țăranul român

țăranul român
gândurile-mi fug gonite de ploaie
pământul ce-l calc se-nmoaie
vântul devine furtună, se-nfoaie
crengile se umilesc și se-nconvoaie

vulpea a dat iama prin cotețe de oare
dihorul împrăștie urina-n cuibare
își prepară în sfărșit o gustare
la ziuă nu mai am de o frigare

nu-s pofticios, dar sunt flămând
m-am săturat cu pietre și pământ
visez pâini în lanul de pe câmp
smulg fructele urii din sânul sfânt

au înfrunzit crengile umile, îndoite
spre pământ, cu răscoapte fructe
oarele dau alarma, hoațele-s asurzite
uită de foame și-aleargă pe rupte

ploaia înmulțește sământa-n pământ
pâinile dorm la subsuoara brazdei
ura se-ascunde sub negrul veșmânt
și fuge călare pe măgarul foamei
Taras Bulba