neliniștile amorului II

neliniștile amorului II
aud cu limpezime cum sângele în vine
se zbate, fără rană, în ritmice suspine
prin trupul meu el trece ca râul prin câmpie
împrumutând naturii culoarea arămie

dar setea mă bântuie și iar recurg la vin
e cel ce-mi face ochiul mult mai clar și fin
mă duce în uitare, în dragoste și-apoi
la ceea ce natura numește cifra doi

cu dulce voluptate, înfrigurat eu caut
să mă strecor tiptil, asemenea lui Faust
la tainic ceas, dar nu ca menestrel
ascuns de umbra tăcerii, ca ultimul mișel

pământul apă-așteaptă, este avid de viață
se-nfruptă flămând cu-a razei dulceață
așa cum eu pătrund la tine între pulpe
la fel și colțul ierbii în câmpuri va irumpe
Taras Bulba