Demonicul
destin
Încet, încet, mi se dezvăluie destinul
printre-ascuțite
stânci, poteci cotite
Mă-nvăluie
tăcut, mă pipăie în chinul
orb,
târând în lanț bulboane
ostenite
Șontâcăie
urcând,
se-mpiedică și cade
Nu
se compară cu a melcului iuțeala
Se
târâie pe fund, precum rățoiul. Șade
și îl cuprinde îndată o toropeală
Străzi
desfundate, clădirile-n ruină,
le
ocolește
fără grabă, urmat de mine
Se
mai ascunde-n câte-o vizuină
și-aștept
să apară din întunecime
Mai
cercetează câte-o gură de canal
Întreb, dar ce să-mi răspundă un ecou?
Rămân
cu găndurile goale de moral
Să lupt c-un spirit? Aș deveni erou.
Taras
Bulba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu