de ziua ta

de ziua ta

de ziua ta, te-aș îmbăta

cu odor de trandafiri, de crini

cuminte apoi, aș aștepta

să vii cuprinsă de patimi

de ziua ta ți-aș face troică

trasă de fluturi telegari

tu, amazoană fără frică

ne-ai sorti pe veci, fugari

de ziua ta te-aș dezbrăca

cu sâni și pulpe dezvelite

precum odată se-ntâmpla

și cu dorințe ostoite

Taras Bulba

chirigiul

chirigiul
de meserie sunt chirigiu de cuvinte
le-ncing cu biciul și mână înainte
le strunesc în hățuri, de sunt nărăvașe
le stimulez cu foc pe cele mai lenoase

potcovesc rime de versuri la copite
m-aplec la fiecare, să fie potrivite
un migălos fierar, ce purici potcovește
spre-a nu zbura la cer, ca în poveste

frumoasa din pădure să nu doarmă
zmeul și-a lui mumă să nu aibă armă
urc până la nori, în palatul de cleștar
coifuri, buzdugane, să le primesc în dar

cobor cu trăsura pe al meu pământ
zurgălăi de rime să-mprăștii în vânt
transport Crăiasa albă de la polul Nord
dâre de roți rămân negre-ntr-un fiord

dar hamuri se rup, iar caii nărăvași
scot aripi și zbor către ai mei urmași
ducând pagini albe, fără vreun cuvânt
scorpia câștigă și rămân nătâng
Taras Bulba

himera

himera
cutreier cu gândul, trec prin vămi în lume
să aflu taina vieții, să cercetez cutume
Tu, Mare vistier, cum de permiți risipa
și demonii beției să ne sustragă clipa?

ei, rodul noplii Tale, nu Te mai ascultă
se-mprăștie în lume, dospesc idei oculte
din cei puțini dar puri alege îngerii în cer
arată-le oglinda cu fărâme de mister

fântâni cu adevăr din loc în loc să pui
izvoare de-ndreptare, să devenim sătui
în slăvi când ne-om întoarce, din noroi
neantul să străbatem fără a fi strigoi

așa cum din naștere în lume am plecat
la fel să ne întoarcem, fără de păcat ...
dar visul s-a sfârșit, minune nu mai sorb
în somn te-am regăsit; sunt același orb
Taras Bulba

o zi de vară

o zi de vară
ies din ghem înmănunchiate
razele ca niște suliți
tot mai calde, apropiate
străbat șesul, străbat uliți

în lumină, praf și fum
îmbâcsesc întreaga lume
vacile mugesc în drum
către frageda pășune

poleit, către amiază
soarele-ncinge natura
fiecare a sa rază
a-ntrecut de tot măsura

lin coboară-n asfințit
dând văcarului semnal
că a lui muncă s-a sfârșit
și ziua-i la final
Taras Bulba

șah la Regină

șah la Regină
e gheață la mal și-n inima mea
pământul tușește, aproape că plânge
pe tabla de șah regina urcă în șea
e emotivă și înroșită în sânge

cămașa-i pătată de tuș
din lacrimile ochilor negri
inima, stoică, învelită cu pluș
se zbate în caninii integri

o căpățână zace la picioare
și fluieră prin gâtul secerat
ascultă urale și moare
pe scena fostului regat

îmi fac trei degete mănunchi
încerc o cruce să-njghebez
din căpățână, un rest de trunchi
și sufletul să îl veghez

mă apropii cu o rugăciune
și amintiri, ca o reclamă luminoasă
plouă lăptos și nu-i minune
regina s-a întors acasă
Taras Bulba

primul păcat

primul păcat
prea palidă micuța nou-născută
cu ochii ei de purpură
abia deschiși spre lumea neștiută
un „am sosit!” ne murmură

cu ombilicul prins de mamă
ce-așteaptă fireasca înnodare
privește la tabloul, prins în ramă
natură vie cu o floare

născută azi, fără trecut
are deja un prim păcat
faptul de a se fi născut
fără întrebări, fără „aprobat”

la orizont e un viitor fatal
tresare plăcut la atingerea maternă
ursita I-a prevestit,banal
că viața nu va fi eternă
Taras Bulba

paiața

paiața
o viață cerșeti râsul, urlând în soare
mi-e milă și solicit public, îndurare
să nu-ți mai rănească inima însângerată
oricine vrea îți sfâșâie cămașa pătată

asemeni animalului cu un lanț de gât
tributul îl primești cu un gest urât
sclipirea din ochi și voluptatea slută
ți-ascunde pudoarea și tăcerea mută

o viață fără glorie, plină de jale-amară
dansezi oricând pe scena ta vulgară
cel ce râde, moare și în veci nu știe:
distracția e artă și multă mută, poezie
Taras Bulba

năpârca

năpârca
să nu cauți iubirea pură în deșert
te va-nșela, dacă-i arăți respect
îți citește gândurile în ochii de vițel
să nu fii cucernic, doar un pic mișel

în adolescență, rugându-te la sfinți
ai avut vedenii: fecioarele cuminți
ai vărsat lacrimi, ai mai rupt o floare
ai visat spre ziuă la prima deflorare

ai aprins parfumuri pe misticul altar
nu acceptai cută, totu-i curat, cleștar
ai căutat leac pentru un chin, o spaimă
ai plâns în amurg, lipsit de orice faimă

după o vreme ai aflat de-al viperei venin
a fost oribil, ai îndurat brav și fără chin
ai smuls vipera rea din sânul jubit:
să mori sau să trăiești, eu te-am izbăvit
Taras Bulba

soare de vară

soare de vară
din umbre, din depărtări de șesuri
apar lenoși primii zori de vară
ca roiul de albine de la urdinișuri
se-nalță către cer o uriașă pară

ca Phoenix cu fulgere în pene
renaște din propria-i cenușă
se-mprăștie ca niște fumigene
aruncate într-o zi apusă

vulcanul, după mai mult de-o clipă
se-avântă către înaltul zenit
pufăie de parc-ar fi o pipă
și apoi pârlește tot ce a-ntâlnit

după o haltă pe bolta fără stele
năpraznic, astrul se-n-convoaie
privește lumea plină de belele
și, coborând, încet-încet se-nmoaie

încă o zi de slăvi încăpătoare
înspăimântat de aste tărâmuri
pasărea, transformată-n Soare
se stinge în laser și în fumuri
Taras Bulba

pasărea colibri

pasărea colibri
micuța pasăre e rege-n jungla jilavă
trăiește cu un grăunte de auriu polen
și-un bob de rouă, printr-o lungă țeavă
vrând să sece floarea cu un simplu dren

în cuib țesut măiastru din ierburile fine
în trestii de bambus unduite-n vânt
zboară spre limpezimea apelor vecine
după ce torentul în stâncă a fost înfrânt

mii de flori de aur se desfac pe dată
să-și arate dragostea fără niciun scut
le permit trompelor să fie deflorate
parfumându-se pentru un prim sărut

e sărutare pură ce merită o poză
cum al meu suflet poate își dorește
când soarbe a sete din cupa cea roză
până se îneacă și inima-i plesnește
Taras Bulba

Lupușor

Lupușor
când la plimbare ies ziua-n amiaza-mare
sau pe-aleile din parc, seara pe răcoare
mă-ntâmpină docil, în ochi cu o întrebare,
un câine de pripas, dar lup în comportare

pribeag în astă lume, s-a aciuat la bloc
după alură și firul lucios, a avut noroc
privirea caldă și-a meritat tainul, zilnic
răspunsul la aport a dovedit că nu e silnic

nu suporta bețivii, nici pe sărmanii străzii,
nici polițiștii, cunoscuți din diferite razii
stăpân pe cartier, mânat de griji și zor
simțeam c-avem nădejde în el, în Lupușor

într-una din serile de vară, călduroase
l-am luat cu mine să-mi țină de șase
cu dispersată atenție, cu vigilența trează
am străbătut pe jos până la Faleză

în aerul ce crește în văluri mici și crețe
m-așez la o terasă, cu multă tinerețe
pe un ponton, cu legănări ușoare
cu adieri plăcute și multă rumoare

comand o saramură, pentru el o fleică
bine crescut, mănâncă doar din teică
eram stăpân pe soarta unui animal sătul
dar eu eram sărac, iar el era fudul
Taras BUlba

inima de român

inima de român
inima ne bate până când se stinge
martoră-n amoruri și în despărțiri
la jafuri, omoruri, bălțile de sânge
suspine, infernuri, dar și fericiri

tot ea se răzbună în cazuri de trădare
că-s regi, omnipotenți ori parlamentari
se vrea sânge, nu mai e răbdare
regate sau republici, în toate sunt barbari

teroare e în toate, justția este oarbă
ne credem frați, dar prinși în crunte jocuri
și în vârtejuri, ca Iadul să ne soarbă
să ne perpelească în aprinse focuri

suntem din diaspora, cu sânge de români!
strigați din Europa, America ori Asia
avem un dor, o țară, lăsată din străbuni
să facem front comun, acum și pururea

cetăți și câmpuri, vom fi zdrobiți ușor
de răbufnim în tonuri separate
oriunde sunteți, rămânem un popor
pentru că în toți, o inimă ne bate
Taras Bulba

rugă pentru Satan

rugă pentru Satan
tu, care-ai fost învins, ești mai oțelit
tu, ești pretutindeni, cu pieptul dezvelit
ai fost școlit în ceruri, ești un învățat
ai fost frumosul înger, de Domnul lăudat

tu, care vindeci pe cei ce cad din Paradis
hulit de toată lumea și pe veci proscris
tu, cu a ta iubită, ce coasa își ascute
și-așteaptă, răbdătoare, zilele trecute

tu, cel mai frumos, din ceruri izgonit
rămas învins de-a pururi, neîndreptățit
tu, ce etalezi în public tărâmuri cu ispite
și-aștepți oamenii-n capcane pedepsite

tu, care îndemni învinsul s-apese pe trăgaci
iubiții să se bată și să îi bagi în draci
tu, ce-aprinzi fecioarelor lasere în ochi
să atragă amorul prin cărți și prin deochi

îi cauți cărare lașului, de pe front să fugă
eroul îl lași să moară, fără nicio rugă
Satan, te rog ai milă, sunt ateu din fire
martor vreau să-mi fii, pentru izbăvire
Taras Bulba

fiii lupoaicei

fiii lupoaicei
iupoaica din piață încearcă să ațâțe
românii ce au supt din ale sale țâțe
nemulțumiții țării, cu un domn urât
se zbat să demonstreze că a fost corupt

îi trece groaza și pielea le îngheață
așteaptă Momâia, gătită în paiață
purtată ca păpușa, o arătare strâmbă
în spate cu gheabă, din gură se scălâmbă

alaiul de slugarnici cu frânte spinări
par strigoi uscați, corciți cu arătări
formați din fașă, au pempărșii de fier
conduși de la Bruxelles de un temnicer

cu obraji mâncați de bube moștenite
se zbate zadarnic, de-acum să ne sărute
Guvernul meu corcit, cu putrede oase
nu-i născocirea lui, ci-s râvne ticăloase

să închinăm prinosul în această iarnă
celor analfabeți, ce un Domn răstoarnă
să-mbrățișăm statuia fără de rușine
cu lupoaica și puii cu frunțile senine
Taras Bulba

ceva fără E-uri

ceva fără E-uri
în baruri și spelunci cu vin înmiresmat
strecurat prin ierburi să pară galonat
mai rubiniu ca soarele ce apune-n nori,
se nalță fumul gros, de ne lasă chiori

că e tutun sau iarbă de peste hotare
te trece în plăcere de la nepăsare
nu mai este ziuă, dar parcă nici noapte
se întinde vremea, e stoarsă de lapte

inima se-ncarcă cu amarul din venin
ochii mei se pierd în al tău senin
amorul se adapă în ape tot mai verzi
din lacul ce tremură și chipul îl pierzi

ne ademenești cu vraja ta cumplită
ce-neacă în uitare o minte cătrănită
aștept al tău sărut ca să gust otrava
până ce moartea va face pe grozava
Taras Bulba

tic-tac pentru tehnokrați

tic-tac pentru tehnokrați
nu a fost ură, atunci când Te-am hulit
îmi voi plăti greșeala, poate înzecit
spurcatei buruiene, ieșită la lumină
îi voi tăia lăstarul ce a fost de vină

totu-i batjocorit, nu numai Dumnezeu
istorie și neam și tot ce este-al meu
te rog Doamne, dacă-i cu putință
un leac de curățire, chiar prin suferință

dezmoșteniți vor fi în bezna de jos
cu un dărab de pâine și mere în coș
le-amestec cu cenușă și cu nisip murdar
și-i trimit Satanei într-un sos tartar

„lăsați fățărnicia, credința nu v-atinge
un înger vă atrage, dracul vă împinge
vă voi încinge fruntea cu lauri de spini
am priceput că ne-ați tocmit destin

durere ne-ți adus, durerea vă îndreaptă
vom birui până la cea mai înaltă treaptă
nu v-am ales și nu-mi sunteți pe plac
e un ultimul tic și e un ultimul tac”
Taras Bulba

după plată și răsplată

după plată și răsplată
adesea ne temem de moartea ce-o să vină
dar teama-n sine ne-mbată și ne-animă
ne dă încrederea în noi, să mai trăim o zi
când viața e mai scumpă, aflăm de verbul a fi

ajunși în zarea-ntunecată, aflăm unica lumină
cu raze argintii, ce merge cu îngerul de mână
e cârciuma vestită, cu un ultim pahar de vin,
unde-o țigancă odată ne-a ghicit destin

aflat-am de la ea și somnul și liniștea visată
acel somn etern dat de licoarea-mbălsămată
intrăm în cercul elitist de Domnul închis
în țara tuturor, că e-mpărat sau e proscris

acest culcuș de veci e Rai pentru sărmani
e poarta-ntredeschisă spre avuția fără bani
e și a zeilor mânie pentru tâlharul cunoscut
trimis pentru vecie în Iad, un adăpost tăcut
Taras Bulba

HELP! DNA

HELP! DNA
ca unor diavoli arși de jar
licoarea vine în pahar
ce ni se pare că-i albastru
sau poate-i vraja unui astru

și ne-avântăm călări pe vin
spre arzătorul Iad divin
dar cineva ne-aruncă mreaja
și dimineața-i ruptă vraja

în beci alunecăm împinși
de-un tulbure delir cuprinși
și-o barmaniță se înfruptă
din trupul nostru. ce coruptă!
Taras Bulba

Sfânta Maria

Sfânta Maria
o boare nevăzută plutește-n jurul meu
o simt, mi-atinge sufletul de-ateu
plămânii mi-i umple cu apă ne-ncepută
și sângele din vene e-n oarece derută

chipul unei mame mi-apare pe retină
nu știu dacă-i Artă, dar e chiar divină
se pregătște de o apropiata adormire
încredințează pruncul, îl soarbe din privire

mi-e firea obișnuită cu marile ispite
dar ăsta-i chipul unei femei desăvîrșite
ceva îmi spune că-i Maica Preacurata
numai ce-o privesc și inima-i salvată
Taras Bulba

artă cu tendință

artă cu tendință
din ochii tăi, văpaia e un laser
ce-mi taie gândul ca un gater
mă face scrum și-apoi uitare
au fost și tandri, plini de-ardoare

unde-s săruturile de balsam?
nimic din toate nu mai am
ți-am uitat chipul, niște linii
de raze reci ale luminii

bătrânul timp, ingrat din fire
ne șterge, fără nicio lămurire
cu aripa, din valul soartei
ne revedem pe soclul Artei
Taras Bulba

conjunctiv pesimist

conjunctiv pesimist
ca să ne-ntâlnim odată
am crezut în vechi povești
ce s-au întâmplat vreodată
pe la case-mpărătești

ca să mă-ntâlnesc cu tine
mi-am gajat al meu cuvânt
și nu pentru oarecine
pentru o aripă de vânt

ca să mai trăiesc cu tine
i-am zis morții să cosească
valea toată-n întregime
și cu noi s-o primenească

dară basmul s-a sfârșit
s-au spus vrute și nevrute
vântul cred c-a obosit
moartea, coasa își ascute
Taras Bulba

insomnie

insomnie
te culci odată cu pleoapele mele
și nu-mi dai pace să mai dorm
mâinile-mi cad ca pietrele grele
orologiul sună în înaltul dom

îți spun atâtea, am căpătat curaj
dar tu dispari în a mea umbră
rămân cu gândul pururi treaz
și râd și plâng în noaptea sumbră

forma mâinilor tale se imprimă
pe pielea mea, pe gât pe piept
ochii tăi negri îmi dau lumină
e plină zi și veșnic sunt deștept
Taras Bulba

vipera la sân

vipera la sân
obrajii-s încărcați de lacrimi de icoană
ți-e inima o faclă, balsam de pus la rană
în cântec de arcușuri, domol armonioase
pe perna mea aluneci în valuri generoase

cât de gingașă ești, născută pentru amor
cu pulpa pârguită, cu gust aromitor
te-aștept cu trupul, cu patul plin de flori
te-aștept cu mintea, să îmi provoci fiori

covorul să ne poarte spre depărtate oaze
luna plină să ne mângâie cu ale sale raze
să ne iubim secret dar taine să n-avem
să nu ne înșelăm, căci masca e blestem

așa gândeam, sclav al adevărului lumesc
ce salutam iubirea-ntr-un décor ceresc
plutind în noapte, în ochiul ei adânc
în care se-oglindesc speranțe ce se frâmg
Taras Bulba

singuratic

singuratic
o pântecoasă sticlă din vinul galonat
m-așteaptă după masă să o duc la gură
pe un ponton-terasă. deși însingurat
voi prețui balsamul din roza băutură

dar iată că sosște o tânără amică
speranță, tinerețe, vinului conferă
orgoliul mi se-nmoaie și la o adică
amica îmi devine o seară, mesageră

ocheade către noi alunec' indiscrete
ca razele de lună ce trmură în fluviu
un cântec de-amor răzbate din perete
sărutul îl primesc ca pe un preludiu
Taras Bulba

Olimpiada demagogilor cu lauri falsi

Olimpiada demagogilor cu lauri falsi
A aparut pe scena un nou tip de politician, adept al principiului “lucrul bine … furat”. Si ca sa nu facem teoria chibritului, trecem la cazul concret: domnul George Stanga, cel care promite multe, dar a inceput cu “stangul”, adica a furat … startul. Un lucru e clar: in timpul scolii nu a participat la Olimpiade, de niciu fel. Pentru ca, chiar daca nu esti castigator, din participarea la aceste concursuri, ramai cu niste principii: sa-ti respecti partenerii, sa nu furi si sa nu folosesti mijloace si metode interzise. Sa admitem ca domnul Stanga va castiga alegerile, in dauna unui contracandidat ce a respectat regula. Timp de 4 ani va purta pe cap laurii falsi ai victoriei, iar cazul sau se va multiplica in memoria colectiva si va avea ca finalitate definirea noii clase politice: aceeasi Marie (nu are nimic comun cu sarbatoarea) cu alta palarie. Ce garantie ofera acest gen de politicieni, care va transfera lipsa de respect fata de parteneri, spre electoratul care l-a votat?
Aceasta manifestare, in sport e numita lipsa de fair play. In politica, este mai mult decat demagogie, este rapt, furt la drumul mare. Sper sa nu repetam, noi electoratul comportamentul necivilizat de la alegerile prezidentiale, cand ne-am injurat, muscat, hartuit, jignit in toate felurile pe FB. Subiectul nu suntem noi, electoratul, ci acei candidati care, odata alesi, ne vor stabili destinele in urmatorii 4 ani. Odata alesi, ei sunt valabili si pentru ceilalti alegatori, aceasta este democratia, fie ca ne place sau nu.
Asa ca, daca ei au furat startul, sa facem bine sa-l intreupem … din start. Si sa cascam bine ochii, sa alegem … olimpici.
Taras Bulba

poet pe FB

poet pe FB
ce este dar, sfânta poezie?
e religie sau erezie?
călcată-i adesea în picioare
de profitori sau impostoare
de fapt, ea din picioare trăiește
și tot de-acolo putrezește
încălțată adesea în rime de lac
îmbrăcată-n epitete cu frac
devine templu sau casă de palavre
se minte frumos, se spun lucruri grave
deschis îi să intre orișicui
îndrăznește să bată un cui
să agațe cuvinte, să le înoade
să intre-ncălțați sau cu broboade
că fură idei sau copie rime
nu-i judecați cu atâta asprime
nu-i marfă s-o vândă în galantare
e o simplă trăire pusă-n picioare
de vă dă mâna, poftiți în vagoane
cu cuvinte alese sau cu jargoane
fără-ngrădiri de la cei literați
poeții pe FB pot fi agramați
Taras Bulba

picuri de ploaie

picuri de ploaie
așa un dor intens mă înfioară
când somnul printre gene se strecoară
că aș vrea să cad ca picurii de ploaie
și cerbicia-ți aprigă s-o mai înmoaie

în brațe să te port apoi, în noapte
în pajiștea cu iarbă, flori și șoapte
să-ți stârnesc patimi, să-mi fii stăpână
să adormim în zori, acoperiți de lună

aș vrea această noapte să fie repetată
de fiecare dată să fii încercănată
să uiți de somn, cuprinsă de fiori
să uiți prezentul, în vis să te cobori

vor trece anii peste o lume-ntreagă
aminte ne-om aduce, parcă-n șagă
sub pasul nostru va crește iarba fericită
din cer cad picuri din ploaia îndrăgită
Taras Bulba

amurg

amurg
astrul zilei obosit, de pe gorgan se ascunde
amurgul său e vestit de-ale copacilor umbre
coboară-ncet bătrânul, după o cale așa de lungă
o clipă se oprește, atâta doar, pentru o rugă

se-nroșește în obraji, rușinat ca un fecior
pletele I se răsfrâng, peste hat, peste răzor
precum fiecare moș, murmură ceva în barbă
încruntat de se cutremur' firicelele de iarbă

alungat de craiul tânăr, iată că dispare-ndată
s-a dus timpul, Luna, sâmbetele I le poartă
alungat, simte o jale și se-ntunecă la față
necăjit, oftează lung și ascultă de povață

tremură în crâng alunii și îndat', pădurea-ntreagă
a-nțeles sosirea Lunii și cu asta nu-i de șagă
ofilită e grădina, în zadar te-arăți în cale
toate florile plâng; plâng de dorul pentru Soare
Taras Bulba

nemurire

nemurire
zilele trec, se duc departe
nu se ating una cu alta
e noaptea ce le desparte,
nu le-ai desprinde cu dalta

ca stejarul ce frunza își vede
căzându-i alături îngălbebită
sângele, nu-mi vine a crede
se târâie prin vena boțită

la fel ca ziua, toți se strecor
și-odată cu ei anii mei repezi
viața-mi trăită trece-n décor
trupul rămâne sub lespezi

rămân umbra unui mincinos
ce mi-a promis nemurire
că nu există loc întunecos
iar zilele îmi caută iubire

singurrul ce vârstă nu are
și-n veci nu va-mbătrâni
e sufletul, mereu în stare
morții mele a se-mpotrivi

al meu suflet, al meu amor
nu are noapte, el trăiește
nu pleacă cu zilele în zbor
el stă deasupra și strălucește
Taras Bulba

vântul

vântul
strânge totul de pe drum
frunze, zdrențe ori hârtii,
cărțile făcute scrum,
zi de zi și-alte mizerii

de-l întrebi: - ce faci cu ele?
îți răspunde cam flegmatic
- le arunc până la stele
și dispare enigmatic
Taras Bulba
(după o idee de Marin Sorescu)

comunicăm în vis

comunicăm în vis
avem o noapte-ntreagă
timp,să vorbim în somn
mai serios, mai în șagă
ca de la domn la domn

sătui, de-atâta muncă
tragem un kil de vin
nu cred să ne ajungă
căci noi în somn vorbim

în vis vorbesc cu mama
cu tine-n vis mă cert
în vis se iscă drama
sau câte un concert

mă scol de dimineață
când soarele irumpe
și aflu după o viață:
comunicarea
se-ntrerupe
Taras Bulba

atlanții

atlanții
cei ce susțin Pământul pe umeri
prin forță, voință, fără de temeri
sunt tineri titani numiți și atleți
mari cât odaia cu patru pereți

planeta albastră e ștearsă de praf
cu o cârpă ruptă dintr-un cearceaf
zilnic, în zori, de-o frumoasă fată
într-o rochie veche, cam demodată

îi e teamă pe atleți să-i atingă
astfel ca a lor forța să nu se stingă
când Atlas prin unghere e șters
cu riscul de-a se pierde prin Univers
Taras Bulba

amor sonor

amor sonor
te sprijini pe ale mele pleoape
te oglindești în ochii mei
prin ochelari cu lentile mioape
și-mi verși o lacrimă din ai tăi

îmi arzi irișii cu raza de jad
și-a lor lumină se vor pierde
n-oi vede stradă, n-oi vede gard
nici semaforul pe verde

nu voi avea pace, nici somn
pot sta cu ochii deschiși
te voi visa fără s-adorm
te voi iubi-n veci, fără iriși

vei râde, vom face amor
odată cu ploaia de vară
îți vei arăta plăcerea, sonor
s-o simt ca odinioară
Taras Bulba

în zori

în zori
miroase a ziuă când stelele se sting
un cor de păsărele se aude-n crâng
se sparg boabe de rouă pe un crin
prin iarbă un șarpe se strecoară lin

se simte aromă fină de poame arămii
trec prin grădini reci fantome alburii
pe cărări ce taie lăstare de gard-viu
spre lunca din vale, în râul plumburiu

la orizont, timizi, norii se-nroșesc
un cârd de ciute-n lizieră se opresc
pasc iarba ce păleste și frunze din tufiș
se crapă de ziuă: un ochi I s-a deschis
Taras Bulba

chirigiul

chirigiul
de meserie sunt chirigiu de cuvinte
le-ncing cu biciul și mână înainte
le strunesc în hățuri, de sunt nărăvașe
le stimulez cu foc pe cele mai lenoase

potcovesc rime de versuri la copite
m-aplec la fiecare, să fie potrivite
un migălos fierar, ce purici potcovește
spre-a nu zbura la cer, ca în poveste

frumoasa din pădure să nu doarmă
zmeul și-a lui mumă să nu aibă armă
urc până la nori, în palatul de cleștar
coifuri, buzdugane, să le primesc în dar

cobor cu trăsura pe al meu pământ
zurgălăi de rime să-mprăștii în vânt
transport Crăiasa albă de la polul Nord
dâre de roți rămân negre-ntr-un fiord

dar hamuri se rup, iar caii nărăvași
scot aripi și zbor către ai mei urmași
ducând pagini albe, fără vreun cuvânt
scorpia câștigă și rămân nătâng
Taras Bulba

frunza de vie

frunza de vie
când soarele dispare după coamă
culesul vie-i gata și prețioasa poamă
ia calea jgheabuluii, a teascului de stors
(la fiecare viță, bărbații oftau, geloși) ...

privesc la Eva goală din marmoră pink
cu coapsele prelungi și umeri de Sfinx
cu zâmbetul pur de seva nemuririi
vă întrebați: ce cauă frunza, între linii?

au înflorit lotuși în loc de sâni candizi
cu avântul lacom, ochii devin avizi
se pleacă sfiiciunea în fața frumuseții
căderea e supremă în zorii dimineții

descopăr o alună sub pântecul rotund
prin pleoape răzbat raze de korund
destul pentru a mitui privirile profane
să nu-i aflu viața printre curtezane

un gând îmi sparge mintea, să o fur
să privez bărbații de un idol pur
să-i întorc Evei calea spre desfrâu
să-i acopăr taina cu frunza sub brâu
Taras Bulba

nevăzătorii

nevăzătorii
priviți-i, par ridicoli, simple manechine
sunt singuratici, fără priviri meschine
n-au țintă fixă, nici umbră în astă lume
lumina n-are farmec, nici nu are nume

corola de minuni a florii din grădină
o simt prin piele și fruntea și-o înclină
cu privirea-n jos, ei văd în depărtare
cu mintea ei pășesc spre-nchipuita zare

ziua e noapte lungă, sunetu-i plăcere
viața-i voluptoasă când nu e tăcere
femeii îi e teamă că îi ghicește vârsta
din prima vorbă spusă, nu contează fusta

când văd nenorocirea, fața lor se stinge
inima ți-o simt, cât degetul te-atinge
când îți vezi iubita, cu frenezie-o sorbi
ei, Doamne, își ridică spre Tine, ochii orbi
Taras Bulba

o zi de vară

o zi de vară
ies din ghem înmănunchiate
razele ca niște suliți
tot mai calde, apropiate
străbat șesul, străbat uliți

în lumină, praf și fum
îmbâcsesc întreaga lume
vacile mugesc în drum
către frageda pășune

poleit, către amiază
soarele-ncinge natura
fiecare a sa rază
a-ntrecut de tot măsura

lin coboară-n asfințit
dând văcarului semnal
că a lui muncă s-a sfârșit
și ziua-i la final
Taras Bulba

o nouă dimineață

o nouă dimineață
când trupul e fierbinte și visul e mai dulce
când luna obosită se duce să se culce
la vremea deșteptării oștimii, vine o boare
dinspre fluviu, pe faleză și suflă-n felinare

în lupta nopții cu ziua, cerul sângerează
precum mireasa, fată, cearceaful îl pătează
cu obrazul în lacrimi începe-o viață nouă
în aurora dimineții lucesc boabe de rouă

pe stradă, curtezane cu-nvinețite pleoape
se-ntorc în parturi, noaptea s-o îngroape
ici-colo se aude cântatul ultim de cocoș
o babă mormăie în tindă în neglijeul roș

sticleții, somnoroși, se retrag spre case
e ora când hoții se dezmorțesc la oase
nebunii sunt cuminți în funduri de ospicii
mormane mari de lene ieșeau din edificii

trupul rotund al soarelui se naște în durere
din hăul fluviului, agale, crește în putere
sărind din somn, orașul prinde viață
cât încă e răcoare, acum de dimineață
Taras Bulba

șah la Regină

șah la Regină
e gheață la mal și-n inima mea
pământul tușește, aproape că plânge
pe tabla de șah regina urcă în șea
e emotivă și înroșită în sânge

cămașa-i pătată de tuș
din lacrimile ochilor negri
inima, stoică, învelită cu pluș
se zbate în caninii integri

o căpățână zace la picioare
și fluieră prin gâtul secerat
ascultă urale și moare
pe scena fostului regat

îmi fac trei degete mănunchi
încerc o cruce să-njghebez
din căpățână, un rest de trunchi
și sufletul să îl veghez

mă apropii cu o rugăciune
și amintiri, ca o reclamă luminoasă
plouă lăptos și nu-i minune
regina s-a întors acasă
Taras Bulba

noapte bună, copii! ...

noapte bună, copii! ...
lumina ochilor e tot ce pot îmbrățișa
la prima întâlnire în a iubirii vale
apoi, cum dintr-o cascadă iese spuma
un evantai deschide picioarele tale

mă cheamă neantul fruntea s-o plec
pe drumul de infern, tainele dispar
sânii tăi pe lângă inima mea trec
tu, prin farmec, mă prefaci în jar

mâinile ți se preling ca laptele, dulce
pieptul și coapsele îmi intră în culpă
îmi dai echilibru cât să mă culce
mă transporți înainte și după …
Taras Bulba

primul păcat

primul păcat
prea palidă micuța nou-născută
cu ochii ei de purpură
abia deschiși spre lumea neștiută
un „am sosit!” ne murmură

cu ombilicul prins de mamă
ce-așteaptă fireasca înnodare
privește la tabloul, prins în ramă
natură vie cu o floare

născută azi, fără trecut
are deja un prim păcat
faptul de a se fi născut
fără întrebări, fără „aprobat”

la orizont e un viitor fatal
tresare plăcut la atingerea maternă
ursita I-a prevestit,banal
că viața nu va fi eternă
Taras Bulba

paiața

paiața
o viață cerșeti râsul, urlând în soare
mi-e milă și solicit public, îndurare
să nu-ți mai rănească inima însângerată
oricine vrea îți sfâșâie cămașa pătată

asemeni animalului cu un lanț de gât
tributul îl primești cu un gest urât
sclipirea din ochi și voluptatea slută
ți-ascunde pudoarea și tăcerea mută

o viață fără glorie, plină de jale-amară
dansezi oricând pe scena ta vulgară
cel ce râde, moare și în veci nu știe:
distracția e artă și multă mută, poezie
Taras Bulba

năpârca

năpârca
să nu cauți iubirea pură în deșert
te va-nșela, dacă-i arăți respect
îți citește gândurile în ochii de vițel
să nu fii cucernic, doar un pic mișel

în adolescență, rugându-te la sfinți
ai avut vedenii: fecioarele cuminți
ai vărsat lacrimi, ai mai rupt o floare
ai visat spre ziuă la prima deflorare

ai aprins parfumuri pe misticul altar
nu acceptai cută, totu-i curat, cleștar
ai căutat leac pentru un chin, o spaimă
ai plâns în amurg, lipsit de orice faimă

după o vreme ai aflat de-al viperei venin
a fost oribil, ai îndurat brav și fără chin
ai smuls vipera rea din sânul jubit:
să mori sau să trăiești, eu te-am izbăvit
Taras Bulba