în amurg, cu doamna

în amurg, cu doamna
e vremea când faleza se încinge
de suflete ce la parfum vibrează
când soarele se-neacă-n sânge
iar luna, pe boltă îi ia locul, trează

începe valsul alergătorilor pe role
ici-colo o perechea se lasă pe bancă
odorul florilor se strânge în corole
pulsează fluviul în vechea lui matcă

orgolios, cu inima obosită, ce-i voi spune,
eu, ce-aș vrea să înfloresc tomnatic,
celei de-alături, blândă și preabună
ce nu m-a lăsat un însinguratic?

ființa ei mă-mbracă după modă
uneori vorbește, eu, simplu o ascult
deși, nu-i nevoie de vreo vorbă,
ne-nțelegeam prin semne mai demult

rămâne-o simplă seară, o plimbare
eventual, s-o prelungim în noapte
pe faleză, ca pe o veche aniversare
fără osanale, sunt suficiente șoapte
Taras Bulba