Transhumanta
(Romanii in spatiul Schengen)
E zi de primavara, diafana si senina
cand seva renaste din raza de lumina
si totu-i inverzit: copac, iarba si tufis
pe-ntinsul ses, pe naltul munte ori podis.
Incep bondari si-albine sa zumzaie in cor
pamantu-si primeste apa, prinos din nor.
Coroanele bogate straiele-si fosnesc
si pasari de tot felul sub frunze ademenesc
Carduri, carduri de salbatice gaste si rate
Se-ndreapta catre camp, adevarate hoate.
Postesc dupa cura de peste prins in iaz
si-si umplu gusile cu iarba pe islaz
Turme de oi urca spre munti alpini
in sunet de talangi si zbieret de asini
insotite de baci batrani cu incretite frunti
precum culmile nalte si vaile din munti.
Ceva mai greu se-urnesc feciorii tineri
de langa mandre timide, cu retineri.
Poarta pe ei itari camasi si-albe ilice
tesute si cusute-n iarna cu arnice
Un obicei nomad, transmis de mii de ani
pastrat de toti pastorii, la noi numiti ciobani
Un drum anevoios, intins, de anduranta
ce munti si vai strabate: vestita transhumanta
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Un mit frumos, despre oameni, despre sat
despre acest loc, unde istorii s-au nodat,
ne spune despre vlahi, departe de obarsii
porniti din Feldioara, un sat din Tara Barsei.
O familie de vlahi cu-ale lor trei sute de oi
Au pornit, pe la inceputul mileniului doi
Spre apus, peste semete varfuri, sesuri line
prin codrii neumblati, prin ape cristaline.
Alaturi de fantasme de spaime nascatoare
de salbaticiuni aievea, de pasari calatoare
ajuns-a, dupa luni de popas, de mers
In Lehia, fara indicatoare si far'de GPS
S-au oprit sa se adune si pruncii sa le creasca,
sa-i nvete pastoria si vita stramoseasca.
Crescut-au inalti pruncii, drepti, cu dor de duca.
Si-au luat oile, cainii, baltagul si-o maciuca.
Au strabatut varfuri vesnic inzapezite
versanti abrupti si rauri, intinderi nesfarsite.
Au dus cu ei pe-altarul muntilor din Cehia
ca o ofranda sfanta, zeului-munte, omenia.
Taras Bulba
(Romanii in spatiul Schengen)
E zi de primavara, diafana si senina
cand seva renaste din raza de lumina
si totu-i inverzit: copac, iarba si tufis
pe-ntinsul ses, pe naltul munte ori podis.
Incep bondari si-albine sa zumzaie in cor
pamantu-si primeste apa, prinos din nor.
Coroanele bogate straiele-si fosnesc
si pasari de tot felul sub frunze ademenesc
Carduri, carduri de salbatice gaste si rate
Se-ndreapta catre camp, adevarate hoate.
Postesc dupa cura de peste prins in iaz
si-si umplu gusile cu iarba pe islaz
Turme de oi urca spre munti alpini
in sunet de talangi si zbieret de asini
insotite de baci batrani cu incretite frunti
precum culmile nalte si vaile din munti.
Ceva mai greu se-urnesc feciorii tineri
de langa mandre timide, cu retineri.
Poarta pe ei itari camasi si-albe ilice
tesute si cusute-n iarna cu arnice
Un obicei nomad, transmis de mii de ani
pastrat de toti pastorii, la noi numiti ciobani
Un drum anevoios, intins, de anduranta
ce munti si vai strabate: vestita transhumanta
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Un mit frumos, despre oameni, despre sat
despre acest loc, unde istorii s-au nodat,
ne spune despre vlahi, departe de obarsii
porniti din Feldioara, un sat din Tara Barsei.
O familie de vlahi cu-ale lor trei sute de oi
Au pornit, pe la inceputul mileniului doi
Spre apus, peste semete varfuri, sesuri line
prin codrii neumblati, prin ape cristaline.
Alaturi de fantasme de spaime nascatoare
de salbaticiuni aievea, de pasari calatoare
ajuns-a, dupa luni de popas, de mers
In Lehia, fara indicatoare si far'de GPS
S-au oprit sa se adune si pruncii sa le creasca,
sa-i nvete pastoria si vita stramoseasca.
Crescut-au inalti pruncii, drepti, cu dor de duca.
Si-au luat oile, cainii, baltagul si-o maciuca.
Au strabatut varfuri vesnic inzapezite
versanti abrupti si rauri, intinderi nesfarsite.
Au dus cu ei pe-altarul muntilor din Cehia
ca o ofranda sfanta, zeului-munte, omenia.
Taras Bulba

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu