amor primăvăratic

amor primăvăratic

fii binevenit, urmaș al lui Homer
pășeșete, treci pragul casei mele
tu, care vezi în beznă luna de pe cer
pe Paris și Elena cuprinși între inele

clocotul de seve în plante renăscute
e durerea nașterii, aceeași ce omoară
e cântecul iubirii, idilei apărute
e taina vieții, a lumii-ntregi comoară

gurmande guri, în noapte se strivesc,
pe buzele cu gustul de căpșuni
sub luna nouă, în iarbă se iubesc
indiferenți la lumea de nebuni

cu cât e mai ascunsă, aventura
e mai dulce, precum lunara miere
e adrenalina când întreci măsura
ce îți transformă plăcerea în fiere

domol păstorul cântă, îngândurat
și trist, după ciurda, leneșă-n mișcare
prin lunca înverzită pentru pășunat
în zumzet de albine, după polen și floare
Taras Bulba

denie la Colectiv

denie la Colectiv
o demență cruntă ucide-n masă
făcând un maldăr fumegând
din bieții tineri, așteptați acasă
ce n-or mai veni nicicând

ei, visători, cu țeluri înalte
alchimiști și atotștiutori
căutători de Adevăr în noapte
sfâșiați de obsesii și adânci fiori

deschizători de înnoite porți
tânjind cu mințile concise
după avataruri și indecise sorți
s-au ales cu tâmplele încinse

un tânăr cu privirea muribundă
frumos în goliciune,cu pielea brună
cu o tandrețe de fecioară sfântă
sclipea de fum în razele de lună

o soră severă, dintre multe cele
cu sâni rotunzi și ochii de văpaie
duios îl prinde cu brațele fidele
să-l ducă-n cadă și să-i facă baie

o clipă efemeră și pe loc se naște
amor, chemarea vieții, sfântul cânt
femeia-i osândită cu a ei oaste
să ducă taina până în mormânt

vin muza verde, Justția divină
în această dulce și gravă pasiune
și ea, misterioasă moarte lină
ultima soră de caritate-n lume
Taras Bulba

țăranul român

țăranul român
gândurile-mi fug gonite de ploaie
pământul ce-l calc se-nmoaie
vântul devine furtună, se-nfoaie
crengile se umilesc și se-nconvoaie

vulpea a dat iama prin cotețe de oare
dihorul împrăștie urina-n cuibare
își prepară în sfărșit o gustare
la ziuă nu mai am de o frigare

nu-s pofticios, dar sunt flămând
m-am săturat cu pietre și pământ
visez pâini în lanul de pe câmp
smulg fructele urii din sânul sfânt

au înfrunzit crengile umile, îndoite
spre pământ, cu răscoapte fructe
oarele dau alarma, hoațele-s asurzite
uită de foame și-aleargă pe rupte

ploaia înmulțește sământa-n pământ
pâinile dorm la subsuoara brazdei
ura se-ascunde sub negrul veșmânt
și fuge călare pe măgarul foamei
Taras Bulba

Romeo și Julieta de la 9

Romeo și Julieta de la 9
am văzut destule în lumea mea
afecțiuni umane, ale vieții suferințe
am văzut și ce nu se cuvenea
orori în plină zi și noaptea umilințe

pe culme de deal într-un vechi ospiciu
într-un chioșc amenajat ca teatru
o pacientă afectată de un sacrificiu
își joacă rolul lângă nebunul tandru

spre balconul Julietei, cel umbros
se ridicau rugii cu spini de trandafiri
pe care se urca viteazul norocos
în aplauzele înalților musafiri

pe o bancă verde (o veche buturugă)
cânta la mandolina cu strunele rupte
un menestrel, iar cocoțați pe-o glugă,
doi pacienți se pregăteau de lupte

alți sute de draci se hârjoneau în piață
se duelau pe bune cu bețe din dotare
Julieta murise încă de dimineață
bând ceaiul otrăvit de o ghicitoare

Romeo, însângerat, încoronat cu spini
ajunge în balcon, în pline ovații
și trăiește drama, încărcat de patimi
mut, pentru a mai face declarații

e prea frumos, să păstrăm tăcerea
să admirăm arta, îngemănări de scene
dar oroare, apare conducerea
și-mparte pedepse și înjurături obscene

o, ospiciu inert, fără dughene, piețe
rămâi tăcut cu comedia de paiațe
Taras Bulba

lui Mihai Pletea

lui Mihai Pletea
eram mai verde și creanga umblam
prin birturi ieftine, bodegi de cartier
aveam doar o meteahnă: întâi mâncam
un mezel ceva, un senviș, un parizer

avea o vorbă un prieten mucalit
aratu-i totul pentru semănat țarina
în timpul ăsta mă lăsam privit
de blonda cu pielea ca foaia de velină

picioarele-i creșteau direct din umeri
pe asta n-o saturi doar cu un sărut
îți trebuia aritmentică să numeri
căci altfel, plecai în fund cu un șut

Dana, ai ocazia să-ți cumperi dresuri
dacă servești ca-n marile palate
și ca să nu fie mai multe înțelesuri,
diseară vom pătimi de-adevărate
Taras Bulba

adevărații eroi

adevărații eroi
o, voi eroi din optzeciși nouă
ce-ați cunoscut sărutul vieții
ați fost uciși cu alice de rouă
și uitați sub stindardul libertății

extaziați și nobili în crunta vijelie
ați redat mîndria de a fi român
avându-le amante, acte de vitejie
izvorâte dintr-un pământ străbun

ați îngrășat iubita noastră glie
ca alții să semene-n ogorul pregătit
ură, umilință, supunere, urgie
sunt viermii ce se-ngrașă din murit

ați spălat cu sânge grandori pătate
dar alte nerușinate nomenclaturi
v-au furat totul, au construit palate
au făcut legi pentu încrengături

e o rușine astăzi să te declari erou
de vreme ce trăiești și ceri răsplată
pentru curajul de a fi la metrou
în clipa potrivită, fără nicio faptă

voi, tinerii atei ai unei lumi uitate
sunteți martiri pe cruce, pironiți,
acoperiți de jerbe, visând dreptate
treziți-vă! să-i refuzați, să-i umiliți!
Taras Bulba

intrarea în Ierusalim

intrarea în Ierusalim
vechi răstimpuri, vechi castele
magul pe Mesia l-a pregătit
cum dat e firii, omul fără rele,
deplin eliberat și neasuprit

"voi nimici arcurile, carele de război
și caii de luptă din Ierusalim
vom fi liberi, vor veni vremuri noi
în lumea largă să călătorim"

de-a lungul peluzelor în floare
Iisus pășește-n haine albe
El e împăratul biruitor, călare
pe un măgar împodobit cu salbe

adevăratul împărat, după o orgie
a jurat că libertatea o va stinge
ca pe o lumânare, fără gingășie
dar ea va învia, cu spinii în sânge

astrele vor fi în toane proaste
și în disprețul lor aduc urgie,
năpaste înainte de ziua de Paște
dar moartea va fi să învie
Taras Bulba

pădurea nebună (Deliorman)

pădurea nebună (Deliorman)
născut în luncă, printre salcii
pe râul Vedea, adesea tumultos
am băut apa din nămolul bălții
am adormit sub rămuriș umbros

în așezarea cu numele de floare
rar gaseai tei, gorun sau tufan
colindam câmpul, ars de soare
în spate cu stadia, pentru un ban.

dintr-o legendă locală, străbună
îmi turna bunicul cu picătura
povești despre-o pădure nebună
în lupta cu viața și cu natura

undeva, departe in pământul negru
se ridicau turnuri până la nori
din trunchiuri de fag, tufan și cedru
cetăți virgine, ce-mprăștiau fiori

în lupta vestită din pădurea mortii
soldatul prin coif zărește o floare
se oprește ca vițelul în fața portți
și uită de luptă, de moarte și oroare

o rupe melancolic, o pune la ureche
cu gândul la iubita care-i duce dorul.
un mesaj curat de la lumea veche
pentru cei de astăzi, un nume de Bujoru
Taras Bulba

la piață

la piață
mă sculai de dimineață
băgai capul în cămară,
goală, că e primăvară
și-am decis să plec la piață

mă urcai într-un tramvai
cu sacoșe și-un căruț
mi-am pus și-o pană de struț
la pălăria ce-o luai

la început, hai la verdeață
apoi ceapă, ridichi, praz
mai o snoavă, pentru haz
s-o-mbunez pe precupeață

mi-a fugit privirea-ndată
la una cu fustă mini
ca să cumpăr rădăcini
le-oi plăti eu, altădată

pârguite sau mai coapte
fructele păreau de ceară
cel puțin pe dinafară
am luat mere, vreo șapte

luai varză, afumătură
vreo trei sute de hampsii
trec pe la covrigării
mirosul mă sătură

mai adulmec la grătare
fumul de la mititei
parcă n-au destul mujdei
și nici suficientă sare

cum îmi ghiorăie-n stomac
hai să incurgitez din scurt
un lapte bătut, un iaurt
cu un covrigel cu mac

după ce mă săturai
iau căruțul încărcat
cu nutrețuri de mâncat
și spre casă, în tramvai
Taras Bulba

tristețe

tristețe
tristețea-i mare în amurg
fluviul arde colorat, ca norii
în zadar încerc s-o alung
ea pleacă odată cu zorii

în zori, dacă-n grădină ai fi
m-aș ruga smerit la albine
și fiecare floare ar ști
că te-am sărutat pe stamine

în fiecare zi e un amurg
și-n fiecare zi apar zori
așa cum în fluviu apele curg
și primăvara aduce flori

numai eu rămân în amurg
cu luna, pătruns de fiori
tristețea nu pot s-o alung
când tu nu apari până-n zori
Taras Bulba

Golgota modernă

Golgota modernă
călătoresc cu telegarii-n spume
însoțit de amintiri și gânduri grele
s-ar crede că sunt pus pe glume
de n-aș avea atâtea belele

momâi din cârpe cu genunchiere
plesnesc cu bice-n omoplați
pe post de balerine fără maniere,
de-o șchioapă, dar cu umeri lați

scuip spută albă cu roșu de buze
plecați voi, cârpe dureroase
ce mă bombardați cu obuze
și-mi băgați frigul în oase

cu cnutul în spate sunt izbit
Domnul privește și-ncuviințează
ca trupu-mi să fie strivit
și să-mi rămână mintea trează

un morman de stele ratate și stinse
se hlizesc la Golgota modernă
luminată de lumânări aprinse
de Lună, cu-a ei nepăsare eternă

pulbere de sălcii, de vând stârnită
mi-acoperă tot trupul ca o ceară
săbii de rogoz, în carnea nerănită
pătrund și se hrănesc ca o fiară
Taras Bulba

o ultimă încercare

o ultimă încercare
de ceasul morții se dădeau
ramuri, cu mângâieri de vată
la geamul ei se-nghesuiau
s-o vadă atât de dezbrăcată

„aș vrea să-ți spun două cuvinte”
ea cu privirea m-a străpuns
și sărutarea mea fierbinte
s-a transformat în nerăspuns

se stimg și se aprind comete
în ochii ei de chihlimbar
cuprins de teamă și regrete
m-am pedepsit cu un pahar

am tot băut în niște buruieni
un loc ferit de a fi pradă
ochilor de îngeri, de muieri,
obișnuiți să trec ca la paradă

din nou mi-e liber nenorocul
mi se prezintă trimfalul car
poate c-așa mi-a fost sorocul
să mor a doua oară, în zadar
Taras Bulba

să dăm timpul înapoi

să dăm timpul înapoi
în noaptea cu cerul înstelat
măreața navă pleacă-n larg
de valuri corpul e spălat
steagul se urcă la catarg

cu deocheate glume trupa
veselă, cu rezerve de tabac
se-mproașcă pân' la pupa
cu whisky-ul din stomac

la cârmă, el visează blugi
își lasă corpul în hamac
spre cer înalță ode, rugi
să crească cota de tabac

cu degetele-i noduroase
bate tacturi bahice-n timonă
azvârle comenzi belicoase
cu aere de primadonă

în râs mereu o ține așa
sătul de rom și de mahorcă
râgâie, se pișă, trage apa
de la Constanța la Mallorca

de-atâta rău s-a depravat
umblă cu șmenuri, trucuri
talazuri, luați-l la spălat
și trimiteți-l în adâncuri
Taras Bulba

potopul

potopul
câinii din Giurgiu latră la Lună
aceasta ascultă și tace. 
leaganul se dă uța întruna
crede că-n ciudă îmi face
un iepure fuge-n trifoiște
un altul, în jurul meu
s-au săturat de-atâta ploiște
și se roagă la curcubeu
copilul din mine se-nvârte
ca o sfârlează-fofează
orga începe să cânte
de parcă ar fi bobotează
broaștele orăcăie în lanul de izmă
șoseaua e plină de râme
vrăjitoarea e-nebunită de pizmă
bărcile-s prinse-n parâme
toți îl așteaptă pe legendarul Noe
să le salveze pe dobitoace
eu rămân un Robinson Crusoe
cu sinfurătatea, în pace.
Taras Bulba

de-am fi știut ...

de-am fi știut ...
răzmerița abia începuse
fără revendicări și fără afișe
eram sigur că-i prezentă în mine
totuși, vroiam ceva mai bine
vroiam schimbarea fără schimbări
fără vreun țel sau motivări
trăgeau pistoale automate
se-ncrucișau trasoare-n noapte
păreau că-s focuri de artificii
fără a provoca cuiva delicii
informații, zvonuri se-mbulzeau
apele-n bazine se otrăveau
uzina de oxigen va sări în aer
toată urbea era un caier
marele pericolul era în noi
în tâmplele încinse și ochii goi
în degetele de pe cocoașe
în mintea celui ce stătea de șase
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
de-am fi știut că vom cere pomană
îl păstram pe el, o împușcam pe cucoană
Taras Bulba

eu și vrejul de fasole

eu și vrejul de fasole
mă las cuprins de vrejul de fasole
amețit de flori cu ale lor corole
simt că-s purtat pe un alt tărâm
cu un altfel de transport în comun
mă așteptau trăsuri trase de melci
în orice piață aglomerată era bâlci
drumu-i pavat cu-o lungă rogojină
nu auzi zgomot, nu vezi o mașină
pe alei sunt vițe de vie de jad
căsuțele-s roșii, fără de gard
și totuși, e vreme de cumpănă grea
trec printr-o criză ce nu-i de colea
pentru (ne)pământenii acestui ținut
s-a redus recolta la fasolea mamut
se va reduce producția de gaze
ici-colo mai sunt mici oaze
unde baronii locali vor trece
cu greu de sezonul rece
rația zilnică s-a redus la o boabă
pe-alocuri, situația-i gravă
pe lângă pericolul că riști să leșini
avem obligația ca toți să bășim
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
și iarăși primesc o palmă-n ședință
pe care o primesc cu recunoștință
Taras Bulba

naturalistul

naturalistul
sunt vânătorul ce-aleargă desculț
în grădina lui Pan, ce n-are lizieră
să reînvăț botanica, uitată de mult
de pe timpul unor răutăcioși cu vizieră

mă răcoresc în ploaia de la amiază
mi-adăp privirea în raiul de vopsele
ajutat de lumina ce mă salvează
și mă îndeamnă spre crini și lalele

și-apari tu, lebădă între nuferi dalbi
ca o reclamă în valuri de smarald
pudrată de sorturi de zahăr alb
între culori blonde cu tonuri de cald

frumoasă ca un crin în miez de mai
ești ca o cupă plină de extaz
acompaniată pe umeri de părul bălai
cu ochii în lacrimi din marea de topaz

îți lepezi petalele înainte de baie
îți rămân două flori de nu mă uita
a căror priviri devin o văpaie
ce străbat platoșe până-n mintea mea

mă afund în păduri și pășunile tale
ca un naturalist îndrăgostit de floră
navigând pe pântec și coapsele goale
mereu după a triunghiului corolă

oferă-mi crinul și-ți voi fi menestrel
să-ți dedic, păcătoasă, cu umblet dulce
freamătul versurilor unui amant fidel
ce-absoarbe aroma, când să se culce
Taras Bulba

pastorală

pastorală
sfioase, razele de soare trec grăbite
prin frunze, ramuri, pe cărări cotite
se urcă în înaltul cerului siniliu
îmbrăcat în flăcări, pe tronul auriu

în crâng plutesc arome dulci-amare
duse de vânt din sălcile-n floare
privesc uimit la rugii ce se-ncurcă
muri, coacăze, fragi, pe copaci se urcă

am avut răbdare, o iarnă de plictis
e greu să piară suferința și din vis
alerg după natură, să renasc cu ea
să-mi restitui foamea și setea de a vrea

'mi-apare aievea a păstorilor regină
să mă anime și vlaga să-mi revină
mă servește din clondirul de rachiu
să ne scăldăm în mare mai târziu
Taras Bulba

moștenire spirituală

moștenire spirituală
le las nepoților drept moștenire
pe lângă uriașa mea iubire
și poate-ntr-un ungher, o amintire,
să fie conștienți de a lor menire
să-nvețe, ca la Babel, limbi străine
dar să nu uite cuvintele române
să nu mai uite, cât trăiesc sub soare
că viața nu-i eternă sărbătoare
vor întâlni surprize neplăcute
ei înșiși vor face vrute și nevrute
vor sparge blide, ciobul se lipește
dar viața dusă, nu se mai sucește
e bine-n școală să înveți de toate
dar ce știi mai bine, fă-le ca în arte
de vrei să fii primul, devino egoist
când altul suferă, ajută-l, altruist
să n-acceptați supunere și umilințe
să vă luptați corect, vor fi și biruințe
dacă o bătălie o pierdeți pe moment
veți învăța din ea, câștigu-i inerent
viața e reală, dar are și fantasme
de multe ori, să învățați din basme
Taras Bulba

vin turcii

 vin turcii

Doamne, dacă știi tot ce gândim

ar trebui să știi că nu te-nțeleg

nu ne pricepi furia, gândul ultim

că ne conduce cel ce nu-i întreg?

Dacă un pai de pe acest pământ

nu se mișcă aiurea, fără voia ta

dacă porunca e al tău cuvânt

de ce ne surpi de tot credința?

ești drept, puternic, deosebit de bun

de ce spinteci bolta infinită?

îmi trimiți poruncă, eu mă supun

dar dezintegrezi icoana sfințită

am jurat pe biblii, pe negre capote

de mașini, forțați de necinstiți

vom crede în idoli și alte marote,

suntem abandonați și urgisiți

ne ceri sălașe, dovezi ale credinței

dar nu ne dai și popii credincioși

suntem pradă abuzului, umilinței

în mâna celor ce-au devenit pioși

sunt dureri prea grele pentru noi

ai uitat de Sofia, cea cu minarete?

noi avem răbdare, doar suntem slugoi

te rog să ne ierți, dar n-avem closete

Taras Bulba

istoria românilor

istoria românilor
mă urmărește din negura vremii
și drumul cel străbat mi-l veghează
să m-adun, să țin aproape de moșnenii
ce mi-au lăsat seva și a mea minte trează

să ascult stejarul și să-i asigur soare
să ascult sub scoarța-i cânt de viață nouă
să simt cum calc iarba în picioare
și mi se afundă gleznele în rouă

mai văd acolo, în cele patru vânturi
cum cuvântul nostru se-mparte deopotrivă
pacea Domnului domnește peste gânduri
și scoate pietre la iveală din viața primitivă

aș vrea ca tihna s-o beau setos prin pori
noi zori să se reverse ca apa și ca vântul
să-mi împrăștii duhul, la frați și la surori
să fiu pătruns de țară, ca ploile pământul
Taras Bulba

elixirul

elixirul
vârtejuri și ploi mizerii îndepărtează
rămase de-a valma în moartea hibernală
regina, în zori de zi vine și veghează
la întruparea vieții în lumea vegetală

de strajă stau în noaptea fără lună
stelele din toată galaxia noastră
luminând copacii și a lor cunună
și viața ce renaște pe planeta albastră

spre cer se ridică pavilioane de jad
freamătul copacilor dă tonul la triluri
de păsări, împerecheate după gerosul iad
orchestra din lunca are mii de stiluri

aud o melodie ce se desface ca o floare,
e binevenită pe fruntea mea rece
e un vis ce hrănește veșnica așteptare
elixir ademenitor pentru cel ce trece
Taras Bulba

la ceas, așteptând

 la ceas, așteptând

din ceas curgeau rubine

ca picăturile de sânge

înghețate de frigul din mine

timpul se-oprește și plânge

dădeam din coate să avansez

într-un viitor atemporal

pe fond de muzică în do diez

lângă o căruță cu un cal

la ceasul oprit m-aștepta

grăjdarul, calul să-l deshame

și moartea, c-un parpalac pe ea

să-mi fure viața, s-o destrame

Taras Bulba

întâlnirea

 întâlnirea

albastrul cerului își răspândește vraja

e ora stabilită, (desigur, când dorește)

apare-al nopții astru și se-nfioară plaja

eu vin devreme s-o văd cum se ivește

o privesc lung cu ochii de vițel

îi mângâi pielea-ntisă, de mănușă

mă-nvîrt în jurul parului, ca un cățel,

scărpinându-se să scape de-o căpușă

o rog să-mi ierte pornirea antropofagă

că-i sărut pădurea și a ei văioagă

că-mi plimb a mele buze pe coapsele-i fine

să mă alunge, de nu se cuvine

ea îmi vâră capul cu sila în piept

unde dau de lotușii suavi și gemeni

eu mă-mpotrivesc, mă fac că nu accept

iar capul ei se-apleacă, de asemeni

a-nceput să fremăte, să se-nfioare

eu m-am turburat nespus de mult

îngâna un cântec cu buze sunătoare

și-am plâns, fiindu-mi cunoscut

Taras Bulba

la stână

 la stână

în primăvara asta, fin mirositoare

mă poartă pașii pe un drum de care

călcând în tină, într-un décor rural

prin lanuri verzi, dintr-un tablou mural

la o răscruce, într-o poiană meliferă

răsare o fântână cu cumpănă, stingheră

îmi spăl, în jgheabul putred, gelatina

prinsă de cizme, ceva ca plastilina

se apropie un cal, la jgheab să se adape

fornăie nervos și tremură din pleoape

pornesc desculț cu cismele în mână

privind în urmă, la calul fără strună

se lasă seara și n-am ajuns la târlă

mai urc un deal, mai traversez o gârlă

în final, ora exactă e dată de măgar,

mă-ntîmpină și urc pe-al lui samar

bunicul, calm, îmi face semn cu ochiul

cu mămăliga-ntinsă își aștepta nepotul

luna străbate întreaga Cale Lactee

eu, obosit de drum, visez o odisee

Taras Bulba

răgaz pentru eternitate

 răgaz pentru eternitate

un trimestru-n banca din ultimul rând

am făcut avioane, le-am văzut zburând

către ochii albaștri ce privesc atent

spre un viitor în care sunt absent ...

îmi iau în palme fruntea cutată de idei,

abia respir, într-un acord cu anii mei

vreau să mă urc, să trec dincolo la Tine

într-un loc de-o tainică limpezime

îți cer un mic răgaz de-ntârziere

să mă tratez, să scap de-a mea durere

să-mi strig oful adânc de-nsinguratic

să-l ducă fosnetul de vânt primăvăratic

să fug pe sub bolțile de verde-crud

să mă cațăr pe crengi, să cad, să râd

să-mi zgârâi picioarele-n scaieți

să mă ascund după tufișuri și boscheți

apoi sunt gata, de mâine dimineață

m-așez într-un sertar cu un prosop pe față

nu am nevoie de fețe triste, hâde

cei pentru care am murit, vor râde

Taras Bulba

o noapte agitată

o noapte agitată
am rătăcit printre spirale astrale
în nopțile cu crini imperiali
în sunete pe pântece diafane
ce duc spre triunghiul de corali
zidesc castele din nisip arab
pun ca liant, un chil de lapte
să te primesc pe țărm ca un nabab
și să ascult un cor de șoapte
să te-nvelesc cu mătăsuri verzi
de broască, să te-mbrac în rochie
de rândunică, în lume să te crezi,
mândră, cu fața ca de rodie
s-adormi ca iarba de sub mine
să visăm cum îngerii scafandri
ne scot corabiile submarine
ajufați de câțiva delfini tandri
luna se plimbă pe-ocean ceresc
trasă precum troica de cai
prin somn, din pat o privesc,
urmată de stele, ce se țin scai
Taras Bulba

muzei mele

muzei mele
mi-am afișat o frunte încruntată
ca zâmbetul să-mi pot ascunde
să nu plângi, copilă fără pată
eu nu voi mai pleca niciunde

te-arunci pe mine cu pumnii mititei
să te răzbuni că nu am anii tăi
mirajul frumuseții îl găsesc în vis
triunghiul tău m-atrage în abis

în ochii tăi mă simt schimbat
mai pătimaș, cu durerile-adormite
când te întinzi pe așternut curat
și-aștepți dovezi, de mult dorite
Taras Bulba

luptă până la capăt

luptă până la capăt
aflat în mijloc de vrajmași
să știi ce cale vei alege
în orice caz, nu cea de laș
în veci n-o mai poți drege

decât stăpân în lumea ta,
nelegiuită a închipuirii
preferă lupta cu năpasta
primind și mirul nemuririi

tu, în veci te vei ascunde
de fapta ce te nimicește
ai fugit din locul unde
se moare și se biruiește
Taras Bulba

deopotrivă, vinovați

deopotrivă, vinovați
sunt singur într-un amfiteatru rece
cu nocturnă asigurată de patru stele
din minarete cu paratrăznete în cruce
cu obscuritatea prinsă-n lanțuri grele

pe cer se naște cununa unui Crist enorm
îmi spun rugăciunea în ploaia de vin
pe-un mozaic cu raze tapetate diform
vulturii morții se htănesc cu lapte divin

în tunete de primăvară se va dezlănțui
militarul, cu sceptrul crucii într-o mână
și iataganul semilunii în cealaltă, va lovi
în popi și imami, pân'or pleca pe Lună

nu asta-i credința ce mi-am dorit de mic
ura și vrajba ce-mi prăjesc disperarea
într-un amorf ținut, de un arc voltaic
unde ești, Doamne? rămân cu-ntrebarea?

Taras Bulba

Rugă pentru mântuire

Rugă pentru mântuire
Nu-ntotdeauna am gândit cinstit,
de-aceea mă căiesc cu-amare lacrimi
Am furat știința stelelor in scop ilicit
și îngâmfarea se transformă-n patimi.

Râvneam la calde și albastre zări,
atunci când Nordul se cobora rece,
în insula lui Circe, cu antice plăceri
dar focul din inimi a început să plece

Urmăresc Edenul nu ca pe o pradă
căci lanțul ruginit al umilințe-i lung
Spațiul, timpul nu izbutesc să-l roadă
iar mersu-i cocârjat și nu pot s-ajung

Prefer o judecată strâmbă a lui Eac
decât să mituesc un sfânt din Rai
Să beau cupa cu otravă a unui drac
decât să port pe cap coroana unui crai.

Iisus, căzut pe brânci, s-ampotrivit într-una
deși sudoarea se transforma în sânge
Această cerbicie a stârnit veșnic furtuna
și generații viitoare s-or ruga și-or plânge
Taras Bulba

April și Primăvara

April și Primăvara
privighetorile s-au adunat
la șipotul din crângul înverzit
să-i cânte zeului înamorat
și adoratei ce proaspăt a sosit

s-a îndrăgostit zeul April
își salută din zbor aleasa
pe cântec din liră, un tril
își sărura în zori mireasa

la fiecare sărutare
ce-o repetau la infinit
din gura lor ieșea o floare
Doamne, câte-au mai ieșit!
Taras Bulba

dulce primăvară

dulce primăvară
a uitat lumea de stele
ce-au căzut ca argintul viu
se bucură acum de-acele
ce se aprind seara, zglobiu

soarele urcă-n tării
cu săgețile-i de foc
norii, deși și alburii
se revarsă-n orice loc

pârâiașul cel nevolnic
își pornește aprig șuvoiul
dovedește spirit civic
spală pe stradă gunoiul

ah, ce dulce-i primăvara!
bate și în al meu geam
mi-a luat de tot povara
ce-o aveam de-acum un an
Taras Bulba

natura, primăvara - pastel

natura, primăvara - pastel
aș mai întârzia în viață
dacă îmi permite firea
până și nepoții învață
ce frumoasă e natura!

cutremurați sunt de fiori
deși n-au inimi arzătoare
pomii se iubesc prin flori
dar cu insecte zburătoare

sub adieri line de vânt
caișii înfloriți se-apleacă
fără să scoată un cuvânt
aduc omagii spre prisacă

natura pune stăpânire
pe tot ce-n jur renaște
și omul e în revenire
ca să se bucură de Paște

se lasă seara în livadă
pe cer sclipește luna plină
adoarme totul în ogradă
ici-colo mișcă vreo jivină
Taras Bulba

călătoria

călătoria
o boare puternică și parcă, sumbră
mi-a stins lumânarea și a mea umbră
puteam contempla cerul, spirale de stele
dar nu-mi regăseam vise, amintirile mele

abia plouase, încă lăcrima ramul
am ridicat ancora să străbat oceanul
cu casa părintească drept arcă
deși pământul, să mă oprească-ncearcă

am lăsat lucruri câte în viață au fost
am aruncat zestre, poveri fără rost
de nu m-ai fi chemat, aș mai fi rămas
să-mi reglez tristețile uitate, cam un ceas

privesc inert lumina crudă de afară
trec printr-un port, plâng femei ușoare
peluzele din parc, presărate cu brândușe
e prea târziu să evadez, speranțele-s duse

atât de-aproape de-a părăsi pământul!
făgăduința de supraviețuire-i neantul
am dus o viață mai mult dezordonată
nu m-ar mira să fie o călătorie zdruncinată
Taras Bulba

despărțire

despărțire
în noaptea de primăvară
când vântul te dezmiardă
eu te-am condus la gară
trecutul să se piardă

în liniștea de primprejur
tu ca o frunză tremuri
mecanicul zloboadă aburi
și șuieră-ntre trenuri

de îți trezesc vreo amintire
de chip uitat de vreme
îți spun adio-ntr-o șoptire
și lumea să te cheme

în orice stea ce licăre
îți văd obrajii veșnic uzi
de lacrimi care picură
pe jos, dar nu le-auzi

trist, cu-o voce răgușită
îți spun o vorbă veche
rămâne-n veci nelămurită
n-ajunge la ureche
Taras Bulba

pastel rural

pastel rural
e zarvă mare în teiul din fereastră
hulubii-și cântă dragostea din zori
în curte, un păun cu creasta albastră
își rotește coada, ca un buchet cu flori

de-ndată apare alaiul de albe păunițe
s-a-nveselit ograda cu mândrele de nea
în luncă, măgarul cu două măgărițe
își cere alinare, că-l doare o măsea

cotcodăcesc găinile-n caldele cuibare
și-un țanțoș cocoș își strigă haremul
să treacă la scurmat pentru mâncare
e mândru că și-a-ndeplinit baremul

pe-o cărăruie urcă dinspre luncă
gălăgioase gâște, pe la apus de soare
sunt bucuroase, deși vin de la muncă
și îmbuibate se-ndreaptă spre culcare

în staul mugește, să I se mulgă ugerul,
o vacă, alături de tăurașul înțărcat,
plin de hormoni, își îngroașă mugetul,
să fie auzit de tot ce-i vițică-n sat

Taras Bulba

unde ești, omule?

unde ești, omule?
atâta rece veșnicie
după o clipă de tumult
cum e să nu mai fie
și doar ecoul să-l ascult?

se stinge lava din vulcan
și lasă terrei un buboi
că ești boier, poet, țăran
rămâi în urmă un mușuroi

te lupți, vrei totul sau nimic
te-arunci în gol cu ochii-nchiși
te-mbraci în fir de borangic
dispari ca viermele, ucis

te caut vreme de o viață
trec, nu te văd în albă zi
te ții legat de-o simplă ață
și nimeni nu te poate ști

ai fost făptură fără umbră
ai glăsuit, dar numai șoapte
respiri în atmosferă sumbră
și stai între cer și noapte
Taras Bulba

drumeț printre opiacee

drumeț printre opiacee

surâd în oceanul de secară
pâlcuri de roșii petale
aprinse de-un fulger aseară
coborât din înălțimi astrale

trimit spre stele mulțumiri
că am însoțitor pe drum
dar macu-i purtător de adormiri
ce vrea să mă prefacă-n scrum

zefirul freamătă parcă uimit
de ruine și casele pustii
într-o ogradă nucu-i cătrănit
și peste tot se ivesc stafii

printr-o crăpătură de gard
privesc o făptură gingașă
curat îmbrăcată, fără fard
și mă cuprinde-o angoasă

mă-nconjoară gânduri, idei
sosite aiurea prin șoapte
să fiu eu dintre acei
ce primesc veștile-n noapte?

cu ochi halucinanți și mistuit
lăuntric, căci am văzut idei
cu trupul și sufletul pierit
mă jur că plec dintre atei
Taras Bulba