nevăzătorii

nevăzătorii
priviți-i, par ridicoli, simple manechine
sunt singuratici, fără priviri meschine
n-au țintă fixă, nici umbră în astă lume
lumina n-are farmec, nici nu are nume

corola de minuni a florii din grădină
o simt prin piele și fruntea și-o înclină
cu privirea-n jos, ei văd în depărtare
cu mintea ei pășesc spre-nchipuita zare

ziua e noapte lungă, sunetu-i plăcere
viața-i voluptoasă când nu e tăcere
femeii îi e teamă că îi ghicește vârsta
din prima vorbă spusă, nu contează fusta

când văd nenorocirea, fața lor se stinge
inima ți-o simt, cât degetul te-atinge
când îți vezi iubita, cu frenezie-o sorbi
ei, Doamne, își ridică spre Tine, ochii orbi
Taras Bulba