Destinul

Destinul
tenace mă precede cu piedici și cu chinul
prin grote și păduri, plin de mister, Destinul
găsește, orbecăind, poteca și se-ndreaptă
spre viitorul meu, urcând treaptă cu treaptă
presare cu cenușă în urma lui cărare
de întâlnește o apă, înoată prin vâltoare
se odihnește-o clipă și pleacă-n pas de melc
eu îl urmez fidel, mergând adesea-n cerc
odată m-am ascuns, în nas i-am închis poarta
cum să-l împiedic? în spate era Soarta
de la o vreme, tot mai des se-ntoarce
respiră greu, transpiră, hainele le stoarce
nu stă nici noaptea, când mintea mea visează
artistul din el lucrează, poeme îmi dictează
bâjbâie prin noapte, cată să ghicească
ce-i bine pentru mine, să mi se potrivească
adesea dă prin gropi, docil, eu îl urmez
sătul de întuneric, încep să-mi pierd din crez
cu cât înaintează în noapte și tumult
cu atât sunt copleșit și n-am să-l mai ascult
m-ascund într-o bodegă și mă îmbăt cu vin,
mă despart de Soartă și de-al meu Destin
minel tănase