mama

mama
avea obrazul palid, mana slaba
ochii retrasi, plini de blandete
din care disparuse orice lava
acum, in prag de batranete

din buzele ca floarea de zambac
a reusit sa-mi murmure o ruga:
sa-i sarut nepotii; cum sa nu o fac?
zambesc si lacrimi-ncep sa curga

am parasit-o pe patul de spital,
intr-un décor de alb-murdar
sperand in diagnostic neletal
pus de un doctor, meticulos la dar

nu concepeam sa n-o revad curand
si ca o tenie de caine s-o ucida
pe unde-ai ratacit, tu, Domnul sfant?
de ce cu unii soarta e perfida?

o viata-ntreaga a trudit ca roaba
eu, unic fiu, plecat la scoli inalte
la despartiri, se lupta cu treaba:
avea privirile de lacrimi inecate
Taras Bulba
(mamei mele, stinsa din viata, inainte de a implini 58 de ani)