trecerea Styxului

trecerea Styxului
ce tare suflă vântul! îmi frunzărește cartea
zburați voi pagini, moartea-și va cere partea
valuri sărate născute-n marea exaltată
stârnesc în suflet gânduri, o stare agitată

să vi-l prezint pe-Ahile, obișnuit să-nvingă
și pe Paris, ce nu-i lăsa, văpaia să se stingă
Elenei cea din Troia? toți, astăzi sunt statui
primu-a pieri stupid, rănit în al său călcâi

consolatoarea moarte se vrea un sân matern
e mândră, e pioasă, se ascunde-n timp etern
al meu brav suflet,mai speră-ntr-o visare
dar va pieri-ncântat, de-o simplă, pură boare

semeață ești cu coasa, somnul îl ții ascuns
într-un abis în care soarele încă n-a pătruns
altar al efemerului timp, împrejmuit de ape
în care vom depune ofrandă cât încape

asemeni fructului ce gustul nu și-l schimbă
nu piere, atîta vreme cât e ținut pe limbă
asemeni țigaretei ce se transformă-n scrum
și trupul lasă-n urmă un suflet ca un fum

chiar de-o susțin sau nu, justiția-i superbă
c-un nemilos amnar aprinde-ndat o jerbă
am timp să-mi spun în sine, numai mie
„treci inimă-n neant, în cânt și poezie!”
Taras Bulba

dorința

dorința
în casă-i frig precum afară
să facem frigul să dispară
și-a dispărut, căci este vară
în casă-i cald, precum afară

orice idee-i fum spre seară
gîndirea e lăsată afară
nu se mai mișcă nicio boare
rămâne-un gol, restul dispare

a respira este un chin
nu știți un mormânt virgin?
sub a lui marmură mai rece
această vară o voi petrece
Taras Bulba

dorul brizei

dorul brizei
un vechi plictis m-atacă în orgoliu
să fug, să plec din al meu fotoliu
să zbor pe crește de valuri înspumate
sau mai sus, spre bolțile înalte

sunt trist căci cărțile-s citite toate
penele nu scriu, păsările-s moarte
pagina mi-e albă, lumina e pustie
gândul e plecat, din zori pân' la chindie

un pescăruș e beat sau aripa e frântă
nici parcul verde nu mă mai încântă
nici țărmul calm și-atuncea m-am decis
să ridic ancora și să mă las de scris

am pus la apă nava cu-ale ei tangaje
cu cap-compas spre exotice miraje
cu velele în vânt, ademenind furtuni
departe de lume, aproape de genuni
Taras Bulba

apariția-surpriză

apariția-surpriză
umblam pe mal, în prag de seară,
când tu mi-ai apărut, ca o visare
în jur cu heruvimi, cu ale lor viole
ce făceau să plângă în urma lor, corole

părea, pe cer, și luna îndoliată
oricum, avea lacrimi, era încercănată
se aplecau pe ape sălcii plângătoare
deși se anunța o zi de sărbătoare

dar, vai, și-n ochii tăi sunt lacrimi
să fie căință, de la mai vechi patimi?
să fie sărutarea dulce din divina zi
a mirelui, ce încă nu pare-a se trezi?

te las cu-a tale lacrimi și tristeți
cu a ta alegere, sper să nu regreți
cu ochii în pământ, plec, recules
cu savantul regret al unui neales

m-alint, cu luna-n plete, parcă zbor
în cântec disonant, ca un canon de cor
aș vrea s-adorm între stele albe
în miros de crini cu petale dalbe
Taras Bulba

femeia vampir

femeia vampir
m-am trezit singur pe-o culme a uitării
când mintea îmi juca feste, ale nepăsării
într-o-mpletire suavă de sunet și lumină
eram furat de vise într-o tainică grădină

femeia era goală c-un aer de biruință
culcată între perne, cuprinsă de dorință
blufam, părând un țărm de mare liniștită
atras totuși de formele felinei îmblânzite

maiestuoasă, lină ca lebăda pe unde
mă îmbia cu sânii și pulpele rotunde
m-ademenea ca îngerul spre fructul oprit
sub frunza ei de vie c-un ciorchine vrăjit

mi-a dat să beau din cupă licoarea visării
în laser se transformă în venele pierzării
raza din cer ce luna pe mine o răsfrânge
iar trupul ei din bronz se îmbăia în sânge
Taras Bulba

solstițiul de vară

solstițiul de vară
e ceasul când dulcele fruct
atârnă greu, ramuri se rup
în noaptea mică, fără somn
când numai păsările dorm

e noaptea când la rădăcini
comorile au prins rugini
întâmpinând solstițiul cald
de pe tărâmul celălat

călcăm țărâna ce ne frige
copacii n-au puteri să strige
prinși de focul din grădini
în loc de frunze le cresc spini

salvarea vine cu glas tare
zvâcnesc fulgere a răzbunare
dogoarea aleargă, parcă-a frică
de nori din care gheață pică

din negrul cer vine stihia
ce-a gonit și ciocârlia
râul sec își umple cada
înverzește iar livada
Taras Bulba

noapte de vară

noapte de vară
peste oraș și fluviu doar luna de mai vine
ne luminează-n treacăt în nopțile senine
ceva zdrențe de nori atârnă într-o parte
par aripi ostenite, venite de departe

pescărușii, printre macarale-ntunecate
rup pânza de păianjen prin unghere uitate
ici-colo, printre ierburi, câte-un greier trist
sub farmecul de lună se crede un artist

în zori faleza-i prinsă în aceeași armonie
cântă cinteza în zăvoaie, pe cer o ciocârlie
mii de corole prin aer își împrăștie odorul
rămâi vară mai mult, că tare îți duc dorul
Taras Bulba

sonetul miresei

sonetul miresei
ți-ai ales suflet din esență de Rai
în pași de dans, o zână tu păreai
acompaniată de triste viori
cântând iubirea pe un ton minor

o-ntreagă viață-ți pare oportună
e o minune, picată ca din lună
a ta fericire se naște la izvor
c-al tău iubit e-un veșnic iubitor

din arbori, de la păsări ai arvună
răgazul timpului dat de natură
cei uniți să creadă-n fericirea lor

în parcul vechi își spun cu dor
printre alei, statui ce mor
speranțe pentru-o viață bună
Taras Bulba

alegeri libere

alegeri libere
dincolo de viață este-un somn etern
ai ultim domiciliu: în Rai sau în Infern
acesta nu-i destin, e lege a naturii
ești câștigător sau victima minciunii

să vedeți în Moarte ca pe-orice amantă
febra-ți potolește, e chiar consolantă
iar taina-mbrățișării e un un simplu spasm
e maxima iubire, ce-o trăim în basm

să nu vă speriați, că hăul nu-i adânc
e ca la vreo doi metri sub pământ
sau dacă preferați, veți pieri în foc
iar dragilor, cenușa, le-o lăsați în stoc

dependenți suntem de-o străină vrere
că-i foc, că-i mormânt, dincolo-i tăcere
Taras Bulba

reanimarea

reanimarea
frumoasa mea visează, în iarbă s-a culcat
de-amoruri istovită, cu trupul despuiat
străjer îi este luna, pe cerul clar, senin
ce-i veghează somnul în lungul ei leșin

dintre gene I se prelinge o lacrimă ascunsă
o adun într-o branulă, în vena mea pătrunsă
în inimă s-ajungă să-mi dea esența vieții
să-apuc să-i mai văd ochii în zorii dimineții
Taras Bulba

cărarea pierdută

cărarea pierdută
și azi caut cărarea pe care tu mergeai
te-am căutat adesea sau poate că, de loc
te-am iscodit din ochi, dar ochii-i închideai
tu stăteai departe sau în același bloc

și iată-te, subțire, trecând pe strada mea
aveai mers sprinten și pentru mine era chin
nu-ți auzeam gândul, căci mersul m-asurzea
te-aș fi faultat, iar tu mai fi fentat felin

mi-ai apărut în noapte, cu cerul plin de stele
a căror licăriri de lasere din orgile tunate
îmi trimitea semnale, păreau a fi de jale
le recunosc bătaia de inimi blestemate

o pântecoasă sticlă, cerească băutură
m-așteaptă pe măsuță, eu iau loc în fotoliu
balsamul îl primesc, paharu-l duc la gură
și las deoparte totul, iubire și orgoliu
Taras Bulba

trecătoarea

trecătoarea
iubirea m-a lovit direct în plex
m-am îndoit și m-am făcut covrig
împletit, fără mac. am rămas perplex,
mi-a trebuit timp să mă conving,
cam 40 de ani bătuți pe muchie,
de cuțit rămas de-atuncea știrb
de doi dinți, dar și c-un păduche
plin de lindini pe un păr superb
ce-l țesălam zilnic, pe-nserat
și coada o-mpleteam în opt șuvițe
mai greu era la ochi, la croșetat,
de sfârcuri agățam două jurubițe
ce să vă spun, eram într-un extaz
făptură fără drum, rămas în rătăcire
doar strada mută îmi crea necaz:
trecea femeia-n doliu, fără-a ei iubire
Taras Bulba

un fluture pe lampă

un fluture pe lampă
te-ai ridicat din lava încinsului vulcan
jeratic ai în ochi, căpșună-ți este gura
ești ca vinul rpșu, un adevărat balsam
aș vrea să fiu eroul ce-nvinge stârpitura

o vrajă ți-e sărutul, reverși în toți furtuna
împarți la întâmplare bucurii și chinuri
ai sclavii la picioare, stăpână-ți este luna
disprețul ți-e breloc și groaza, giuvaeruri

sunt fluture ce zboară spre-a iadului lumină
fugit din lumea slută spre dulce infinit
atras de-un drăcesc înger sau zână divină
o clipă simt deruta, dar risc, căci sunt iubit
Taras Bulba

amor sau rut?

amor sau rut?
perechile de tineri dornici să se vadă
nu mai au răbdare, se-mbrățișează-n stradă
nu se sfiesc de soare, au frunțile senine
lumina-i nu-i atinge, iar ei nu au rușine

de fapt nu-i o rușine, e-o joacă să se-ațâțe
ca puii de felină, când se bat pe țâțe
la aste frumuseți și Dumnezeu se-nchină
iar tinerii sunt puri și nu au nicio vină

aș merge mai departe, perechile acelea
să fie ca statuia, să nu-și ascundă pielea
în frumusețea nopții ce luna o luminează
prinosul să-l aducă, căci omul procrează

ne e cumva rușine că-n darnica neștire
se-mpreunează-n soare fluturii și crinii?
se-mprospătează viața, că-i pasăre măiastră
că-i fiara din pădure, e în natura noastră
Taras Bulba

iubiți pe astă lume!

iubiți pe astă lume!
e vremea de-a valsa pe sunet de vioară
când parfum și sunet, la lăsat de seară
vibrează trist că inima în piept îmi plânge
căci soare apune-n zare, înecat în sânge

frumos și grav e cerul ca bolta din altare
cu farmecul genezei din lada de odoare
parcă și luna visează mai trândavă
când ațipește sânul, iar trupul e epavă

crinul pus în vază mi-a declanșat delirul
m-adoarme lângă tine, anulând destinul
eu îl joc pe Paris învățat să-nvingă
ce nu-i lăsa Elenei văpaia să se stingă

ochii sunt închiți, dar pe-ale lor ecrane
apare-o nouă lume, cu feți și amazoane
suave, mlădioase, coboară lin pe scară
din pufoșii nori, ca tinerii-ntr-o gară

dar mă trezesc în stradă în plină veselie
cred c-am scăpat de noapte și de sihăstrie
m-aud că poruncesc: oricine să iubească
destul că pe-altă lume o să trândăvească
Taras Bulba

regenerare

regenerare
eram odată singur pe-o culme a visării
când mintea îmi juca feste, ale nepăsării
într-o-mpletire suavă de sunet și lumină
mă las furat de vise într-o tainică grădină

femeia era goală c-un aer de biruință
culcată între perne, cuprinsă de dorință
blufam, părând un țărm de mare liniștită
atras totuși de formale felinei îmblânzite

maiestuoasă, lină ca lebăda pe unde
mă îmbia cu sânii și pulpele rotunde
m-ademenea ca îngerul spre fructul oprit
sub frunza ei de vie c-un ciorchine vrăjit

mi-a dat să beau din cupă licoarea uitării
un laser îmi pătrunde în venele pierzării
(furase de la lună o rază și-o răsfrânge)
ca palidul ei trup să se îmbăieze-n sânge
Taras Bulba

neliniștile amorului V

E ultima noapte, noaptea amorului suprem, când moartea are, în sfârsit, orgasm.
neliniștile amorului V
ziua vlăguită dispare printre câmpuri
odihna-și cere dreptul, chiar și pentru VIP-uri
adoarme și flămândul, bețiivul, îmbuibatul
rămâne trează paza, cât doarme împăratul

e vremea visurilor ce trupul îl vrăjesc
oacheșe sau blonde, în pat se răsucesc
desfătătoare noapte ascunde-orice rușine
cu vălul le-nfășoară până când ziua vine

dar tu, poet, ce-ți spui, că totul s-a sfârșit?
alege-ți.dar poziția, să poți pleca spăsit
tu, ce-ai rămas doar suflet în oase călătoare
vei fi pătruns de-a morții dureri în nepăsare

când zorii dau prin geamuri un Înger se ivește
prin jocul răzbunării el moartea o vestește
deasupra ta stau lanț lumini spirituale
ce poarta ți-o deschid spre zări universale
Taras Bulba
PS am terminat de scris, mi-a căzut tastatura, parcă cineva mi-a smuls-o din mîini. Pe moment am crezut că a fost un semn, dar la câte semne am, nu le mai dau importanță. Am pus bateriile la loc, capacul și, iată, totul e-n regulă.

copilăroasă minte

copilăroasă minte
la lumina lămpii am devorat colecții
de „15 lei” sau de „femei celebre”
colindam prin lume, cu certe intenții
să-i descoper ascunzători, tenebre

eram la vârsta arzând de idealuri
pornit spre aventură, eroice chemări
prin negrele păduri sau pe înalte valuri
în lupta cu pirații pe întinse mări

la fiecare carte doar țelul se schimba
putea fi oriunde și totodată, nicăieri
porneam la drum, necunoscător de limbă
cu speranța că voi ști mai multe decât ieri

văzut-am pretutindeni, fără să caut anume
otrăvile puterii, tirani setoși de sânge
mulțimi petrecărețe, boli, holere, ciume
călăi glumind cu osânditul ce nu plânge

am cunoscut o seamă de religii, diferite
sau ca a noastră, toate cătând pe Dumnezeu
de-a pururi îmbătate și cu minți rătăcite
eu am plecat din turmă și-am devenit ateu

îmi mai rămâne de citit o ultimă carte
acum, când în juru-mi totu-i de cărbune
bătrâne căpitan, e vremea pentru moarte
un singur gând mă arde: să las ceva în lume
Taras Bulba
(după o idee de Charles-Pierre Baudelaire)

răceală sau minciună?

răceală sau minciună?
iubesc raza verzuie ce viața o animă
iubesc facla ce-aprinde o dimineață
în cântece de liră, în armonii divine
ce iubirea noastră, parcă o dezgheață

îmi spun: cât de frumoasă-i între flori
și mângâi perna, cu gândul la amor
și inima, nătângă-i cuprinsă de fiori
ies să mă răcoresc, afară în pridvor

tu întârzii în cearșaf, ai fost lenoasă
și plictisită în gândurile tale, ascunse
ne-am cunoscut în iarna cea geroasă
de-atunci răceala în inimă-ți pătrunse

eu, suflet setos, am dovedit ardoare
ți-am iertat fuga de adevăr lumesc
ți-am iertat și greaua-ți nepăsare
dar n-am să uit minciuna ce-o urăsc
Taras Bulba

neliniști

Când simți că ești învins, găsește resurse să o iei de la capăt. Aceasta este reînvierea. Uneori, o găsești într-un pahar cu vin; alteori, vinul te pomenește...

neliniști
mi-e sufletul bântuit de grele furtuni
tânjesc, tardiv, bolnav după minuni
cresc neliniștile și tristeți devin
ca-n gușele de șerpi, pline de venin

mă-nvăluie-mbătarea în negre abisuri
planez în zborul frânt, dincolo de visuri
ce poate fi mai sumbră decât moartea?
e făclia vie, ce se stinge noaptea

mă-ngână gândul, cel fără de speranță
mă sfârtecă un vierme, fără eleganță
mă simt într-un pustiu, fără nicio oază
trec dicolo de nori, fără nicio rază

taci inimă și uită, smerește-te și iartă
amorul de te-mbie, disputa e deșartă
timpul se scurge dintr-o clepsidră spartă
iar adăpost nu caut, rămân bătut de soartă

a căuta uitarea în dragoste-i un chin
e ca un somn adânc, pe un pat de spini
îmi sorb paharul cu vin de nobil soi
ce îmi trezește simțuri, dar și patimi noi
Taras Bulba

neliniștile amorului IV

Ajuns în ultimă instanță, nu mai e timp de prea multe rugăminți. Și sunt și inutile, dar mai am dreptul la una.

neliniștile amorului IV

Tu Doamne, îmi trimiți tărâmuri cu ispite

în care se ascund comori nemaivăzute

Tu mă calmezi, când sunt la anaghie

mă-nalți mai oțelit, îmi faci privirea vie

acum că-s șubred, Tu îmi dai speranță

când sunt umilit, îmi redai prestanță

când am ajuns bețiv, în nopțile cețoase

m-ai învelit, căci frigul îmi pătrundea în oase

am o rugăminte Doamne, ca într-un sfârșit

să mă lași în Iad fără milă, să fiu pedepsit

am fost răpus de ger, și n-am putut să strig

lasă-mă, deci înconjurat, de femei ce frig

Taras Bulba

neliniștile amorului III

Pentru o clipă sunt îngeri, se transformă în demoni ce te atrag în mreje. Dar ce te faci tu, cu frica de bătrânețe, cu obrazul încrețit, în fața unei frumuseți, fie ea și de pe trotuar?

neliniștile amorului III

tu, îngerul erotic, ce nu cunoști rușinea

nu ești confuz și nu te pierzi cu firea

mă terorizezi și bagi spaima în mine

îmi alungi liniștea și flacăra din vine

pui stăpânire pe toată mintea noastră

te răzbuni cu ură, ne lași cu seva stoarsă

bravezi a bunătate, chemarea ta e chin

ne-ademenești din umbră cu lacrimi de venin

suntem ca exilații, cerșim, dar în zadar

suntem în căutarea iubirii pe trotuar

de suntem muribunzi, tu ne ceri vigoare

și îți pupăm, vrăjiți, tot corpul, o splendoare

eu, cel puțin, nu-ți cer nicio plăcere

nu sunt avar și nici n-am făcut avere

dar îți plătesc cu viața, cât mai e din ea

pentru-a-mi reda onoarea de a mai putea

Taras Bulba

neliniștile amorului II

neliniștile amorului II
aud cu limpezime cum sângele în vine
se zbate, fără rană, în ritmice suspine
prin trupul meu el trece ca râul prin câmpie
împrumutând naturii culoarea arămie

dar setea mă bântuie și iar recurg la vin
e cel ce-mi face ochiul mult mai clar și fin
mă duce în uitare, în dragoste și-apoi
la ceea ce natura numește cifra doi

cu dulce voluptate, înfrigurat eu caut
să mă strecor tiptil, asemenea lui Faust
la tainic ceas, dar nu ca menestrel
ascuns de umbra tăcerii, ca ultimul mișel

pământul apă-așteaptă, este avid de viață
se-nfruptă flămând cu-a razei dulceață
așa cum eu pătrund la tine între pulpe
la fel și colțul ierbii în câmpuri va irumpe
Taras Bulba

neliniștile amorului I

Meandrele vieții rămân simple adieri în comparație cu neliniștile amorului, dar și aici vine rezolvarea, dacă te înarmezi cu răbdare să refaci punțile ce v-au legat odată, fără a părea o ciorbă reîncălzită.

neliniștile amorului I
te-ai schimbat brusc, din tandră, visătoare
fața-ți reflectă indolența și oarece paloare
privirea îți e de vultur, țintită către pradă
ce-mi produce plânset cu lacrimi în cascadă

ai devenit misterioasă, cu ochii policromi
ești zbuciumată-n somn sau când nu dormi
te-asemeni câteodată cu gerul și cu bruma
calmă ori periculoasă, cum se schimbă clima

mă voi lupta eroic, din zori și până-n noapte
voi arăta că razele-s puterea și zorii libertate
voi purta făclia, speranța-mi va da ideea
ca întâi de toate, s-aprind din nou scânteia

și voi aprinde flăcări să topească gheața
voi regăsi plăceri și patimi, până dimineața
vei străluci din nou în zori cu privirea udă
iar razele de lună, te vor surprinde nudă
Taras Bulba