, de ploi
ne știm de-o viață, crescut-am împreună
n-am întâlnit asemeni neguri și furtună

au rămas doar lujeri din zeci de flori alese
mă chinui să repar grădina cum fusese
cu grebla și cu sapa pământul îl întorc
construiesc noi ronduri, arunc gunoiul sterp

ajuns în toamnă, răsadul proaspăt îngropat
va găsi huma și lumina și patul fermentat
să văd din nou tulpina, verdeața și bobocii
așa-i și viața noastră; o continuă nepoții
Taras Bulba

ruga unui păgân

ruga unui păgân
tu, Divă, ridică-mi vlaga umilită
din volupatea-ți în aer răspândită
nu-ți opri flacăra și dă-mi căldură
să te supun, zeiță, la o grea tortură

văpaie înalță din tulnic de aramă
vinuri mistice să găsesc în cramă
ori deșteaptă-mi adormirea grea
de nu, rămân pe veci strigoi de catifea

chiar nemiloasa viață mă trădează
mă-nșeală cu moartea, neagră piază
și-ntr-un pământ de loes, abia săpat
voi zace un timp, de prieteni aruncat
Taras Bulba

inabilitate

inabilitate
te ador în mod egal, 
fie diurn, fie nocturn
tu, o vază de tristețe 
eu, un mare taciturn
iubirea-mi e imensă
ți-o strecor în șoapte
ți-o prind în piept
ca ornament în noapte
tu brațele-mi desprinzi,
naivă și castă
mă străpungi ironic
în tăcerea vastă
îmi pregătesc asaltul
un scurt elan și-atac
dar inima mă lasă
nu-mi mai ești pe plac
Taras Bulba

zori pentru nepot

zori pentru nepot
nu-i joc al întâmplării, geamul e pătruns
de taine ancestrale, ce zorii le-au adus
raze de aur pur vin și-mi dau de veste
că îngerul luminii în casă se ivește

înlătură-ntuneric, deasupra-mi se rotește
din zări spirituale pe Domnul îl slăvește
peste adânci prăpăstii apare un curcubeu
să cuceresc azurul, să-l văd pe Dumnezeu

dispare ceața și ale mele păcate în moloz
în minte îmi rămâne doar chipul pur și roz
al unui nou-născut, cu aură îngerească
cu suflet fără pată; și-așa o să trăiască
Taras Bulba

insomnie II

insomnie II
culcată devreme în perne moi de nori
în seara asta luna-i pătrunsă de fiori
când ale sale raze pornite-n jos alene
îi luminează sânii și ochii-nchiși de gene

de pe trupul gol curg valuri de mătase
în zbuciumatul somn poate că visase
vedenii ale vieții sau poate un cer senin
acum e istovită, zace într-un lung leșin

poate un poet e al somnului dușman
și a rămas pătrunsă de un focos alean
în vis îi scapă o lacrimă pe finul obraz
se reflectă-n lună și mă ține treaz
Taras Bulba

visul

visul
nu ți-aș dori să ai un vis de bine
căci dimineața rău îți va părea
că te-ai trezit și visul se cuvine
să îl trăiești până te-oi culca

te simți frustrat, mai mult, jefuit
posac vei fi întreaga zi de muncă
de comoara dragă ai fost despărțit
te rogi ca toropeala să te-ajungă

și vine iarăși seara cu un alt vis
dar nu tărâm de basm, ci un infern
nu poți să te trezești, ești indecis,
îți amintești de primul vis, matern
Taras Bulba

inima de lut

inima de lut
o nostalgie cruntă m-apucă și oftez:
eu din copilărie am rămas c-un crez
cum că Tu, Doamne, trupul l-ai făcut
ca și-ntreaga Lactee, adică din lut

că din mine-odată s-or face cărămizi
că voi fi mraniță pentru crescut duzi
că viermii de mătase se vor dezvolta
din borangic cămasă mi se va țesea

că am fost piatră, că am scăpărat
precum Luceafărul o clip-am luminat
rămân uimit desigur, că eu singur pot
să duc cu-această inimă Universul tot
Taras Bulba

Selena

Selena
tu, disc lucitor pe cer, ce lumea o privești
de-o viață-mi ești amică și uneori mireasă
cu viața schimbătoare, vrei să mă uimești,
să te contemplu noaptea, cât ești de frumoasă

au fost nopți când răsăreai însângerată
te rificai aprinsă, stacojie din marea agitată
peste păduri și munți treceai înfricoșată
de lupul singuratic ce-n urlet te așteaptă

vrăjit-ai mulți poeți, se spune în poveste
ale căror scrisuri necitite în tine se-oglindesc
ciudata mea soartă a vrut să-mi dea de veste
că ar fi timpul să te caut, cu tine să trăiesc

mi-ai devenit locaș de vise, totul e posibil
colaborez cu astre pure din mitologie
pe cer timpul se scurge aproape reversibil
mi-ai dat sens vieții noi și asta e magie
Taras Bulba

În lanul de secară

În lanul de secară
ne-am cunoscut în lanul de secară
în amurgul dintr-un început de vară

în marea verde ne-am rostogolit
și printre flori de maci ne-am logodit

din dreptul inimii, amprenta gurii tale
îmi semăna pe piept o dâră de petale

și v-am cules, v-am strâns în brațe
voi, fragede, ați devenit molatice

în lanul de secară v-am abandonat
și oceanul verde s-a însângerat

când trec pe lângă lanul de secară
în fiecare an, la început de vară

mă opresc o clipă, mă aștept să fii,
însă pe piept mi-apar petale stacojii
Taras Bulba

Sonetul Divei

Sonetul Divei
privește printre gene cu ochii de mărgean
ispita o împarte prin mersul ondulat
e naltă și brunetă, cu părul răsculat
trăiește-n tinerețe cu un ascuns alean

de o privești în față, te pierzi, săgetat
de laserul trimis pe sub sprâncene
de graiul duios, de vorbele-i viclene
iar încruntata frunte te lasă derutat

la glezne ori la mâini e plină de brățări
în mâna străvezie poartă un trandafir
la gât sunt atârnate perlele pe fir

îmbrăcămintea-i fină îndeamnă la visări
prin rochia mulată pulpa se-nfioară
tânjind după amorul de odinioară
Taras Bulba

Raiul amăgirii

Raiul amăgirii
te duci cu sacul la Raiul amăgirii
acum, când, tinerețea s-a ofilit de tot
visezi să apelezi la moda rugăciunii
crezi tot mai des că este un complot

privești în luciul apei, ca într-o oglindă
chipul tău, după nori tulburi se ascunde
privești tavanul și vezi un nod în grindă
a cărui taină nu o poți pătrunde

o umnră îți apare cu chip înșelător
să-ți mai refacă o clipă stinsa fericire
apusa-ți tinerețe s-a ofilit de dor
și va pieri zâmbindu-ți ca o nălucire
Taras Bulba

rănile amorului

rănile amorului
întâlnesc pe drum o piatră
roasă-n vânt, spălată-n apă
pe-ntuneric, ea mă-ndreaptă
către tine -i prima treaptă

pietre întâlnesc tot drumul
pe-a ta potecă-s cu duiumul
în calea mea, visând de dor
le dau cu șutul pietrelor

până când la tine ajung
pe acest drum atât de lung
dâre de sânge las în cale
din rănile primite-n gioale

merg și mă rog într-una
cât e noapte, cât e luna
lângă mine cântă vântul
roade piatra și pământul

merg târâș, curge albastru
sângele, parcă-i de astru
timpul curge în înalturi
vin la tine să mă saturi
Taras Bulba

toamna

toamna
cad frunzele din pom, cad clipele din mine
pe ele laolaltă calc, sub talpă îmi foșnesc
iubito, la picioare ți le-mpletesc cunune
un soare fără milă, le ard, le veștejesc

cad frunzele, de vânt sunt spulberate
ale mele clipe se cern prin sită rară
deopotrivă toate vor fi cândva uitate
până o sosi o viitoare primăvară

cad frunzele , sub talpa mea foșnesc
trec clipele-n neant din trupul pământesc
Taras Bulba

Voi sunteți Țara

Voi sunteți Țara
voi, neliniștiții tineri
ar trebui s-aveți abțineri
când vă umiliți străbunii
ați dat dosul rugăciunii
ne-ați adus un președinte
cu un vocabular cuminte
ați aruncat vorbe de ocară
guvernanților de țară
le-ați furat arșilor făclia
și ne-ați adus tehnokrația
când meritele le-ați văzut
ați fugit, că n-ați știut
că pământul nostru plânge
că este-mbibat cu sânge
câți din voi v-ați da o clipă
pentru țara înrobită?
cum copiii îi apărați
când codrii ne sunt tăiați?
declarând ritos pe feisbuc
„vreau la miting să mă duc”
adunați-vă-n tăcere
este timp de repliere
lăsați zodii, lăsați aștrii,
amicii cu ochi albaștri
n-așteptați decât cuvântul
ce țâșnește din adâncuri
ce rămâne după voi?
întrebați-ne pe noi
am fost și pierim în vânt
ca o mână de pământ
vă-ntrebați, ce a rămas?
„Țara nu e de pripas”
Taras Bulba

Sonetul abisului

Sonetul abisului
cu mine port abisul oriunde mă îndrept
coșmar cromatic, pictat de-un înțelept
al spaimei rece vânt, tăios, este abis
dorință, faptă aievea, trupul sau un vis

în stânga, în dreapta, adâncul e cuprins
de o tăcută taină a spațiului prelins
și să adorm mi-e teamă de neființă
de eram savant, muream în neștiință

cu spaime vagi, fug de orice groapă
e acel neant, ce trupul îl așteaptă
privesc în sus, în jos, nu văd decât abis

am sufletul vânat, de rătăcire prins
uneori, noaptea, chiar Domnul intervine
îmi slăvește abisul ce îl port cu mine
Taras Bulba

Amor de toamnă

Amor de toamnă
peste deal, peste ogoare
șiruri, șiruri, pleacă-n zare
stoluri de păsări călătoare
lăsând în urmă întristare

le privesc, parcă mi-e frică
se scurge viața, la o adică
aștept cuminte să se-ntoarcă
o iarnă; mâța o să-mi toarcă

oare toamna, vremea rea
să fie cea ce le gonea?
am înțeles acum mâhnirea
sosită azi și în viața mea

o roză pală inima-mi sfâșie
e chiar iubirea mea târzie
Taras Bulba

Pe plajă, visând

Pe plajă, visând
privesc în zare, spre îmbinări de-azururi
orizont pierdut în amestec de fumuri
inima mi-e tristă, nu pot citi o carte
doar nu stau pe plajă tolănit pe coate

pescăruși coboară pe crestele de valuri
ce se izbesc cu forță în nisipoase maluri
mistuind castele cu turnuri pân la cer
clădite de copii cu aroganța unui cavaler

în jurul lor grădini, alei, cu oșteni de pază
alături o tânără pruncul și-l alăptează
să fug aș vrea de-aici, în nava cu tangaje
cu vântul din pupa spre exotice miraje

să ridic pe vergi acele vele ce iscă furtuni
să dresez vântul să nu m-arunce în genuni ...
ce navă, ce vele, năuc mă trezesc din somn
castelul e în picioare, dominat de-un dom

cartea o găsesc cu greu, de vânt rătăcită
cât mai stau pe plajă, rămâne necitită
Taras Bulba

Ploaie de toamnă

Ploaie de toamnă
sună-n miriște talanga
printre pânzele de ploi
dudul își scutură creanga
peste cioban, asin și oi

plânge cerul până-n zare
cu lacrimi pure, de dor
nu își găsește alinare
că-i acoperit de nor

mi-s genele pline de apă
pe apă inima-mi plutește
nici oile nu se adapă
miriștea de apă mustește

urc încet poteci pe deal
în după-amiaza violetă
picurii se pierd moral
într-o simplă dramoletă

plâng, de sat îmi este dor
plâng cu lacrimi de la nor
Taras Bulba

de ziua ta

de ziua ta

de ziua ta, te-aș îmbăta

cu odor de trandafiri, de crini

cuminte apoi, aș aștepta

să vii cuprinsă de patimi

de ziua ta ți-aș face troică

trasă de fluturi telegari

tu, amazoană fără frică

ne-ai sorti pe veci, fugari

de ziua ta te-aș dezbrăca

cu sâni și pulpe dezvelite

precum odată se-ntâmpla

și cu dorințe ostoite

Taras Bulba

chirigiul

chirigiul
de meserie sunt chirigiu de cuvinte
le-ncing cu biciul și mână înainte
le strunesc în hățuri, de sunt nărăvașe
le stimulez cu foc pe cele mai lenoase

potcovesc rime de versuri la copite
m-aplec la fiecare, să fie potrivite
un migălos fierar, ce purici potcovește
spre-a nu zbura la cer, ca în poveste

frumoasa din pădure să nu doarmă
zmeul și-a lui mumă să nu aibă armă
urc până la nori, în palatul de cleștar
coifuri, buzdugane, să le primesc în dar

cobor cu trăsura pe al meu pământ
zurgălăi de rime să-mprăștii în vânt
transport Crăiasa albă de la polul Nord
dâre de roți rămân negre-ntr-un fiord

dar hamuri se rup, iar caii nărăvași
scot aripi și zbor către ai mei urmași
ducând pagini albe, fără vreun cuvânt
scorpia câștigă și rămân nătâng
Taras Bulba

himera

himera
cutreier cu gândul, trec prin vămi în lume
să aflu taina vieții, să cercetez cutume
Tu, Mare vistier, cum de permiți risipa
și demonii beției să ne sustragă clipa?

ei, rodul noplii Tale, nu Te mai ascultă
se-mprăștie în lume, dospesc idei oculte
din cei puțini dar puri alege îngerii în cer
arată-le oglinda cu fărâme de mister

fântâni cu adevăr din loc în loc să pui
izvoare de-ndreptare, să devenim sătui
în slăvi când ne-om întoarce, din noroi
neantul să străbatem fără a fi strigoi

așa cum din naștere în lume am plecat
la fel să ne întoarcem, fără de păcat ...
dar visul s-a sfârșit, minune nu mai sorb
în somn te-am regăsit; sunt același orb
Taras Bulba

o zi de vară

o zi de vară
ies din ghem înmănunchiate
razele ca niște suliți
tot mai calde, apropiate
străbat șesul, străbat uliți

în lumină, praf și fum
îmbâcsesc întreaga lume
vacile mugesc în drum
către frageda pășune

poleit, către amiază
soarele-ncinge natura
fiecare a sa rază
a-ntrecut de tot măsura

lin coboară-n asfințit
dând văcarului semnal
că a lui muncă s-a sfârșit
și ziua-i la final
Taras Bulba

șah la Regină

șah la Regină
e gheață la mal și-n inima mea
pământul tușește, aproape că plânge
pe tabla de șah regina urcă în șea
e emotivă și înroșită în sânge

cămașa-i pătată de tuș
din lacrimile ochilor negri
inima, stoică, învelită cu pluș
se zbate în caninii integri

o căpățână zace la picioare
și fluieră prin gâtul secerat
ascultă urale și moare
pe scena fostului regat

îmi fac trei degete mănunchi
încerc o cruce să-njghebez
din căpățână, un rest de trunchi
și sufletul să îl veghez

mă apropii cu o rugăciune
și amintiri, ca o reclamă luminoasă
plouă lăptos și nu-i minune
regina s-a întors acasă
Taras Bulba

primul păcat

primul păcat
prea palidă micuța nou-născută
cu ochii ei de purpură
abia deschiși spre lumea neștiută
un „am sosit!” ne murmură

cu ombilicul prins de mamă
ce-așteaptă fireasca înnodare
privește la tabloul, prins în ramă
natură vie cu o floare

născută azi, fără trecut
are deja un prim păcat
faptul de a se fi născut
fără întrebări, fără „aprobat”

la orizont e un viitor fatal
tresare plăcut la atingerea maternă
ursita I-a prevestit,banal
că viața nu va fi eternă
Taras Bulba

paiața

paiața
o viață cerșeti râsul, urlând în soare
mi-e milă și solicit public, îndurare
să nu-ți mai rănească inima însângerată
oricine vrea îți sfâșâie cămașa pătată

asemeni animalului cu un lanț de gât
tributul îl primești cu un gest urât
sclipirea din ochi și voluptatea slută
ți-ascunde pudoarea și tăcerea mută

o viață fără glorie, plină de jale-amară
dansezi oricând pe scena ta vulgară
cel ce râde, moare și în veci nu știe:
distracția e artă și multă mută, poezie
Taras Bulba

năpârca

năpârca
să nu cauți iubirea pură în deșert
te va-nșela, dacă-i arăți respect
îți citește gândurile în ochii de vițel
să nu fii cucernic, doar un pic mișel

în adolescență, rugându-te la sfinți
ai avut vedenii: fecioarele cuminți
ai vărsat lacrimi, ai mai rupt o floare
ai visat spre ziuă la prima deflorare

ai aprins parfumuri pe misticul altar
nu acceptai cută, totu-i curat, cleștar
ai căutat leac pentru un chin, o spaimă
ai plâns în amurg, lipsit de orice faimă

după o vreme ai aflat de-al viperei venin
a fost oribil, ai îndurat brav și fără chin
ai smuls vipera rea din sânul jubit:
să mori sau să trăiești, eu te-am izbăvit
Taras Bulba

soare de vară

soare de vară
din umbre, din depărtări de șesuri
apar lenoși primii zori de vară
ca roiul de albine de la urdinișuri
se-nalță către cer o uriașă pară

ca Phoenix cu fulgere în pene
renaște din propria-i cenușă
se-mprăștie ca niște fumigene
aruncate într-o zi apusă

vulcanul, după mai mult de-o clipă
se-avântă către înaltul zenit
pufăie de parc-ar fi o pipă
și apoi pârlește tot ce a-ntâlnit

după o haltă pe bolta fără stele
năpraznic, astrul se-n-convoaie
privește lumea plină de belele
și, coborând, încet-încet se-nmoaie

încă o zi de slăvi încăpătoare
înspăimântat de aste tărâmuri
pasărea, transformată-n Soare
se stinge în laser și în fumuri
Taras Bulba

pasărea colibri

pasărea colibri
micuța pasăre e rege-n jungla jilavă
trăiește cu un grăunte de auriu polen
și-un bob de rouă, printr-o lungă țeavă
vrând să sece floarea cu un simplu dren

în cuib țesut măiastru din ierburile fine
în trestii de bambus unduite-n vânt
zboară spre limpezimea apelor vecine
după ce torentul în stâncă a fost înfrânt

mii de flori de aur se desfac pe dată
să-și arate dragostea fără niciun scut
le permit trompelor să fie deflorate
parfumându-se pentru un prim sărut

e sărutare pură ce merită o poză
cum al meu suflet poate își dorește
când soarbe a sete din cupa cea roză
până se îneacă și inima-i plesnește
Taras Bulba

Lupușor

Lupușor
când la plimbare ies ziua-n amiaza-mare
sau pe-aleile din parc, seara pe răcoare
mă-ntâmpină docil, în ochi cu o întrebare,
un câine de pripas, dar lup în comportare

pribeag în astă lume, s-a aciuat la bloc
după alură și firul lucios, a avut noroc
privirea caldă și-a meritat tainul, zilnic
răspunsul la aport a dovedit că nu e silnic

nu suporta bețivii, nici pe sărmanii străzii,
nici polițiștii, cunoscuți din diferite razii
stăpân pe cartier, mânat de griji și zor
simțeam c-avem nădejde în el, în Lupușor

într-una din serile de vară, călduroase
l-am luat cu mine să-mi țină de șase
cu dispersată atenție, cu vigilența trează
am străbătut pe jos până la Faleză

în aerul ce crește în văluri mici și crețe
m-așez la o terasă, cu multă tinerețe
pe un ponton, cu legănări ușoare
cu adieri plăcute și multă rumoare

comand o saramură, pentru el o fleică
bine crescut, mănâncă doar din teică
eram stăpân pe soarta unui animal sătul
dar eu eram sărac, iar el era fudul
Taras BUlba

inima de român

inima de român
inima ne bate până când se stinge
martoră-n amoruri și în despărțiri
la jafuri, omoruri, bălțile de sânge
suspine, infernuri, dar și fericiri

tot ea se răzbună în cazuri de trădare
că-s regi, omnipotenți ori parlamentari
se vrea sânge, nu mai e răbdare
regate sau republici, în toate sunt barbari

teroare e în toate, justția este oarbă
ne credem frați, dar prinși în crunte jocuri
și în vârtejuri, ca Iadul să ne soarbă
să ne perpelească în aprinse focuri

suntem din diaspora, cu sânge de români!
strigați din Europa, America ori Asia
avem un dor, o țară, lăsată din străbuni
să facem front comun, acum și pururea

cetăți și câmpuri, vom fi zdrobiți ușor
de răbufnim în tonuri separate
oriunde sunteți, rămânem un popor
pentru că în toți, o inimă ne bate
Taras Bulba

rugă pentru Satan

rugă pentru Satan
tu, care-ai fost învins, ești mai oțelit
tu, ești pretutindeni, cu pieptul dezvelit
ai fost școlit în ceruri, ești un învățat
ai fost frumosul înger, de Domnul lăudat

tu, care vindeci pe cei ce cad din Paradis
hulit de toată lumea și pe veci proscris
tu, cu a ta iubită, ce coasa își ascute
și-așteaptă, răbdătoare, zilele trecute

tu, cel mai frumos, din ceruri izgonit
rămas învins de-a pururi, neîndreptățit
tu, ce etalezi în public tărâmuri cu ispite
și-aștepți oamenii-n capcane pedepsite

tu, care îndemni învinsul s-apese pe trăgaci
iubiții să se bată și să îi bagi în draci
tu, ce-aprinzi fecioarelor lasere în ochi
să atragă amorul prin cărți și prin deochi

îi cauți cărare lașului, de pe front să fugă
eroul îl lași să moară, fără nicio rugă
Satan, te rog ai milă, sunt ateu din fire
martor vreau să-mi fii, pentru izbăvire
Taras Bulba

fiii lupoaicei

fiii lupoaicei
iupoaica din piață încearcă să ațâțe
românii ce au supt din ale sale țâțe
nemulțumiții țării, cu un domn urât
se zbat să demonstreze că a fost corupt

îi trece groaza și pielea le îngheață
așteaptă Momâia, gătită în paiață
purtată ca păpușa, o arătare strâmbă
în spate cu gheabă, din gură se scălâmbă

alaiul de slugarnici cu frânte spinări
par strigoi uscați, corciți cu arătări
formați din fașă, au pempărșii de fier
conduși de la Bruxelles de un temnicer

cu obraji mâncați de bube moștenite
se zbate zadarnic, de-acum să ne sărute
Guvernul meu corcit, cu putrede oase
nu-i născocirea lui, ci-s râvne ticăloase

să închinăm prinosul în această iarnă
celor analfabeți, ce un Domn răstoarnă
să-mbrățișăm statuia fără de rușine
cu lupoaica și puii cu frunțile senine
Taras Bulba

ceva fără E-uri

ceva fără E-uri
în baruri și spelunci cu vin înmiresmat
strecurat prin ierburi să pară galonat
mai rubiniu ca soarele ce apune-n nori,
se nalță fumul gros, de ne lasă chiori

că e tutun sau iarbă de peste hotare
te trece în plăcere de la nepăsare
nu mai este ziuă, dar parcă nici noapte
se întinde vremea, e stoarsă de lapte

inima se-ncarcă cu amarul din venin
ochii mei se pierd în al tău senin
amorul se adapă în ape tot mai verzi
din lacul ce tremură și chipul îl pierzi

ne ademenești cu vraja ta cumplită
ce-neacă în uitare o minte cătrănită
aștept al tău sărut ca să gust otrava
până ce moartea va face pe grozava
Taras Bulba

tic-tac pentru tehnokrați

tic-tac pentru tehnokrați
nu a fost ură, atunci când Te-am hulit
îmi voi plăti greșeala, poate înzecit
spurcatei buruiene, ieșită la lumină
îi voi tăia lăstarul ce a fost de vină

totu-i batjocorit, nu numai Dumnezeu
istorie și neam și tot ce este-al meu
te rog Doamne, dacă-i cu putință
un leac de curățire, chiar prin suferință

dezmoșteniți vor fi în bezna de jos
cu un dărab de pâine și mere în coș
le-amestec cu cenușă și cu nisip murdar
și-i trimit Satanei într-un sos tartar

„lăsați fățărnicia, credința nu v-atinge
un înger vă atrage, dracul vă împinge
vă voi încinge fruntea cu lauri de spini
am priceput că ne-ați tocmit destin

durere ne-ți adus, durerea vă îndreaptă
vom birui până la cea mai înaltă treaptă
nu v-am ales și nu-mi sunteți pe plac
e un ultimul tic și e un ultimul tac”
Taras Bulba

după plată și răsplată

după plată și răsplată
adesea ne temem de moartea ce-o să vină
dar teama-n sine ne-mbată și ne-animă
ne dă încrederea în noi, să mai trăim o zi
când viața e mai scumpă, aflăm de verbul a fi

ajunși în zarea-ntunecată, aflăm unica lumină
cu raze argintii, ce merge cu îngerul de mână
e cârciuma vestită, cu un ultim pahar de vin,
unde-o țigancă odată ne-a ghicit destin

aflat-am de la ea și somnul și liniștea visată
acel somn etern dat de licoarea-mbălsămată
intrăm în cercul elitist de Domnul închis
în țara tuturor, că e-mpărat sau e proscris

acest culcuș de veci e Rai pentru sărmani
e poarta-ntredeschisă spre avuția fără bani
e și a zeilor mânie pentru tâlharul cunoscut
trimis pentru vecie în Iad, un adăpost tăcut
Taras Bulba

HELP! DNA

HELP! DNA
ca unor diavoli arși de jar
licoarea vine în pahar
ce ni se pare că-i albastru
sau poate-i vraja unui astru

și ne-avântăm călări pe vin
spre arzătorul Iad divin
dar cineva ne-aruncă mreaja
și dimineața-i ruptă vraja

în beci alunecăm împinși
de-un tulbure delir cuprinși
și-o barmaniță se înfruptă
din trupul nostru. ce coruptă!
Taras Bulba