insomnie II

insomnie II
culcată devreme în perne moi de nori
în seara asta luna-i pătrunsă de fiori
când ale sale raze pornite-n jos alene
îi luminează sânii și ochii-nchiși de gene

de pe trupul gol curg valuri de mătase
în zbuciumatul somn poate că visase
vedenii ale vieții sau poate un cer senin
acum e istovită, zace într-un lung leșin

poate un poet e al somnului dușman
și a rămas pătrunsă de un focos alean
în vis îi scapă o lacrimă pe finul obraz
se reflectă-n lună și mă ține treaz
Taras Bulba