nemulțumirea calului

nemulțumirea calului
am fost cândva la tropice
cam prin ținutul Serengetti
e plin de lanțuri trofice
lipsea doar omulețul Yeti

eram călare pe un cal
ce-ndată i s-a făcut milă
când a zărit în areal
un animal numit cămilă

așa ceva nu se există
devin ca Darwin, un ateu
căci calul e trecut pe listă
dar ăsta nu e tatăl meu

credința i-a pierit de tot
când caii îi apăreau vărgați
aveau copite, crupă, bot
dar leneși și păreau blazați

e doară unul Dumnezeu
cu barba și cu pleata sură
de călărit sunt numai eu
și tot eu trag și la trăsură

dar tu mănânci zilnic ovăz
ogarii aleargă coada vulpii
eu privesc lumea ca să văz
că nu mor caii când vor lupii
Taras Bulba

ghilotina DNA

ghilotina DNA
în lacrima neplânsă, lipită de o geană
îmi stă toată durerea, urâtă, inumană
când văd mârșavul furt și spoliere
a țării ce-a fost ca stupul plin cu miere

noul Țepeș îi trage-n țeapă pe români
acelați Țepeș îi iartă pe hoții cei străini
ce ne conduc țara, precum fanarioții
ne fură și umilește și fac pe patrioții

dar Țepeș să nu uite că Vodă cel fudul
a stat în închisoare, a pătimit destul
să-i amintesc Luluței și de Robespierre?
juzii necinstți de-aceeași ghilotină pier
Taras Bulba

rugăciune în postul Paștelui

rugăciune în postul Paștelui
Doamne din cer, cu lungă vedere
ce-asiguri pază acestui pământ
dă-mi o dovadă de mângâiere
de ți-am ieșit ades din cuvânt

e o simplă rugă, nu îți cer milă
e o nădejde în Tine, în altar
de mă asculți, să nu-ți fie silă
că-ți cer să-nceteze ce este amar

nu cred în popă și nu-ndrăznesc
să-i rostesc cuvinte de taină
răspunsurile lui nu mă mântuiesc
contează și cine-i sub haină

doresc adevăr și acea lumină
a soarelui, ce veste să fie
o soartă bună, de fericire plină
pentru a mea patrie, bucurie
Taras Bulba

drumul spre mare ...

drumul spre mare ...
încet-încet dispare a soarelui lumină
zefirul dinspre apă începe de suspină
pe-așa plăcută vreme fug de loc urban
să privesc departe, spre muntele-gorgan

pe malul apei, tăcerea-i interesantă
singurătății îi țin de urât, pe o bancă
oriunde întorc privirea mă desfăt
și inima și sufletul, găsesc ferice-n tot

când faleza, cu verdele-i crud s-arată
din loc în loc, de flori împestrițată
îmi ostenesc privirea continuu alergând
de parcă n-am să le mai văd nicicând

mica dumbravă ce-aleea o însoțește
încoronează fluviul ce lin șerpuiește
să ducă mai departe dorința de frumos
scânteind pe luciu, talazul albicios

pe cer apare luna, vremelnica stăpână
a perechilor de tineri, cu fața ei blajină
se urcă spre zenit, apa fluviului albind
tinerii o admiră și se sărută, mulțumind

în jur e fericire, dar inima mea piere
căci sufletul e jalnic, lipsit de mîngâiere
la mal apare-o luntre, poate-i întâmplare
mă urc îndată-n ea și pornesc spre mare
Taras Bulba

pribegie

pribegie
am obosit de-atâta stat în casă
să plec aș vrea, dar nu definitiv
să rătăcesc în mână cu o plasă
cu un mezel în loc de aperitiv

pe drum de țară, printre lanuri
de orz, secară, grâu, porumb
pe mări, oceane, printre valuri
să mă feresc de drumul strâmb

cândva mă voi întoarce-acasă
spre toamnă, pe la ora cinei
să adorm cu draperia trasă
ascuns de stele și lumina lumii

mai am un ultim vis straniu
înainte să dispar definitiv
să mă spălați cât încă-s viu
pentru a fi mai … tranzitiv
Taras Bulba

frustrări tardive

frustrări tardive
pe astă lume am iubit arzând
cu trup și suflet m-am dedat total
nu am știut, nu mi-a trecut prin gând
că am comis vreun păcat moral

și chiar de-aș fi știut, păcatu-i mare
atunci când ți se-oferă pe-nserat
numai o caldă, dulce sărutare
și tu refuzi, gândind că e păcat

n-am lenevit pe iarba parfumată
nu-ndrăzneam lângă o femeie
și-un sfat vă dau ca, niciodată
să refuzați plimbarea pe alee

căci va veni vremea nostalgiei
vei fi în preajma jalnicei plecări
ești mulțumit c-ai darul poeziei
dar e mai epic să nu ai frustrări
Taras Bulba

îndoiala

îndoiala
„este ca puful de păpădie,
pe care îl suflă vântul
este ca raza ce o mângâie
și îi ascultă cuvântul

este ca floarea de cais
cu a ei rochie roz
este tulburătorul vis
venit din tărîmul lui Oz”

lasă-i brățările-n pace
să nu-i cerșești fericirea
ești îmbrăcat la patru ace?
te strivește doar cu privirea

dragostea-i molimă, ciumă
te-ncântă, te face cum vrea
e târfă, nu știe de glumă
„e târfă, dar e a mea”

inima mea, cea nătângă
visează în lună și stele
multe-au făcut-o să plângă
acum se răzbună pe ele
Taras Bulba

o veche rană

o veche rană
îmi întreb inima de i-e dor
de rămurișul din pădure
o simt c-o trece un fior,
în curând vom fura mure

i-e dor de ramul înfrunzit
de zumzetul ca un preludiu
de soarele de la zenit
de luna oglindită-n fluviu

i-e dor de cârduri de cocoare
ce se întorc din țări toride
de încolțirea din ogoare
de mici idile, sărutări cupide

i-e dor de roza asfințire
când tu ai hotărât să pleci
gingașă frumoasă și subțire
ai dispărut din vis pe veci
Taras Bulba

mă dor depărtările ...

mă dor depărtările ...
au fost și ploi, au fost și vânturi
fluviul pe mal s-a tot urcat
pe aleea-ngustă, prins în gânduri
purces-am singur la plimbat

trăiesc tot mai zgârcit în dorințe
simt efemerul timp ce-a rămas
dar în pământ încolțesc semințe
și îmi șoptesc să ies din impas

mă dor depărtările de cei plecați
nu mai am chef să beau, să joc
de știu că sunt bine și apărați,
o iau de la capăt și mai cu foc

după o plăcută zi, seara se lasă
soarele coboară, fluviul ia foc
de la faleză plec iarăși acasă
deși, parc-aș mai rămâne pe loc
Taras Bulba

ofrandă

ofrandă
în pajiștea cu cai sălbatici
pasc ale mele gânduri bune
uit de ura pentru inamici
le dărui chiar o rugăciune

suflete de oameni, chinuite
vin să se-adape la vadul cu cai
în liniște pasc alături de vite
fără de zbieret, fără de grai

zilnic vine, paște și pleacă
o turmă tăcută de miei
I-așteptă o soartă firească
de Paște, ofrandă la zei

în turma de miei se pierde
și-ale mele gânduri bune
pășesc pe pajiștea verde
tăcând împreună o rugăciune
Taras Bulba

promenada

promenada
mi-am făurit o vîrstă a treia
cu părul grizonat ca roua
cu barbișon de țap bătrân
palid la față ca un spân

sub stern, în partea stângă
o inimă mărită stă să plângă
căci nu mai are ghes la tine
iubește doar nepoții, ca pe nime'

mi-am promis că-mi fac baston
nu pentru sprijin, e de bon-ton
și-mi fac plimbarea pe faleză
cu flori de corcoduș în freză

îmi scald privirea încă vie
la copilașii plini de energie
la tinerii pe role, biciclete
la cei mai mici pe trotinete

pe valuri, papucii zburători
trec precum gândul de ușori
pe mal pescarii ochii își zgâiesc
la plută, dar peștii se-odihnesc

soarele coboară la culcare
fluviul trimite o pală de răcoare
a mai trecut o zi de bătrînețe
pornesc încet; un glas îmi dă binețe
Taras Bulba

e timpul ...

e timpul ...
clepsidra nu bate, ci curge lin
iarna și vara, din zi până-n noapte
îți bei paharul cu miere sau pelin
te poartă destinul până la moarte

curge nisipul, vrea să te-ascundă
în noaptea rece, sub bolta de piatră
e implacabil, nu-ți las-o secundă
să-ți iei rămas-bun de la vatră

ai fi vrut să-mbraci o alta haină
se-apropie sărbatorile pascale
vei merge la cina cea de taină
unde Iisus te spală pe picioare

e singurul prieten ce ți-a rămas
din alaiul ce te-a curtat în viață
să nu cerșești, în noul tău popas
nici n-ai cui, ești în pustie piață

clepsidra va curge o eternitate
Taras Bulba

să sărbătorim de Paște

să sărbătorim de Paște
sunteți străini în suflet și simțiri
de-al nostru ne-am, cel pătimit
din care s-au născut atâți martiri
aveți pe dracu-n voi, v-a năimit

ați asurzit, se strigă plângeri
de mame, de copii, bătrâni, oieri
curând veți fi goniți de îngeri
fără s-aveți parte de-nvieri

poporul, în loc să vă mângâie
vă va mustra cu fum de denii
veți alerga ca dracul de tămâie
veți fi pe veci, tot în bejenii

nici Dumnezeu din cer nu iartă
pe cel ce-si umilește seamănul
am pătimit destul de soartă
ne vom lua vatra și leagănul
Taras Bulba

SF

SF
Iubești după programele binare
ești o fixistă, mergi după rigoare
te las de-a pururi cumpătată
prin aenzori, fire, conectată

vrei să te smulgi din mine
să-mi furi izvorul de minune?
nu-mi pasă, am ale lunii faze
noaptea mă-ncarcă ale sale raze

ce-mi pasă de iubire? un apatic
în orice vers se scaldă, e lunatic
mareea se umflă în 'nălțime
că-i tulbure sau e limpezime

miile de patimi fost-au începuturi
ce s-au sfârșit în sacrele ținuturi
sătul de visul somnului etern
citesc toate romanele lui Verne
taras Bulba

evadarea

evadarea
Ies în livadă, sătul de odaie
lenea-n spinare mă înconvoaie
o rază filtrată mă gâdilă-n gene
gându-i departe, la cosânzene

sălciile-și spală pletele-n iaz
albinele zumzăie și mă țin treaz
tihna îmi picură la nesfârșit
în trupul ce-o iarnă l-a obosit

o boare m-alină și îmi veghează
visul și somnul de după-amiază
un greier își ia lecții de vocalize
se-aude in somn, îl văd în vise
Taras Bulba

primăvară, te-așteptam

primăvară, te-așteptam
dispar ale iernii neguri reci
se zvântă tina pe poteci
e primavară, încă de luni
peste grădina-ntregii lumi

tinerii-și caută pereche
se-nfiripă idila veche
bat cârduri aripi mici pe cer
vin iar cocorii din mister

natura, dup-o zi de ploaie
larg peste lume se despoaie
cârcelul pe arac se suie
fără ca cineva să-i spuie

pocnesc afara muguri cruzi
pericol sa rămânem surzi
noroc de geamuri termopane
în așezările urbane

în pieptu-mi inima bolnavă,
cum valul bate în etravă
da semne noi de înviorare
și bate ca în toba mare
Taras Bulba

eliberare

eliberare
se aud, de vânt aduse, șoapte
de la străbunii noștri-n noapte
ei nu mai sunt nici amintire
căci I-am pierdut prin cimitire

vom fi și noi sărmane umbre
uitați de timp în nișe sumbre
se-absoarbe trupul în pământ
iar sufletul va deveni mai sfânt

suflet, ce va încerca să zboare
cât mai departe, către soare
să construiască ,el, un stingher,
punți peste veacuri, scări la cer

Al nostru acoperiș, eternitate
adumbritor al durerii ferecate
va fi deschis spre lumi astrale
lăsând să plece tristeți și jale
Taras Bulba

datoria se platește

datoria se platește
mi-ai dat struguri în zi toridă
dar pentru mine-i aguridă
mi-ai dat zăpada și ninsoare
dar s-a topit la primul soare

m-ai făcut om din caolin
dar ai uitat să-mi dai destin
sau mi-ai dat totul și desigur
că eu nu ajungeam la struguri

am tot primit și se cuvine
mă dăruiesc acum pe mine
ceasornicul cu cuc nu ticăie
pornesc spre steaua care licăre
Taras Bulba

magie

magie
a izvorât din lacrimile amare
din narări de aduceri aminte
s-a hrănit, s-a făcut mare
purtând nectarul fericirii sfinte

e-mbătătoare ca un crin regal
crescut din clocotul iubirii
și-n juru-i nu-i găsești egal
chiar din momentu-nmuguririi

din pătimașa inimă a simțirii
se naște și crește-n frenezie
bobocul magic al nemuririi
dulcea și îngereasca poezie
Taras Bulba

întoarcerea în mine

întoarcerea în mine

cătam un drum lipsit de jale

cu flori care să-mi iasă-n cale

fără răspântii, poteci în labirint

să rătăcesc sub mărăcini boltind

'mi-apare iadul fumegând în vale

nu-i chiar un drum acoperit cu dale

mergând pe-a lui dâră de cenușă

îmi amintesc că vremea e apusă

cumpăna ce cade-n vărsător

îmi urca vița vieții cât mai în viitor

puhoaiele bat maluri și rovine

dar apele n-ajung până la mine

îmi sprijin sufletul într-un toiag

tăiat din mărăcini cu un briceag

și m-aciuiesc cu îngerii pierduți

uitând de cer, de anii cei trecuți

n-am fost in viață un cucernic

am fost un alchimist, nu vistiernic

eu și cenușa prin care am trecut

în piatra și pământ ne-am prefacut

Taras Bulba

ispita

ispita
intru-n cerescul rai, iatac de vis
păzit de îngeri în mătase fina
deodată se deschide un abis
între coapsele cu pantă lină

un trup se-arata între perne
cu brațe pline de tentacule
te-a atrag în arcuiri viclene
cu gleznele subțiri și mici rotule

în jurul ei e gol, e nemărginirea
n-am voaluri pe trupul ei s-aștern
rămasă goală, se naște împlinirea
s-ajung în adâncul visului etern
Taras Bulba

o cină în familie

o cină în familie
copil crescut în bătătură
sau pe suhat, doar în chiloți
mâncam o zarzără, o mură
seara la cină eram toți

stăteam în jurul mesei joase
pe scaune cu trei picioare
mă săturam de cum miroase
cartofii copți muiați în moare

gustam rachia-n mici pahare
ospățull devenea tăcere
pe limbă-mi sta o întrebare
simt toți a mea plăcere?

muiam cu boțul în castron
cartoful devenea divin
și fără-a folosi sifon
bunicul ne servea cu vin

o cină bună se-ncheia
cu boabe fierte de porumb
și cu o clacă, altcumva
pleoapele cădeau de plumb
Taras Bulba

omul si melcul

omul si melcul

s-a născut cu casa-n spate

că-i serviciu sau vacanță

se târâie cu ea pe coate

fără ușa, geam ori clanță

având un așa exemplu

omu-a inventat rulota

dar n-are avantaj ca melcu':

ANAF-ul ii trimite nota

plus parcarea, asigurarea

mersul pe autostradă

dar tu iîți lauzi etalarea

vrei ca lumea să te vadă

că-i la mare sau la munte

melcul se cazează gratis

tu te legi de amănunte

parc-ai merge la Paris

melcul are coarne false

este simțul lui tactil

tu stai nopțile de șase

și-i umbli doamnei în mobil

vrem cu toții avantaje

copiem din plin natura

când ajungem la partaje

inventăm avocatura

Taras Bulba

iubire lunatică

iubire lunatică

depind de-al nopții satelit
sunt defazat ca el în patimi
când scad ca marea-s umilit
sufăr profund, până la lacrimi

când luna-si umfla mușchii
și marea se ridica-n flux
mă înfoiesc din toți rărunchii
și-aș vrea să zbor la lună, sus

iubirea-n față-mi se rasfrange
ne-atragem reciproc, robiți
aici, jos e forța ce ne-nfrânge
și ne îneacă-n suferinți

e o lege ce poetul o înfruntă
păsându-i de iubirea lunii
și-ale ei faze ce-o confruntă
cu versul și splendoarea lumii
Taras Bulba

Demonicul destin

Demonicul destin

Încet, încet, mi se dezvăluie destinul

printre-ascuțite stânci, poteci cotite

Mă-nvăluie tăcut, mă pipăie în chinul

orb, târând în lanț bulboane ostenite

Șontâcăie urcând, se-mpiedică și cade

Nu se compară cu a melcului iuțeala

Se târâie pe fund, precum rățoiul. Șade

și îl cuprinde îndată o toropeală

Străzi desfundate, clădirile-n ruină,

le ocolește fără grabă, urmat de mine

Se mai ascunde-n câte-o vizuină

și-aștept să apară din întunecime

Mai cercetează câte-o gură de canal

Întreb, dar ce să-mi răspundă un ecou?

Rămân cu găndurile goale de moral

Să lupt c-un spirit? Aș deveni erou.

Taras Bulba

Martie

Martie

În scurta iarnă am auzit doar șoapte

A fost cam nefiresc de blandă,

fără furtuni și vifore în noapte

Geru-a plecat în nord, să se ascundă

Zăpada s-a topit, atâta cât a fost

a ieșit și sufletul din hibernare

Inima accelerează, își are-un rost

să trimită sângele la o plimbare

Soarele-n amiază-i tot mai sus

Pământul reavăn se zbicește

Revine cocorul de unde-a fost dus

și barza la cele ce vor naște

De-apleci urechea spre copaci

auzi pleznirea mugurelui crud

Se urcș-n salturi vrejul pe araci

împins de-adierea vântului de sud

Lumina se strecoară printre nori

Se urcă seva prin vine în coroane

Calc iarba și mă trec mii de fiori

că o strivesc și alții mor de foame

Sătul de stat în casă, pornesc agale

pe sub roscovii cu tecile cântând

Copii pe role-mi dau târcoale

Vine și ea, fericirea, dorită-n gând.

Taras Bulba

Țărmul de vis

Țărmul de vis

Corăbier pe mările astrale

am străbătut Calea Lactee

în căutarea tainei abisale

să o deschid cu a mea cheie

În acest cutreier am prădat,

luat de valul vremii, azvârlit

în spuma dulcelui păcat

și-acum mă văd împotmolit.

Mă rog la stele și la lună,

cerulu-i cer un țărm de vis

unde corsarii se adună

să dea noroc în Paradis.

Taras Bulba

circumstante atenuante

circumstante atenuante

stie cineva

unde salasluieste inima,

sa-i indrept pasii Domnului

spre ea?

cugetul omului

l-am regasit in cer

in zorii Eternitatii Tale

si unde pasii pier

am ars, ca orice om

pana ce soarele apune

ca frunza dintr-un pom

iubirea mea e o minune

e rug aprins, e o lumina

e mintea-mi, inca treaza

deci inima nu are vina

si cazacioc danseaza

Taras Bulba

oenologica

oenologica
via pe retina-mi creste
vinul ramane pe limba
pana a prinde de veste
vremea alearga, se schimba

pe coasta lastarii tresar
cand mugurii plesnesc
si sorb din roua ser amar
ca mai tarziu sa patimesc

lumina se preface in nectar
din vazduh topit de soare
sa-l torn alene in pahar
cand tacerea-i apasatoare

ma privesc in ros cristal
vad cum soarta ma ingana
sa plec la bal sau la spital
sau sa cad intr-o fantana
Taras Bulba

visul

visul

muncesc sa prind din nou iubirea

sa n-o mai scap din ochi nicicand

s-ating cu ea izbanda, nemurirea

sa-nvat din nou sa ma port bland

te- ntind de-a lungul si de-a latul 

te curatesc sa nu-ti fie de deochi

de cum te-arati, se-ntuneca barbatul

ce-admira brate, piept sau ochi

te simt in camera mai mult tactil

eternitatea-si casca in mine abisul

ca al lui Pygmalion sculptor umil:

unde-i iubirea? gasesc doar visul

Taras Bulba

Adam si Eva

Adam si Eva
m-asez cu Eva sub un pom
nu orice pom, era un mar
m-asez in poala-i sa adorm
in timp ce-mi minte-un adevar

nu stiu cum, dar se facea
ca Eva musca din marul paduret
in timp ce sarpele o-ncolacea
si ii soptea venin, discret

intelepciunea din gradina
m-a invatat ca pomul sfant
ce cu nesat sorbea lumina
avea o taina sub pamant

vroiam ca visul sa ma-nsele
si marului sa-i inteleg taina:
sarpele l-am jupuit de piele
si-am invelit nudul cu haina

izvorul de pacate, odata stins,
s-au stins si flacarile-n iad
luminile gradinii s-au aprins
si-mparatim in verdele de jad
Taras Bulba

povestiri pentru nepoti

povestiri pentru nepoti
satui de zane, feti-frumosi
de zmei, de mume ale padurii
mi-am zis: nu sunteti norocosi,
n-ati apucat vremea trasurii

as vrea cu voi sa joc intruna
cum niciodata n-am jucat
vreau aripi, sa ne coasa buna
si-apoi pornim la colindat

sa v-arat cum Oltul s-a-nfratit
cu fluviul Dunarea, langa Islaz
unde oltenii lui Tudor s-au unit
sa scape de-al turcilor necaz

iata mai sus, Istrul la Cazane
cum sapa-n muntii de granit
Traian, cu zeci de escadroane
trec podul si Dacia ne-a cucerit

colea-i Prutul domol, mai la vale
inrosit de sange otoman si slav
semintii, ce ne-au stat in cale
si s-au luptat cu vlahul brav

venit-au nemtii, vechii teutoni
ne-am masurat ostile-n Oituz
romanii, in camesi si pantaloni
I-au atacat din gropile de-obuz

azi, cand ranile tarii le pansam
neatacati de huni, slavi ori lesi
iesim in strada, demonstram
sa dovedim ca suntem lasi
Taras Bulba

oda suferintei

oda suferintei
sa-ncepi din zori cu suferinta,
taciune, ce mocneste in piept
e aproape trecere in nefiinta,
saracit, despuiat, inca asept

tu, lacrima, un strop de suflet
ce-ai izvorat din adancul meu
ai stat ascunsa intr-un cuget
si te-ai desprins acum, la greu

ramane doar o dara pe obraz
de la caldura razelor de soare
apa suferintei, al unui necaz
se destrama in pulbere de sare

luati aminte, ai nostri semeni
invingatori, invinsi, biruiti
nu va trece prin viata nimeni
fara de lacrimi si suferinti

sa n-asteptam minuni din cer
cat timp am incalcat cutume
ce-au lasat racile si pier
odata cu al nostru nume
Taras Bulba

drum bun spre Kronstadt!

drum bun spre Kronstadt!

un nor pluteste pe deasupra
si ma boteaza cu picuri de vin
astazi mi-au plecat cu trupa
doua vlastare; e ora de chin

raman singur cu al meu trup
prea stramt pentru un suflet
suficient de larg pentru un stup,
de fluturi, nebuni dupa umblet

in piept furtuni s-au petrecut
zdrobeam cu mintea stancile
prin brate trupuri au trecut
dar nu le-am frant; erau fragile

curand va suna talanga de lut
odata cu soarele ce va apune
gura imi tace, n-am s-o asmut
pe soarta sau sa cer o minune

raman cu gandul la ai mei urmasi
si la stejarii ce ma vor astepta
cum via se-nmulteste prin butasi,
la fel si cei din stirpea mea.
Taras Bulba

suprasuficienta

suprasuficienta
se duce o zi, alta se naste
intr-o perpetua lumina
visele noptii nu le-om cunoaste
subconstientu-i de vina
anii mei, cati sunt, gramada
ca adierea se strecoara
au facut destul corvoada
sa traiasca cat o cioara?
imi admir varsta, asteptand
cu parul ce inca nu a albit
ca pomul cu frunza cazand
si trunchiul de vifor, racit
seva se scurge alene prin vine
oglinda reflecta chip tineresc
unda din ochi, ceva o retine
nu-i place sa-i reamintesc
ce am sub frunte, varsta nu are,
pastreaza secrete-n clisee
le pot reda in aceeasi stare
cum de se-ntampla?
nu am idee
Taras Bulba

epitaful unui ateu credincios

epitaful unui ateu credincios

mi-e inima de-acum linistita
dupa atata zbatere in piept
timpu-i oprit, nu misca o clipita
de fapt, pe nimeni nu mai astept
s-a dus ce-a fost mai greu
de-aici mi-e calea mai usoara
s-ar zice ca am fost ateu
si-n iad dracul ma coboara
sau poate-un inger sa ma-ndrepte,
de-oi fi iertat de Dumnezeu,
spre nebanuite trepte ...
Taras Bulba