nemurire

nemurire
zilele trec, se duc departe
nu se ating una cu alta
e noaptea ce le desparte,
nu le-ai desprinde cu dalta

ca stejarul ce frunza își vede
căzându-i alături îngălbebită
sângele, nu-mi vine a crede
se târâie prin vena boțită

la fel ca ziua, toți se strecor
și-odată cu ei anii mei repezi
viața-mi trăită trece-n décor
trupul rămâne sub lespezi

rămân umbra unui mincinos
ce mi-a promis nemurire
că nu există loc întunecos
iar zilele îmi caută iubire

singurrul ce vârstă nu are
și-n veci nu va-mbătrâni
e sufletul, mereu în stare
morții mele a se-mpotrivi

al meu suflet, al meu amor
nu are noapte, el trăiește
nu pleacă cu zilele în zbor
el stă deasupra și strălucește
Taras Bulba